Vi s-a întâmplat, vreodată, ca, vizionând un film „mare” din repertoriul hollywoodian, să vă marcheze în planul ideilor sau al trăirilor, povestea, o imagine-simbol sau un laitmotiv, muzica, ori toate acestea la un loc? Ați simțit fiori pe șira spinării, străbătuți fiind de simțământul înălțător al credinței în destinul stelar al umanității „evoluate”, atunci când, pe ecranul de cinema sau de televizor, osul aruncat în aer de primata despre care vi s-a spus că vă este strămoș se transformă în uriașa navă spațială care plutește, elegant, pe acorduri de vals vienez, în jurul Terrei, în Odiseea Spațială 2001, a lui Stanley Kubrick? Ați experimentat un fior identic, dar de sens contrar, atunci când l-ați însoțit pe agentul FBI Dale Cooper din Twin Peaks al lui David Lynch în tenebroasa lui investigație inițiatică asupra unei crime și asupra cauzelor demonice ale acesteia? Dacă, da, atunci această carte vă poate fi de mare folos. Nu doar pentru că oferă un răspuns la întrebarea „de ce?”, ci și, (poate chiar, în primul rând), pentru că vă stimulează să vă puneți această întrebare.
Autorul, Jay Dyer, este un tânăr scriitor american, complet diferit de exponenții generației sale. Într-un anume sens, un anti-model al generației sale. Absolvent de filosofie, tobă de carte în materie, prețuiește istoria ideilor, tradiția și gândirea clasică. Pe această bază, desființează, de multe ori cu un umor biciuitor, toate „ne-gândirile” și „ne-simțirile” modernității și ale actualității, de la politică și istorie, la mistica și fanatismul celor care vor să impună ca dogmă religioasă ceea ce ei numesc, în mod fraudulos, „știință”. Pentru a se face cunoscut și auzit, Jay Dyer nu se sfiește să recurgă la mijloacele epocii sale: are un blog, intitulat JaysAnalysis (Analizele lui Jay), și își consumă o mare parte din timp cu vlogging-ul. Din cămăruța lui decorată antimodern, cu rafturi de bibliotecă ce ai senzația că se rup sub greutatea cărților, decorate cu icoane bizantine (da, Jay Dyer este o curiozitate a vremurilor noastre: un tânăr american care, deși trecut prin mediul universitar, din ce în ce mai anti-creștin, de peste Ocean, s-a convertit la ortodoxia răsăriteană), uneori fumând ca un turc, în dispreț profund față de cutumele occidentale de astăzi, alteori purtând șepci sau măști caraghioase, Jay provoacă. Provoacă la meditație, la reevaluarea a ceea ce am fost învățați fie la școală, fie prin cultura de masă, să credem că știm, ori să credem că nu e nevoie să știm.
Lui Dyer îi place mult să se joace. Într-un fel, este un entertainer. Un entertainer care, prin joacă și divertisment, introduce în universul online, prin excelență unul al imbecilizării colective, ideile solide și serioase. Așa după cum el însuși mărturisește, una dintre plăcerile sale vinovate este cinefilia:
„Cu toții iubim filmele. Cu sau fără voia noastră, am crescut cufundați în mythosul hollywoodian. Înotăm într-un adevărat eter de nesfârșite falsuri celuloidale, produse în masă, care iluminează fiecare colțișor al vieții noastre. În timp ce îl condamn atât de sever, mă transform într-un fel de critic și îl demolez, dar, în același timp, iubesc filmul. Așa cum, sunt sigur, îl iubiți și voi, la rândul vostru”.
Tocmai de aceea, prima lui carte, Hollywood ezoteric, este despre film. În ea, Dyer alege 24 de filme de referință din istoria cinematografiei, pe care le decriptează, aparent în joacă, dar, în realitate, în cel mai serios mod cu putință: prin recurs la filosofie, la hermeneutică, la religie și, nu în ultimul rând, prin curajul nebun de a expune concluzii ce îl expun criticii superficiale a conformiștilor care, deși posedă un bagaj intelectual și cultural precar, și-au format reflexul de a desființa, cu superioritate ostentativă, orice iese din tiparul de gândire mainstream, prin aplicarea disprețuitoare a etichetei „teoria conspirației”.
Jay Dyer înțelege filmul ca pe un ritual religios, propus, vorba lui Don Vito Corleone, printr-o ofertă pe care nu o poate refuza, omului de astăzi. Demersul său este „o încercare de a decodifica și de a interpreta imaginile și simbolurile care se succed de-a lungul ecranelor omniprezente care ne domină viața de zi cu zi”. Dyer este convins de adevărul cuvintelor părintelui Dumitru Stăniloae, pe care îl citează apreciativ într-una din prelegerile sale filmate și difuzate pe blogul personal: „Vederea schimbă viața celui ce vede, pentru că îl pune în vedere cu un conținut văzut. De aceea, când este văzut un focar de viață sănătoasă sau unul mai presus de lumea trecătoare, acesta îi hrănește omului viața și o înalță la o treaptă netrecătoare”. Or, dacă aceste cuvinte sunt adevărate, musai ca și opusele lor să fie asemenea: când este văzut un focar de moarte a sufletului, acesta îi otrăvește omului viața și o coboară. Aceeași idee apare, într-un sens mai degrabă, „coborâtor”, la mulți dintre gânditorii care au cochetat cu ocultismul, cel mai răsunător nume fiind cel al lui Carl Gustav Jung. De aceea, fără a o menționa explicit în această carte, dar lăsându-ne să înțelegem limpede acest lucru, Jay Dyer privește filmul ca pe un mijloc prin care se poartă războiul nevăzut împotriva omului, pentru sufletul său.
Pentru omul de azi, producțiile hollywoodiene au ajuns să constituie o referință existențială mult mai importantă decât ideile, cultura și arta clasice. Mulți dintre oamenii obișnuiți au ajuns să considere o manifestare a superiorității intelectuale și morale credința lor oarbă în existența extratereștrilor „civilizatori” sau în schimbările climatice generate de „omul cel rău”, nu ca urmare a unui demers personal de cunoaștere prin verificarea rațională a acestor teze, ci după ce au văzut filme precum E.T.. Întâlnire de gradul III sau producțiile climatic-apocaliptice din filmografia hollywoodiană a anilor 2000. În analiza lui, Jay Dyer descoperă că Hollywood-ul operează și ca un centru prin ale cărui creații sunt întărite șabloane de gândire impuse, de sus în jos, în societatea occidentală contemporană, încă de la intrarea omului în sistemul de educație publică:
„Darwinismul și consecințele sale filosofice la gânditori precum Hegel, Marx, Whitehead și Teilhard de Chardin sunt, pur și simplu postulate, fără vreo posibilitate de a le critica. Ar trebui să observăm că reprezentări hollywoodiene precum Odiseea Spațială 2001 au fost esențiale pentru consolidarea caracterului canonic, dogmatic al acestei mitologii. Din nefericire, masele își însușesc viziunea despre lume din muzica și filmele la modă, iar nu din cărți și de la funcționari, și nimic nu ajută mai mult la închegarea unui model de gândire decât o producție science-fiction de succes”.
Dar influența Hollywood-ului nu este restrânsă numai la o gigantică operațiune globală de PR clasic, cultural-politic. Ea se manifestă la un nivel mult mai profund, detaliat, analizat și argumentat de Jay Dyer. Aplecările unor regizori către mitologic, către ocult, ori chiar către demoniac, vizibile în producțiile acestora, revelează o propagandă al cărei scop transcende – să spunem așa – obiectivul specific manipulării clasice, care este, prin natura lui, inteligibil, de multe ori lesne identificabil, concret, și cu efect imediat. De ce ar încerca, așadar, un regizor să manipuleze publicul cu simboluri oculte, ori cu teze hermeneutice pe care 99,99% dintre (tele)spectatori nu au cum să le priceapă? Unul dintre răspunsuri îl deducem din această carte: pentru a face, în timp, acceptabil, ceva ce este inacceptabil pentru 99,99% din oameni, care privesc acest „ceva” cu groază. Acest „ceva” este tenebrosul.
Hollywood ezoteric funcționează ca un manual de deconspirare a acestei metode. Jay Dyer rezolvă 24 de puzzle-uri formate fiecare din sute de piese – imagini și dialoguri – pline de aluzii cu semnificații oculte. Ne oferă chei de interpretare, dar ne lasă pe noi să alegem dacă ni le însușim sau le respingem. Ne dă posibilitatea să-i privim demersul ca pe un joc în care ne invită să intrăm, dar ne atrage – subtil și, în același timp, neechivoc – atenția asupra pericolului care ne pândește din spatele pânzei, al tubului catodic ori al ecranului LCD. Noi alegem, după ce citim această carte, să decidem dacă, printre înghițituri de pop-corn și Coca-cola, ne uităm la o joacă de copii sau la un joc sinistru, care-i folosește „iluzionistului-șef”, mai cunoscut ca „tată al minciunii”, ca „vrăjmaș”, ca „șarpele cel vechi”…
de Alin Bogdan Contramundum
