La muncă, popilor!
Orice aș scrie, și Dumnezeu mi-e martor că am câte ceva scris, dacă e pe vreun site sau pagină altele decât a mea, se găsește obligatoriu câte un “om” (mi-e greu să-l numesc așa), care mă trimite la muncă. E oligofrenia stalinistă care împărțea poporul înrobit în “oameni ai muncii” și “oameni inutili”. Erau excluși din normalitatea lor demonică și imbecilă artiștii, profesorii, preoții, muzicienii, creatorii de frumos.
Acest blestem al sub-umanității stahanoviste s-a transmis și la noi.
Mereu noi, preoții, suntem trimiși “la muncă”.
Fraților, muncim din greu. Mergem la zeci de case pentru a împărtăși oameni bolnavi, slujim ore întregi lui Dumnezeu, ajutăm nevoiași, pomenim sute de pomelnice, facem Botezuri, Liturghii, cununii, scoatem draci prin rugăciune, blagoslovim muribunzi, oficiem înmormântări, curățim mizeria din suflete prin Spovedanie, ascultăm zeci de oameni cu durerile lor. Zi lumină. Un ocean de lacrimi și de durere. Mereu. Suntem la muncă. Pentru că oamenii au nevoie de noi. Dacă n-ar mai avea, tot am sluji lui Dumnezeu.
Toți oamenii rătăciți, și bolnavi la suflet și la minte, pentru care munca înseamnă doar căratul sacului cu ciment, vor plânge cu amar și vor cere pe patul de moarte un trântor de ăsta inutil societății neo-sovietice, pentru a le ierta păcatele.
În terapie intensivă, în avionul în picaj, pe masa de operație și înaintea morții nu mai există atei de ăștia. Toți deodată strigă în disperare la Dumnezeul ăla pe care L-au răstignit toată viața lor de nimic.
Să dea Dumnezeu să se găsească vreun inutil cu barbă, care să le citească înaintea iadului. Da’ mulți nu găsesc. Păcat.
Despre munca in general se poate vorbi foare mult,vrute si nevrute in functie de cunostiintele vorbitoului,adica se poate barfii pe toate undele pozitiilor sociale.Dar luind lucrurile in mod serios putem sa spunem ca munca reprezinta obiectul de studiu al unei stiinte,Economia Politica.Pe scurt munca este activitatea umana(numai omul munceste pe planeta Pamant),care produce cele necesare existentei noastre pe pamant.Deci muncitorii care trudesc pe campuri si in fabrici ne tin pe noi cei care nu producem in mod direct nimic.Muncitorii muncesc in primul rand pentru existenta lor si a famiilor lor,dar ei produc bunuri care depasesc necesarul lor de existenta.Deci ramane un surplus al muncii,care se imparte in mod corect sau preferential celor care executa munci neproducatoare de nimic,dar necesare:doctorii,profesorii,artistii,sportivii si preotii.Preotii executa o munca spirituala ca si ceilalti.profesori,doctori,artisti,o munca necesara omului in toata existenta sa pe pamant.Se poate spune ca in munca lor se incadreaza intregul drum al omului dela nastere si pana la moarte.Omul este coplesit inca din copilarie de necunoscutul existentei sale,preotii sant cei care trudesc la capataiul fiecarui individ sa faca legatura dintre Dumnezeu si om,o legatura cat mai stransa si pe cat posibil mai inteleasa de fiecare individ al societatii umane.Legatura dintre om si Dumnezeu o face insusi Dumnezeu,dar societatea in care omul isi desfasoara existenta zilnica,pune,de cele mai multe ori oprelisti cu buna stiinta sau in mod inconstient.Deaceia eu cred ca dintre toate muncile necreatoare de plus produs,munca preotilor este cea mai utila in existenta omului pe pamant.Preotii fac legatura intre om si Dumnezeu.Niciuna din restul muncilor pe Pamant nu au ocest obiect al muncii.Aceasta munca este esentiala pentru om.Preotii si Biserica divina,au fost de multe ori in istorie obiectul criticilor si satirei unor persoane care fug de Dumnezeu si de legile Acestuia.Tin minte vorbele unui colonel al Armatei romane arestat 15 ani pentruca isi iubea tara si neamul si eliberat din inchisoare de catre Ghe Dej in 1964:Baiete ai citit undeva in literatura despre critici aduse Bisericii si preotilor crestini?Oho chiar si Creanga o face.Dar despre critici la adresa rabinilor si Sinagobii ai citit pe undeva?Cine sant rabinii si sinagoga asta?Sant preotii si biserica jidanilor.Nu nici n-am auzit de ei.TINE MINTE aceste lucruri.Deci cam asat se poate spune despre munca preotilor nostrii crestini.