2 OCTOMBRIE, ORA 14: Se anunță un PROTEST MASIV al ROMÂNILOR în Piața UNIVERSITĂȚII și apoi la GUVERN!

0 1.276

Duminică, 2 octombrie 2022, începând cu ora 14:00, în Piața Universității din Capitală este anunțat un protest masiv, la care și-au anunțat participarea români din întreaga țară și din străinătate.

Cu această ocazie, senatorul Claudiu Târziu a transmis un apel către români, în care a prezentat principalele motive pentru care oamenii trebuie să iasă în stradă.

„Trebuie să-i spunem acestui guvern să plece acasă. Trebuie să-i arătăm că nu suntem dispuși să răbdăm toată batjocura, toată nenorocirea pe care au au abătut-o asupra noastră.Prețurile sunt insuportabile. Va veni iarna și vor fi și mai greu de acoperit de către noi.Nu avem cum să stăm cu mâinile încrucișate așteptând ceva de la acest guvern care este incompetent, indolent și lipsit de orice fel de aderență la interesul național.

Trebuie să ieșim în stradă, să arătăm guvernului, să arătăm coaliției de guvernare că nu suntem de paie.Că avem un cuvânt de spus, că noi românii am girat aceste partide și că de astăzi înainte nu mai suntem dispuși să o facem.De ce? Pentru că prețurile au crescut enorm, pentru că piața de energie a fost liberalizată fără cap și de acolo au pornit în avalanșă toate creșterile de prețuri.Și de ce au pornit? Nu pentru că piața a cerut-o, nu pentru că nu se poate altfel, ci pentru că ei au vrut asta.Ei au vrut să ne sărăcească, ei au vrut să ne umilească, ei au vrut să ne aibă de sclavi, ei vor să dispună de noi ca de un bun propriu și noi nu suntem dispuși să acceptăm acest lucru.

Mai mult decât atât. În Sănătate este dezastru, în Educație este dezastru și nu mai putem să mai plătim nimic. Nu doar facturile la utilități, și nici măcar traiul de zi cu zi.

Trebuie să spunem lucrurile astea clar, răspicat și să rămânem în Piață până când acest guvern cade și o să vină unul responsabil, patriotic, care este menit să salveze ce se mai poate salva și să îndrepte România spre o linie de dezvoltare așa cum merită și așa cum poate, prin resursele pe care le are, naturale și prin resursele umane pe care le are.

Noi, românii, putem, vrem, avem cu ce, trebuie doar să ne impunem voința.

Haideți să le spunem aceste lucruri, pe 2 octombrie, ferm, în față, cu strigăt mare și să ne impunem această voință. Altfel nu se poate!

Nu rămâneți în case, nu stați impasibili, nimeni nu vă va salva în locul dumneavoastră!”, a transmis senatorul Claudiu Târziu.

Senatorul Sorin Lavric și-a anunțat participarea la protestul de duminică, 2 octombrie, trecând în revistă principalele motive pentru care românii trebuie să participe în număr cât mai mare la manifestația anunțată pentru duminică.

„Ratele la bănci, prețul energiei și al carburanților, sistemul de sănătate, învățămîntul, justiția, asistența socială si administrația publică sînt acum sub semnătura unui sistem corupt și incompetent.

Va fi tot mai rău odată cu venirea iernii. Acest sistem trebuie dislocat!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, senatorul Sorin Lavric.

„Pe 2 octombrie, începînd cu ora 14, în piața Universității, protestăm pentru dreptul de a avea un trai decent”, a subliniat acesta.

„Români, în câteva luni nu veți mai putea să vă plătiți ratele la bancă și atunci o să fiți executați judecătoresc și o să veți pierde casele. La fel, facturile la gaze și la curent electric vă vor copleși. Nu vă mai spun că prețurile la alimentele de bază vor fi foarte mari și nu veți mai avea bani.

Dacă vreți să preîntâmpinați toate aceste nenorociri, veniți pe 2 octombrie, în Piața Universității, la ora 14:00, să le arătăm că îi putem înspăimânta, că nu ne pot intimida, că mai devreme sau mai târziu trebuie să plece de la putere pentru că își bat joc de noi”, a transmis senatorul Sorin Lavric prin intermediul unei înregistrări video.

Europarlamentarul Cristian Terheș se alătură protestului de duminică, 2 octombrie, din Piața Universității

Europarlamentarul Cristian Terheș a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că va participa la protestul de duminică, 2 octombrie, din Piața Universității.

„V-ați săturat de scumpirile cauzate de incompetența și trădarea Guvernului? Veniți la protest pe 2 octombrie, ora 14:00, în Piața Universității”, a transmis, sâmbătă, pe Facebook, europarlamentarul Cristian Terheș.

via RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php