Aurel Dragodan – un om care avea o stăpânire de sine ca a unui sfânt
Acum câteva luni îmi spunea cineva că a stat la Aiud cu un veteran al temnițelor, unul care împlinea peste douăzeci de ani făcuți ca deținut politic. Un om care avea o stăpânire de sine egală cu a unui sfânt.
Și care, deși victima dictaturii Antoneștilor, avea totuși cuvinte de împăcare cu destinul și nici un cuvânt de ură împotriva mareșalului, împotriva asupritorilor lui. Îl chema Aurel Dragodan, supranumit ”poetul Aiudului.” Mai știu pe unul, Octavian Popa, și acesta cu foarte mulți ani de temniță, dar care, ca și Dragodan – mi s-a spus – nu manifesta nici o atitudine de ură împotriva asupritorilor. Aceștia făceau, prin comportamentul lor civilizat și creștin, o filozofie adevărată a martirajului.
(Vasile Blănaru-Flamură – Mercenarii infernului. Blestemul dosarelor. Incredibile întâmplări din Gulagurile românești, Vol. I, Editura Elisavaros, București, 1999, p. 47)
Aurel Dragodan – un băiat modest, cu figura de ascet
Acum am nimerit în cameră cu nea Aurică Dragodan, care făcea puşcărie din 1941-1942. I se spunea Magistrul, căci învăţase pe mulţi la viaţa lui. Era originar din Alexandria, îşi pierduse libertatea după evenimentele din ianuarie 1941, într-un proces al Frăţiilor de Cruce. Era un băiat slab, cu figura de ascet, nici nu era mirare după atâţia ani de subzistenţă la toarta cazanului puşcăriei. Doar şi Arghezi constatase că „De foame şi chinul răbdării / Lipită li-i burta de şira spinării”. Dar era vânos, optimist, destul de zâmbitor după atâţia ani sub zăbrele. Se plimba mult prin cameră, tăcut. Nu bănuiam că se ocupa cu poezia, era modest şi niciodată nu ne-a spus ce-a compus.
(Ioan Muntean – La pas prin ”reeducările” de la Pitești, Gherla și Aiud)
”Am rămas legat pe viață de chipul senin al lui Aurel Dragodan”
Celălalt deținut cu care am stat era student, tot din elita Frățiilor de Cruce; făcea și el închisoare din 1941. Se numea Aurel Dragodan, dar toată lumea îi spunea ”Magistrul”.
Cu el am stat cel mai mult și am descoperit în el un poet de mare valoare, un alt exemplar strălucit al generației noaste. Născut în 1919, era student la Facultatea de Drept din București, când a fost arestat pentru activitate legionară și a primit 25 de ani, din care a făcut 23 fără întrerupere.
Mi-aduc aminte frânturi din poemele sale, fiindcă tensiunea în care ne aflam în Zarcă slăbise considerabil puterea noastră de memorare:
Și stăm, luminați de-un opaiț de gând
Pe talpa aceasta de iad, așteptând
Pe îngerul Domnului, alb, ca să dea
Pe-o latură piatra mormântului grea
Aurel Dragodan credea în forța poeziei și compunea versuri ca ele să fie un memorial al durerii, arătând celor ce nu au trecut prin infernul temnițelor comuniste ceva din ce s-a suferit acolo:
S-așternem în stihuri restriștele toate.
Neamul să le cunoască, să le-nvețe pe de rost.
Astfel, cu toții vom izbuti, poate,
S-arătăm lumii ceva din ce-a fost.
Pentru el Zarca a fost un mormânt pe care l-a descris magistral astfel:
Ceva fără cruce, sub negru blestem,
Cu sumbre celule, firide de geață,
Cetatea tăcerii în care zăcem,
Departe-i de lume, departe-i de viață.
Tot de la el am primit confirmarea celor spuse de tătucul Popovici în fabrică, de moartea de martir al lui Mircea Cătuneanu, schingiuit oribil, ca și uciderea în același fel a lui Gheorghiță Cârciumaru și Petre Vila.
Aurel Dragodan a imortalizat memoria acestor eroi într-un poem: ”Spovedania unui schingiut”, de care însă nu-mi aduc aminte. Am rămas legat pe viață de chipul senin al lui Aurel Dragodan, care a rămas și el în Zarcă până la ultima clipă, suportând cu o resemnare socratică și foamea și izolările.
(Puiu Năstase – Temerarii, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Metafora, Constanța, 2004, pp. 410-411)
Femeia care prezinta serialul”Memorialul Durerii”este o impostoare.Ea e impinsa de insusi diavolul,care sta ascuns,dupacum ai e obiceiul,si ia atatea fete de heruvim,pacalind,prostind lumea de mii de ani.Madam Hosu isi cheltue timpul si banii(banii cui?)sa prezinte adevarul ciopartit,ceace constitue o diversiune egala cu crima.Aici ,in paginile acestui ziar, in ultimul timp,apar prezentate imagini reale,si crunte despre trecutele si ascunsele personalitati ale acestui neam,personalitati de ingeri,care au suferit numai pentru faptul ca-si iubeau neamul si tara lor in care s-au nascut.Cine sant cei ce au produs si inca mai produc suferintele acestui popor?Aceasta este intrebarea la care trebue sa se raspunda in mod cinstit,dupa modelul sfant lasat de Isus Cristos si de legionari.Ziarul Buciumul si-a facut un obicei celest de a prezenta istoria asa cum a fost ea,istoria adevarata,pe cata posibilitate dau documentele istorice.Felicitari/
Cei care au produs suferintele acestui popor au fos criminali partidului al Anei Pauker, Dej si Ceausecu! Iar cei care mai produc suferinte acestui popor si dupã 1989, sunt odraslele prãsite de aceasi criminali din acealas partid de jeguri si banditi comunisti!