Guvernul a decis MĂRIREA TAXELOR cu 50%! Autoritățile fac din ce în ce mai GREA PROPRIETATEA unei locuințe și administrarea ei pentru cetățeni

2 1.719

În Parlament se află Ordonanța creșterilor de taxe (16/2022), fiind la Senat, iar în acel act normativ se află o modificare pe zona impozitelor pe proprietate în sensul creșterii de câteva ori de anul viitor

Practic, se mărește valoarea impozabilă cu 50%, așa cum arată documentul prezentat de Profit.ro.

Forma actuală spune că valoarea impozabilă a clăridii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/metru pătrat.

De exemplu, conform amendamentului, la o clădire cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui agent termic, valoarea impozabilă crește de la 1.000 lei, la 1.500 lei, dacă are instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire. Fără instalații, de la 600 lei la 900 lei.

Asta nu înseamnă neapărat că vor crește impozitele pe proprietate, deoarece unitățile adiministrativ-teritoriale pot regla sumele din procentele actuale.

Ciucă: Decizia a fost luată în coaliție

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, întrebat în legătură cu amendamentul depus de senatorii din coaliţia de guvernare privind majorarea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie, menţionând că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autorităţile locale au atenţionat că acest lucru era imposibil de realizat până la sfârşitul anului.

„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum”, a precizat premierul, la o conferinţă de presă.

Ciucă a subliniat că este vorba despre „o decizie care a fost luată în coaliţie”.

Statul are grijă ca deținerea și administrarea unei case să devină un lux

Această decizie a coaliției PSD-PNL-UDMR transformă deținerea unei locuințe – o chestiune considerată elementară până de curând de orice român – într-o adevărată provocare.

Mărirea impozitului pe locuință va afecta, așa cum se întâmplă de fiecare dată, persoanele cu venituri medii și mici. Acest lucru este și mai evident într-o criză economică, așa cum este cea pe care o traversăm.

De remarcat, în această criză, Guvernul nu s-a atins de veniturile marilor companii -(dintre care 99% sunt străine), – vezi noul Cod Fiscal – ci a pus presiune tot pe firmele mici și mijlocii – românești – și pe contribuabilul român.

Această decizie vine pe fondul exploziei prețurilor la energie, fenomen ce are loc de la finalul anului trecut.

Având în vedere facturile enorme la încălzire și întreținere, dar și nivelul ridicat al impozitelor pentru proprietăți, este evident că primul efect este descurajarea deținerii unei locuințe personale.

De altfel, locuitul în comun este o modalitate de a fi mai „eficienți energetic”, așa cum este prevăzut în Green Deal (Planul Verde European). Reamintim că Oana Bogdan, fostă membră de vază a USR, spunea că un pas important pentru omenire va fi acela al renunțării la proprietate.„Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”, spunea ea în 2019. Bogdan a fost o apropiată a lui Dacian Cioloș, președintele partidului REPER, la rândul său un apropiat al lui Emmanuel Macron, liderul Franței.

2 Comments
  1. . says

    Mariti taxele ca sa aveti destui bani sa va umflati personalul jidanesc din schemele de atributii si de nemunca.Platiti un partid fals UDMR-ul,platiti adunatura de jidani incolaciti in jurul unui Institut fantoma de studiere a unui Holocaust fantoma,platiti personalul umflat din Guvern si din institutiile de stat din tara,majoritari jidani,platiti jidanimea din Asociata asata jidaneasca care face totul spre a dauna natiei romane….Romani se poate sa nu va treziti?

  2. . says

    Din pacate si spre uimirea simturilor normale ale omului,toate relele se invartesc in jurul jidanilor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php