Federația Rusă recunoaște independența regiunilor Donețk și Lugansk din Ucraina și trimite trupe de „menținere a păcii” în cele două regiuni

0 1.183

Luni, 21 februarie 2022, V. Putin, președintele rus, a semnat decretul prin care Federația Rusă recunoaște independența celor două regiuni din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk sub numele de Republica Populară Donețk, respectiv Republica Populară Lugansk. Cele două regiuni sunt controlate de separatiștii susținuți de ruși încă din 2014. Alături de el au fost Denis Pushilin și Leonid Pasechnik, șefii celor două republici autoproclamate.

În cursul serii, acesta a ordonat ministrului Apărării să trimită „trupe de menținere a păcii” în cele două regiuni.Tot în cursul serii s-a adresat și populației printr-un mesaj televizat. Referindu-se la Ucraina, Putin a zis că aceasta este o parte istorică a Rusiei care a fost luată în mod ilegitim Moscovei și este condusă în prezent de un „regim marionetă” controlat de SUA și Occident. În același discurs acesta a mai spus că „Ucraina este o construcție artificială, operă a lui Lenin, formată din regiuni care istoric au aparținut Rusiei, Poloniei, României și Ungariei.”„Ucraina nu este doar o țară vecină, ea face parte din cultura noastră”, a spus el. Menționând că în Ucraina au fost dărâmate unele dintre statuile din epoca sovietică, el a avertizat Kievul: „Vreți decomunizare? Vă vom arăta noi decomunizare”.

La scurt timp după ce Putin și-a încheiat discursul, președintele ucrainean V. Zelinsky a anunțat că a vorbit cu preș. J. Biden luni după-amiază și că va vorbi în curând cu premierul britanic B. Johnson. Un oficial de la Casa Albă a spus că apelul a durat aproximativ 35 de minute. Biden a avut apoi convorbiri cu președintele francez Emmanuelle Macrou și cancelarul german O. Scholz.

Secretarul de presă al Casei Albe, J. Pski, a declarat că Biden va semna în curând un ordin executiv care interzice investițiile și comerțul SUA în regiunile separatiste ucrainene. Acest ordin va permite în plus administrației să sancționeze orice persoană care activează în acea zonă. „Am anticipat o astfel de mișcare din partea Rusiei și suntem gata să răspundem imediatPentru a fi clar: aceste măsuri sunt separate și sunt în plus față de măsurile economice rapide și severe pe care le-am pregătit în coordonare cu aliații și partenerii noștri în cazul în care Rusia invadează Ucraina”.

U. E. a condamnat „în cei mai puternici termeni posibili” recunoașterea de către Putin a celor două regiuni din estul Ucrainei. „Acest pas este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, precum și a acordurilor de la Minsk”, au declarat într-o declarație comună preș. Comisiei Europene, Urssula von der Leyen, și preș. Consiliului European, C. Michel. „U.E. va reacționa cu sancțiuni împotriva celor implicați în acest act ilegal”.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php