Fermier român: Sectorul fermelor de vaci din România este distrus aproape 100%

0 1.377

Liviu Chirea, unul dintre fermierii români din domeniul zootehniei, a spus că acest sector este distrus aproape în totalitate în România.Chirea are o fermă de circa 1.000 de vaci de lapte în județul Olt și a reușit, prin forțe proprii, să devină furnizor de lapte pentru mari companii alimentare.

Olteanul a investit în tehnologii moderne, pentru a obține performanță în agricultură, dar majorarea tarifelor la energie, precum și triplarea prețurilor la îngrășăminte chimice îi vor veni de hac.

În timp ce costul cu care produc litrul de lapte s-a dublat, preţul cu care pot să vândă fermierii a crescut doar cu 40%. În aceste condiții, afirmă Chirea, fermele de vaci vor fi aduse în pragul dispariției în România.

„Părerea mea este că acest sector zootehnic din România este distrus aproape spre sută la sută. Preţul de cost al litrului de lapte sigur se dublează”, a conchis fermierul Liviu Chirea, pentru Observator.

Reamintim, în context, că un alt întreprinzător român, șeful de al ALRO Slatina, avertiza zilele trecute că în lipsa unor măsuri radicale ale Guvernului, multe fabrici se vor închide, urmând o criză generalizată în iarnă.

Mai mult, cel mai mare producător de îngrășăminte al țării,  Azomureș , și-a închis porțile, din cauza prețului ridicat la gaze. Guvernul României nu a luat nicio măsură pentru a ajuta producătorii și industria locală să depășească creșterile prețurilor la energie, așa cum arăta directorul ALRO Slatina, Marian Năstase.

Aceste creșteri de prețuri la energie sunt de neînțeles, scria Ziarul Financiar, având în vedere resursele semnificative de care dispune România, față de alte state.

sursa: R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php