Actorul american Jonathan Jackson la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși: „Nu vă fie teamă! Voi trebuie să reconstruiți ruinele frumosului din lume”

0 1.320

Actorul american Jonathan Jackson a fost vorbitorul principal la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Vaslui

Discursul rostit în Parcul Copou din Vaslui, în fața a aproximativ 700 de tineri, a fost unul de însuflețire a tineretului ortodox: „Vă iubesc foarte mult, de aceea m-am rugat mult înainte pentru acest moment și mă adresez cu emoție”, notează Basilica.ro.

Jonathan Jackson și-a început prelegerea rostind în limba română rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Criza identității, o ispită

Tema prelegerii sale a fost „Identitate virtuală versus identitate reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?”.

Vorbind despre identitate, actorul a amintit că „Hristos este Același ieri, astăzi și mâine, dar duhul acestei lumi se schimbă mereu, aduce mereu cea mai nouă ideologie, cea mai nouă minciună pentru a provoca haos înlăuntrul nostru”.

Nu vă fie teamă!

„Duhul lumii ne spune: nu ai valoare, ești nimic, doar un număr în statistici. Lumea ne spune: ești aleatoriu, fără scop, fără tată, fără mamă. Dar nu ești”.

Oferind numeroase exemple din Biblie, Johnatan le-a spus tinerilor vasluieni să nu aibă temeri pentru că Dumnezeu se îngrijește de orice fir de păr din capul fiecăruia. El a mărturisit că este o persoană foarte sensibilă și acest lucru l-a făcut vulnerabil, dar citirea Scripturii l-a întărit mult.

„Nu vă fie teamă, nu vă fie teamă, nu vă fie teamă!” a repetat actorul de mai multe ori.

Voi trebuie să reconstruiți ruinele frumosului din lume

Actorul a amintit cuvintele unui părinte athonit și a spus că fiecare om este născut pentru timpul său și făcut de Dumnezeu destul de puternic pentru a trece prin toate greutățile vremii.

Partea finală a prelegerii lui Jonathan Jackson a fost un îndemn mobilizator către tineri:

Cine suntem chemați a fi într-o lume a adicțiilor, consumerismului și tehnologiei? Ce vom fi în mijlocul acestei lumi dezumanizate? Într-o lume care vede oamenii ca pe mărfuri utile? Stă în puterea noastră să fim chipul lui Dumnezeu într-o lume care propovăduiește urâtul și aplaudă nefirescul? Este datoria noastră să ne ridicăm către frumos și către adevăr. Într-o lume care îmbrățișează pornografia și obiectivizarea frumuseții, vouă vă revine datoria de a fi puri și de a vă sfinți mințile. Într-o cultură care propovăduiește narcisismul și plăcerea, este responsabilitatea voastră să trăiți Sfânta Taină a Cununiei ori viața îngerească de monah. Într-o lume care predică individualismul și succesul de carieră vouă vă revine să căutați relațiile de prietenie, să prețuiți oamenii mai mult decât banii și succesul unei familii sfințite mai mult decât faima sau averea. Într-o lume care cade tot mai mult în disperare, vouă vă revine să trăiți bucuria Învierii. Într-o societate care pare că vrea să-și distrugă toată istoria și rădăcinile rămâne pe voi să duceți lumina a tot ceea ce ați primit frumos de la strămoși prin sângele lor și să reconstruiți ruinele frumosului din lume. Reconstruiți-le mărturisindu-vă tradițiile religioase ca demne de respect, cântând vechile imnuri și cântări atemporale așa cum am auzit mai devreme. Nu lăsați aceste lucruri să piară!”.

„Aveți curaj, nu vă fie teamă! Mai mare este El, Cel care este în voi, decât cel care se află în lume. Cu Dumnezeu toate sunt posibile”, a încheiat Jonathan Jackson.

Jonathan Jackson distins cu Crucea Episcopală Grigorie Leu

Actorul american a venit în România, împreună cu familia sa, special pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Vaslui. Invitația i-a fost adresată de Episcopul Ignatie al Hușilor care îl cunoaște pe Jonathan Jackson din timpul când era Arhiereu vicar pentru comunitățile românești din Marea Britanie, Irlanda și Islanda.

Jonathan Jackson este unul dintre cei mai importanți ctitori ai Mănăstirii Românești din Irlanda (Shannonbridge).

În semn de recunoștință pentru sprijnul oferit comunității românești din Irlanda, dar și pentru participarea la întâlnirea cu tinerii din Vaslui, Preasfințitul Părinte Ignatie i-a conferit lui Jonathan Jackson cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor pentru mireni – „Crucea Episcopală Grigorie Leu”.

Foto: Basilica.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php