Claudiu Târziu: „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Am trăit asta în comunism și am fost sclavi

4 2.214

Jurnalistul spaniol Alvaro Penas, colaborator al El Correo de Espana, Radio Decision și 7NN, a fost invitatul de onoare al președintelui Consiliului Național de Conducere al partidului AUR, Claudiu Târziu, la ultima ediție a Academiei Politice „Gabriel Constantinescu”. Organizată la Timișoara, în perioada 13-14 august a.c., Academia Politică a beneficiat de prezența lui Alvaro Penas, unul dintre cei mai buni prieteni de peste hotare ai mișcării național conservatoare, care a susținut un captivant discurs despre cele mai nocive legi aflate astăzi în vigoare în Spania

Materialul de mai jos conține analiza publicistului spaniol a evenimentului organizat la Timișoara. Articolul a fost publicat aici:

Săptămâna trecută am avut onoarea de a fi invitat la Academia Politică a partidului AUR care s-a desfășurat la Timișoara. O școală de pregătire a cadrelor unui partid, în prezent cea de-a patra forță politică din Parlamentul României, care devine din ce în ce mai puternic (potrivit sondajelor, AUR este al treilea partid în intențiile de vot ale electoratului român). Sub titlul „România în Europa de azi și de mâine”, prelegerile au variat de la chestiuni de ordin ideologic, la diaspora românească și rolul României pe scena internațională.

În prima zi, vineri, profesorul Radu Baltasiu, directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, și-a concentrat discursul pe doctrină. Naționalismul, patriotismul și conservatorismul – față în față cu un neocomunism care se pretinde drept progresism, dar care în realitate nu este altceva decât „dictatura oamenilor și a entităților care nu au fost alese de nimeni”. Generalul Mircia Chelaru, membru al Camerei Deputaților și fost șef al Statului Major al Armatei, a pus România pe harta geopolitică, subliniind importanța suveranității într-un peisaj internațional din ce în ce mai complex.

Între cei doi vorbitori pe care i-am menționat anterior, am avut ocazia să prezint publicului realitatea prin care trece Spania. Discursul meu s-a concentrat asupra a două dintre cele mai dăunătoare legi adoptate de stânga, pe care dreapta globalistă le-a susținut cu entuziasm. Este vorba despre legea împotriva „violenței de gen” și legea memoriei istorice, astăzi „a memoriei democratice”. Am făcut referire, de asemenea, și la alte legi din cadrul ingineriei sociale, care se referă la: avort, eutanasie, animale, persoanele trans etc. Un avertisment despre ceea ce, dacă nu se previne, va ajunge într-o zi și în România. Când trebuie să explici că în Spania nu există prezumția de nevinovăție pentru jumătate din populație, că femeile care răpesc copii sunt numite „mame protectoare”, că abaterea de la noua paradigmă este sancționată de lege sau că dărâmarea crucilor este un semn al toleranței,

întrebarea care ți se pune este: „Ce fel de tiranie suportați în Spania?” Cred că ne-am cufundat în această nebunie de atât de mult timp, încât uneori nu ne dăm seama cât de multe lucruri ne-au fost luate.

Sâmbătă a venit rândul lui Vlad Cubreacov, jurnalist moldovean și fost deputat în Parlamentul de la Chișinău, care a prezentat în detaliu diaspora românească. Aproximativ opt milioane de români, la care se adaugă alte patru milioane în Republica Moldova, trăiesc în afara granițelor patriei. Cu toate acestea, actualul guvern, o coaliție alcătuită din socialiști (PSD) și liberali (PNL, membru al Partidului Popular European), vrea să aducă 100.000 de muncitori din Bangladesh sau India, în loc să încurajeze întoarcerea propriilor compatrioți.

Sorin Lavric, senator și filozof, a urmat cu un puternic discurs despre suveranitatea națională: „Nu putem pierde bătălia pentru suveranitate. Nu există nicio cale de mijloc aici: ori câștigăm, ori națiunea noastră va dispărea”.

Discursul de închidere i-a aparținut organizatorului evenimentului, numărul doi al partidului AUR, Claudiu Târziu. Acesta a vorbit despre o nouă aristocrație bazată pe eroism și meritocrație: „Avem nevoie de o revoluție conservatoare și să fim din ce în ce mai buni cu fiecare zi”. Târziu a făcut referire și la Agenda 2030 și la a sa formulă „Nu veți avea nimic și veți fi fericiți”: „Am trăit deja asta în comunism, nu aveam nimic și eram sclavi. Libertatea fără proprietate nu este posibilă”.

Claudiu Târziu: „Cred cu tărie că o mișcare politică trebuie să aibă un fundament cultural solid”

 Președintele Consiliului Național de Conducere al partidului AUR nu este un politician obișnuit. În timp ce marea majoritate a parlamentarilor sunt în vacanță, Claudiu Târziu a vizitat diferite localități din România și s-a întâlnit cu militanții și susținătorii AUR. Între 11 și 20 iulie a fost în Moldova, parcurgând peste 1.500 de kilometri, iar între 5 și 17 august a parcurs toată Transilvania, însemnând încă 2.000 de kilometri.

Duminică, după plecarea participanților de la Academia Politică, am discutat din nou cu liderul AUR din Senatul României.

Sunteți mulțumit de dezvoltarea Academiei Politice organizate la Timișoara?

Da, sunt. Am avut lectori foarte buni, iar participanții au fost foarte interesați să afle și să adreseze întrebări. Au plecat de aici „înarmați” cu argumente și cu înțelegerea clară a situației României în Europa și a modului în care ne dorim să fie Europa de mâine.

 Numeroase partide de dreapta nu au acordat atenție chestiunilor de ordin cultural, dar nu este cazul AUR. Aceasta se datorează experienței dumneavoastră anterioare în organizațiile societății civile?

Nu numai din acest motiv, ci și pentru că am fost mereu interesat de identitatea culturală românească și de apărarea modului de viață tradițional. Cred cu tărie că o mișcare politică trebuie să aibă un fundament cultural solid. Acțiunea politică este subsecventă gândirii politice și, dacă aceasta din urmă este corectă, ne putem aștepta ca și acțiunea politică să fie corectă.

 Mai sunt active în România mișcările din societatea civilă?

Da, aceste mișcări sunt încă active și cred că un partid puternic trebuie să mențină relații bune cu societatea civilă. Societatea civilă poate ajuta partidul politic și invers. Mai mult, aceste mișcări nu doar identifică problemele societății, ci propun și soluții. Este un alt mod de a fi în contact cu oamenii pe care îi slujești. Evident, mă refer la acele mișcări care ajută la rezolvarea problemelor societății, nu la acelea care sunt plătite din afară pentru a crea o „societate deschisă”.

 A încercat guvernul României să avanseze agenda impusă de la Bruxelles sau îi este frică de reacția societății?

Guvernul nu doar că a încercat să avanseze această agendă, dar a și promis public că o va face. De exemplu, în Parlament am oprit o lege care urmărea introducerea educației sexuale, o lege care introducea, de fapt, pornografia în școli. După ce a pierdut în Parlament, ministrul Educației a anunțat că această reglementare se va concretiza printr-o hotărâre de guvern, dar nici asta nu s-a întâmplat încă. Guvernanții sunt conștienți că noi avem sprijinul poporului român, al celor care ne-au votat pentru a opri astfel de inițiative. Dar ne așteptăm să o impună în cele din urmă din cauza presiunii de la Bruxelles și să ignore voința populară.

Când afirmați că ați oprit-o în Parlament, s-a întâmplat aceasta pentru că ați avut sprijinul parlamentarilor din alte partide?

Da, dar și pentru că opinia publică în general se opune acestei ideologii și exercită o presiune uriașă asupra politicienilor. Puterea noastră reală depășește cu mult cele 10% pe care le avem în Parlament. Majoritatea populației gândește sănătos, ne susține pe noi și viziunea noastră.

traducerea: Dragoș Moldoveanu RostOnline

4 Comments
  1. IO...gerules says

    Problema asta cu detinutul a ceva si cu nedetinutul este problema bogatului si a saracului.In asa zisul comunism a lui Ceausescu s-a realizat un fenomen extraordinar pe care lumea nu-l prea ia in seama:atunci nu mai existau oameni saraci si nici bogati,ci puturosi,excroci si tradatori de tara.Categoriile astea,regimul politic al acelui timp,le-a cam redus,exceptie facand tradatorii de tara care erau inghesuiti in Securitatea nationala pe care Ceausescu a scapat-o din maini datorita unui soi de comportament duplicitar si lingusitor al jidanimii din tara si din afara tarii.In acest sens amintesc faptul ca jidanii au obtinut,nu cu mare efort,dreptul de a-si vizita”rudele”din strainatate,ceace pentru romani era interzis,asta tot datorita influentei nefaste ale jidanimii care se buluceau pe cat posibil in jurul lui Ceausescu.Ei,acesti jidanui initiau si intretineau tot felul de insulte aduse romanilor in fata celor din afara tarii si la fel la intoarcerea din vizitele in occident.Acolo se putea cumpara usor o casa,un automobil, si multe alte bunuri sau placeri,romanii nu le prea intelegeau dar se simteau frustatiTotul erau minciuni. Nimeni nu spunea nimic despre sistemul de invatamint,in Romasnia era gratuit total,sistemul de sanatate,in Romania gratuit;dantura,spitale,operatii,medici-totul gratruit,obtinerea de locuinte cu chirii modice,locuinte,care in ultima perioada a Epocii de Aur,depaseau cu mult comfortul din apus.Nimic despre sistemul muncii,acolo in occident nu prea sant concedii platite de vara ,de iarna si mai ales concedii platite prenatale si post natale.Nimic nu se spunea.In occident si in SUA totul era extraordinar,lapte si miere pe toate cararile.Nu inteleg de ce am devenit sclavi,Sclavii cui?In acest sens pot spune ca am devenit si am ramas si in ziua de astazi,cu urmari grave in viitorul natiiunii,sclavii politicii cazaro jidanesti care vrea Romania ingenunchiata si poporul roman disparut.Asta trebue sa ia aminte romanasul nostru care pluteste in viata pe la emisiunile TV de doi bani,emisiuni antiromanesti,pe stadioane,care le mai dau un pic de alizeu national si pe o felie spirituala invizibila in care romanii sant”foarte priceputi in politica”si in jocul de table prin parcuri.

    1. Decebalus per Scorilo says

      Ia asculta. Tu crezi ca nu mai exista nimeni care a trait ÎNAINTE de 89?! Painea tare ca PIATRA trebuia udata și pusa în cuptor, la ALIMENTARA rafurile erau pline cu un singur produs: creveti vietnamezi. Seara ne-o petreceam la lumina lumanarii sau a lanternei. Maica-mea Dumnezeu s-o ierte, imi punea sticle cu apa incalzita în pat din cauza frigului din casa. Nu mai erau saraci zici?
      P.s. Da, stiu placa pe care o să mi-o servesti; ca dupa plata datoriei externe ar fi curs lapte și miere în urmatorul cincinal 90-95…
      Eram sclavi care trebuiau să SUPORTe toate acestea și pe deasupra să -l și iubeasca pe fratele cel mare, tovarasul, cel mai iubit fiu Al poporului, cu Cantarea marelui carmaci la tv. Mai slabeste-ne amice ca ai devenit obositor cu placa ta. Nu poti pacali pe nimeni din cei care am suportat acele VREMURI. Comunismul continua și azi sub alte forme, Iar oamenii sanatosi la minte și suflet sunt datori să lupte impotriva Lui Până la capat!

  2. IO...gerules says

    In viata nu se pot pacalii decat ignorantii,adica,cei ce nu-si prea pun osul la aflarea Adevarului prin cultura,mai ales acum cand accesul la asa ceva este inlesnit prin internet.Perioada comunista a Epocii de Aur,adica cea Ceausista cum o cunoaste lumea,a fost perioada comunismului nationalist intre cca.1964-1989.Trebue mentionat faptul ca Romania a fost urmarita de sacalii lumii din cele mai vechi timpuri datorita istoriei ei milenare si a spiritualitatii poporului roman.Sacalii de care vorbeam nu faceau decat stateau la panda si loveau cand se ivea prilejul si se implicau in insasi conducerea tarii din umbra.In ultimii 200 de ani poporul roman a suferit pirderi mari,materiale(tezaurul aproape Inestimabil din anii primului razboi mondial-razboi anticrestin prin excelenta,ca si cel de-al doilea)-si spirituale(La 1848 generalii unguri cu statue impertinenta pe teritoriul romanesc,au spulberat cca 300 de sate ardelenest,le-au facut scrum cu tot ce exista in ele adica si fiinte umane.Plus dupa ruperea a jumatate din Ardeal in 1940,amintesc soarta satelor Trasnea,Ip…Iar dupa Lovitura de stat din ’89 poporul roman a suferit si sufera cea mai groaznica lovitura in esenta lui data de sacalii de care pomeneam.Restrictiile vitale(cca ultimii 5 ani)pomenite de cel ce-si zice decebalus per scorilo,au fost facute si amplificate de cainii din jurul lui Ceausescu care-l minteu si-l muscau de fund cu orice ocazie.Ceausescu nu stia exact ce se intampla in randul maselor,pentruca lingaii din jurul sau il minteau cu impertinenta,Securitatea aia care trebuia sa fie romaneasca a ajuns pe mana sacalilor,vesnicii dusmani ai romanilor chiar si in ziua de astazi.Restrictiile au fost impuse pentru plata unui imprumut dela FMI ,care cerea restituirea acestuia urgent,in caz contrar vroia Rosia Montana(cea mai mare mina de aur si materiale pretioase din Europa,daca nu chiar si din lume)Se cumparau bunuri pentru populatie dar banditii le ascundeau in depozite,lasand rafturile goale care in ultimii ani a scos lumea in strada.Iar dupa ce Ceausescu a fost arestat si ucis ca pe un caine,stilul banditilor din lume,rafturile din magazine s-au umplut ca prin minune.Iliescu si petre roman neulander(fara majuscule ca nu merita)si gealatii se laudau cu promtitudinea lor pentru popor.Depozitele cu alimente au fost deburdusite cu faima mimcinoasa de aprovizionare a populatiei cu marfa cumparata de peste hotare,dupa care a urmat dezastrul cu distrugerea industriei,agriculturii,a flotei romanesti,care era printre cele mai eficiente din lume,a scolii,a sanatatii.ACUM CHIAR CA IN UNELE SATE TOT MAI MULT UITATE DE lUME SI DE DUMNEZEU,OAMENII CARE MAI SPRAVIETUESC ACOLO FOLOSESC LUMANARI,daca le mai au si pe alea.Deci asta e realitatea decebalus per escorilo(ce nume si-a dat?)

    1. Alexandru Mihail says

      Nu exista „comunism nationalist”. Comunismul e internationalist. Imnul bolsevicilor e „Internaționala”. În așa zisa „epoca de aur” majoritatea Românilor au trait fara libertate și au suferit de frig, de foame, de persecutii, au fost demolate biserici etc. Naționalismul creștin e singurul în cadrul caruia se manifesta grija pentru fiecare om, atat pentru suflet cât și pentru trup. Aceasta s-a vadit în scurta perioada a guvernarii 6 septembrie 1940- 21 ianuarie 41.
      P.s. Acest site se adreseaza în special oamenilor de dreapta care apreciaza valorile perene: CREDINTA, națiunea, libertatea, familia; și nu celor care apreciaza comunismul ateu în orice forma se va fi manifestat aceasta ideologie monstruoasa.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php