Doar Tricolorul Românesc, întotdeauna!

1 2.199

Afișarea steagului Ucrainei pe stâlpi sau diferite clădiri oficiale mi se pare o mare prostie și, bine înțeles, o ilegalitate, așa cum a fost și arborarea steagului Ungariei fără respectarea legislației în vigoare.

Una este să condamni războiul din Ucraina și să-i ajuți pe refugiați, mare parte femei, copii și bătrâni, și alta este să faci apologia unei țări care, vorba aceea, nici măcar nu ne-a fost prietenă.

Oficialii români nici acum nu înțeleg că interesele României, inclusiv teritoriului național, nu se apără prin naționalismul ucrainean, nici prin sloganuri sterpe globaliste luate cu copy/paste de la Bruxelles și nici prin formele fără fond de aiurea, ci prin naționalismul românesc. Vă dați de ceasul morții acum și vreți să combateți propaganda rusă prin cenzură și legi de-a dreptul putiniste (iar dați copy paste), care nu fac altceva, decât să o potențeze și mai mult, dar ce ați făcut domnilor-tovarăși cu Educația Națională în ultimii 32 de ani? Vă spun eu, ați dat cu ea de pământ! Nici măcar acum nu vă dumiriți pe ce lume și în ce țară vă aflați, sunteți probabil iremediabil înstrăinați.

Se împlinesc în această perioadă 30 de ani de la războiul ruso-român de pe Nistru, dus de Armata 14 a Federației Ruse si de forțele rusofone din Transnistria împotriva Republicii Moldova cu scopul de a opri reunirea Basarabiei cu Țara Mamă. Pe televiziunile voastre nu am văzut niciun film documentar din acel război, nicio știre. Nu am văzut nicio rememorare a procesului Grupului Ilașcu, români judecați într-o cușcă de autoritățile rusofone. Nu am văzut nicio mărturie a luptătorilor noștri de pe Nistru. În schimb, v-ați dat în stambă cu tot felul de jocuri video pe calculator și alte tâmpenii, menite tocmai să potențeze și mai mult războiul atipic desfășurat de Rusia în România. Și vreți să-i băgați acum în pușcărie pe cei care vă critică? Mă înscriu primul la arest! Îi puneți pe Arafat și Mândruță șefi la cenzură? Activați #rezist să facă contrapropagandă rusă? Aș râde cu hohote de n-ar fi de plâns, bănuiesc că urmăriți ca Vladimir Putin să ajungă în România la același nivel procent simpatie cu Ion Iliescu în 1990, iar în cazul în care – Doamne, ferește! – Rusia ar arunca cu ceva pe aici, trei sferturi dintre români să plece dincolo, doar că, din păcate, nu prea știu cine ar primi refugiați români… poate Ungaria? Greșesc, fără îndoială Serbia, care și ea ne-a fost dintotdeauna prietenă și unde au loc manifestații pro-Rusia. Mai bine ne bazăm pe bulgari. În caz de „ceva”, sunteți în stare pe aceeași linie să-l faceți și pe vecinul Viktor Orban la fel de popular precum bunul său prieten din Est.

Soluția, care este soluția? E simplă, doar forțe politice românești să existe: educație, educație, educație, educație Națională, exploatarea la maximum a resurselor proprii care au mai rămas ale noastre, recuperarea măcar parțială a celor înstrăinate, dublarea bugetului pentru Armată, relansarea industriei militare proprii. Un stat românesc întărit cu atâtea avantaje geografice, o economie proprie cât de cât funcțională, pusă pe picioare prin diferite măsuri protectioniste, dublat de inimi de leu în piepturi românești, nu va putea fi supus niciodată. Altfel, rămânem cu gleznele goale pe „trotineta” Flower-power, prin excelență globalistă până în măduva oaselor moi.

Fraților, în noi sunt oasele strămoșilor, tari precum Istoria noastră, căci de nu ar fi fost așa, acum n-am mai fi vorbit românește aici! Am rezistat și ne-am ridicat întotdeauna, călcând în picioare, de mii de ani, cenușa tuturor imperiilor de pământ sau de ideologie străină.
Cu noi este Dumnezeu!

Mihai Tirnoveanu

1 Comment
  1. Constantin says

    Iar tu, iubită Bucovină,
    Diamant din stema lui Ştefan,
    Ajuns-ai roabă şi cadână
    Pe mâni murdare de jidan.
    Ruşinea ta nu are samăn,
    Pământul sfânt e pângărit…
    Mişel şi idiot şi famăn
    Cine-ar mai sta la suferit…
    De-acuma trâmbiţi de alarme!
    Nălţaţi stindardul sfânt în mâni,
    La arme!
    La arme dar Români!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php