Un erou nu renunță niciodată: La 101 ani, Moș Longhin își îngrijește soția de 94 de ani, paralizată la pat. Când era tânăr a luptat pe frontul de Est, ca vânător de munte

La prima vedere, Ioan Longhin pare doar un alt „moș” din satele muribunde ale României, abandonate de conducători și părăsite de tineri. La o cercetare mai atentă, însă, Moș Longhin este un munte. Dar în același timp, este și o rămășiță a vechii Românii, a României Mari.

În tinerețe, a fost pe front, încorporat în Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud. Luptele l-au dus tocmai până în Cecenia, loc în care românii vor mai călca abia peste 70-80 de ani, în vizită.

În timpul ruptelor, a fost rănit și a rămas inert, într-o groapă. Un camion al Armatei Române l-a ridicat împreună cu cadavrele și dus într-un spital improvizat, mai mult mort decât viu.

„Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia și Caracal, în funcție de cum rușii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aștepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană.

Ajunge în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo, pe jos acasă la Fărău, unde îl așteptau frații mai mici, în număr de unsprezece, și mama, tatăl său decedând înainte de război la vârsta de 50 de ani”, a scris Petruța Pop, în Alba24.

După război, în 1946, s-a căsătorit cu femeia lui, alături de care au făcut zece copii.Îi e dor de o fată, stabilită în Australia și care nu a mai dat de mult pe-acasă.

Și deși are corpul plin de schije (într-un deget, în umăr, în coaste), la 101 ani Ioan Longhin o îngrjește pe soața lui de 94 de ani, care este paralizată la pat de 12 ani.

Omul acesta uscat, cu corpul plin de schije, este un munte.

via R3Media