Concert caritabil susținut la Parohia Brâncuși, din București, pentru susținerea micuței Irene, fiica lui Mihail Bucă

0 1.182

Corul „Evia” al Parohiei Brâncuși din Capitală va susține luni, concertul caritabil intitulat „Alături de Irene”. Fondurile obținute în urma concertului vor fi direcționate spre susținerea micuței Irene, fiica Arhidiaconului Mihail Bucă.

Irene suferă de leucemie acută mieloblastică, dar și sindromul Down și are nevoie de un tratament costisitor.

Corul Evia a fost înființat în anul 2007 şi poartă numele insulei unde se află moaștele Sfântului Ioan Rusul, ocrotitorul parohiei. În cei 15 ani de activitate, Corul Evia a format mai multe generații de tineri teologi și muzicieni, absolvenți ai Facultății de Teologie București sau ai Universității Naționale de Muzică, tineri care astăzi excelează în carierele lor, devenind preoți, diaconi ori chiar soliști de operă și operetă, care au rămas aproape de Biserică și propovăduiesc credință ortodoxă prin darul pe care l-au primit de la Dumnezeu – muzica.

Parohia Brâncuși este cunoscută şi pentru activitățile culturale şi sociale organizate la nivel local. Amintim de Serile Culturale (a doua ediţie a avut loc în perioada 20 – 22 mai 2022), Crosul Bucuriei şi de Workshopul de comunicare eclezială, organizat în anul 2021, cu participarea unor jurnaliști din presa laică şi religioasă, dar şi a unor profesori de la Facultatea de Jurnalism din Capitală.

Pentru a o ajuta pe Irene puteți dona aici:

Donația se poate face prin transfer bancar.

𝘽𝙚𝙣𝙚𝙛𝙞𝙘𝙞𝙖𝙧: 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙩𝙖𝙣𝙩𝙞𝙣 𝙄𝙧𝙚𝙣𝙚 𝙀𝙘𝙖𝙩𝙚𝙧𝙞𝙣𝙖

𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐑𝐎𝐍: 𝐑𝐎𝟎𝟗𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟎𝟖𝟕𝟏𝟕𝟏𝟎𝟐𝟒𝟒𝟔𝟎𝟎𝟎𝟐𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐄𝐔𝐑𝐎: 𝐑𝐎𝟕𝟗𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟎𝟖𝟕𝟏𝟕𝟏𝟎𝟐𝟒𝟒𝟔𝟎𝟎𝟎𝟑𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐔𝐒𝐃: 𝐑𝐎𝟓𝟐𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟎𝟖𝟕𝟏𝟕𝟕𝟏𝟎𝟐𝟒𝟒𝟔𝟎𝟎𝟎𝟒”

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php