Organizația Națiunilor Unite consideră că o catastrofă alimentară se profilează imediat după colț. Un raport publicat luna aceasta de Programul Alimentar Mondial, agenția ONU pentru agricultură, avertizează că până la sfârșitul deceniului, 670 de milioane de oameni, aproximativ 8% din populația planetei, se vor lupta să se poată hrăni. Ceea ce naște întrebarea: de ce guvernele împiedică tot mai mult munca fermierilor, categoria responsabilă cu hrănirea lumii?
În urmă cu optzeci de ani, în țara mea, Irlanda, ministrul Agriculturii de atunci, James Ryan, a semnat actul privind schema de cultivare obligatorie a solului. Pe fondul unei crize de aprovizionare precipitate de cel de-al Doilea Război Mondial, schema respectivă le-a interzis fermierilor să-și folosească pământul în orice alt scop decât cultivarea grâului și a altor culturi.
Intervenția i-a înfuriat pe fermieri. Hotărârea însemna că fermierii care produceau lapte erau împiedicați să-și folosească pământul pentru a hrăni vacile, iar crescătorii de carne de vită erau împiedicați să crească vite pentru fabricile de carne ale țării. În mod similar, crescătorii de porci și oi nu puteau folosi pământul pentru a-și hrăni și îngrășa animalele. Fermierilor care au refuzat să se supună noii legi sau nu au respectat cotele obligatorii li s-au confiscat pământurile de către stat.
Ajungem rapid la ziua de astăzi: fermierii irlandezi sunt din nou amenințați. Reduceți emisiile – sunt avertizați – sau vă veți confrunta cu consecințe încă nespecificate. Fermierii irlandezi sunt departe de a fi singurii. În întreaga lume, din Carlow până în California, fermierilor li se ordonă să nu muncească.
Dar nu ne aflăm oare în mijlocul unei „crize a toate”, cu penuria de pâine, carne și produse lactate cu care se spune că se vor confrunta consumatorii, în special cei săraci și clasele muncitoare?
În Olanda, zeci de mii de fermieri demonstrează de săptămâni întregi. Aceștia se opun noilor planuri ale guvernului olandez de a reduce drastic emisiile de azot. Costurile umane ale noilor dictaturi verzi sunt grave. Cunoscută pentru lalelele, morile de vânt și canalele sale, Olanda este, de asemenea, cel mai mare exportator de carne al Uniunii Europene, găzduind aproximativ 1,5 milioane de vaci și viței de lapte. Reducerile emisiilor cerute de guvern ar însemna reducerea numărului de vite, găini și porci cu cel puțin 30 la sută.
În timp ce scriu, fermierii se ciocnesc cu poliția pe străzi. Lucrurile s-au aprins din ce în ce mai mult, poliția olandeză deschizând focul în niște fermieri care veneau pe tractoare. Forțele de securitate insistă că au tras focuri de armă ca răspuns la o „situație amenințătoare”. Desigur, fermierii ar putea spune că și ei se confruntă cu o amenințare – una care le pune în pericol nu numai propriile lor mijloace de trai, ci și capacitatea milioanelor de europeni de a pune mâncare pe masă.
În ciuda tulburărilor, țările vecine precum Belgia și Germania intenționează să introducă măsuri similare care vizează fermierii, potrivit Politico.
Nu, nu vă înșelați în privința asta, agricultura tradițională este supusă unui atac sever.
La fel ca omologii lor olandezi, fermierii britanici joacă un rol crucial în furnizarea de lapte și carne pentru populație, dar și guvernul lor pare hotărât să încurajeze fermele de lactate și carne să părăsească industria. În schimbul unei plăți unice, forfetare, fermierii tradiționali sunt așteptați să „renunțe la drepturile lor” și să creeze „oportunități reale pentru noii fermieri”.
Dar cine sunt mai exact acești noi fermieri?
„Noi fermieri”, de fapt, înseamnă metode de agricultură noi, mai „durabile”. Scopul, conform Forumului Economic Mondial neoliberal, care încurajează în mod activ fermierii să adopte metode „inteligente pentru climă”, este de a face trecerea completă la „sisteme alimentare cu emisii zero, pozitive pentru natură” până în 2030.
Cu alte cuvinte, agricultura ecologica .
Dar, după cum arată studiile, agricultura ecologică nu este, ce ironie!, durabilă. S-ar putea să funcționeze pentru comunitățile mici, dar la nivel macro, eșuează lamentabil, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al mediului.
Oricine se îndoiește de acest lucru ar trebui să examineze Sri Lanka, o țară care se confruntă cu colapsul statului cauzat, parțial, de interzicerea îngrășămintelor și pesticidelor tradiționale în favoarea alternativelor organice, ecologice, care nu pot susține agricultura pe scară largă.
În Statele Unite, administrația Biden, într-o încercare de a aborda „amenințarea existențială” a schimbărilor climatice și de a promova „justiția ecologică”, reprimă și metodele tradiționale de agricultură. În cadrul Programului de Rezervă de Conservare, fermierii sunt plătiți să-și lase pământurile nelucrate. După cum a remarcat recent autoarea Shea Swanson , „35.000 de acri de teren cultivat cu orez din nordul Văii Centrale” a Californiei vor rămâne complet nefolosite în acest an. În mod similar, elitele UE se angajează să creeze reguli privind emisiile pe care un membru al Parlamentului European le-a descris pe bună dreptate drept „coșmar birocratic pentru fermieri”.
Ceea ce li se face fermierilor din Irlanda până în Olanda și din Marea Britanie până în Sri Lanka ar trebui să ne alarmeze pe toți. Fără fermieri, nu mâncăm. Trebuie să fim solidari cu cei care ne produc hrana – și să fim atenți la cei care ne vor înfometa în numele progresului.
Traducere Reacționarii de la https://compactmag.com/article/the-elite-war-on-farmers
