Guvernul încearcă din nou biometrizarea și amprentarea întregii populații prin cartea de identitate electronică care servește pentru integrarea în identitatea digitală unică europeană și internațională

0 1.118

Anul de glorie 2017 – se pare ca a fost anul in care a început sa se introduca in legislație ceea ce se pune în practica acum. Identitatea digitala este deja legiferată la nivel național.

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a fost inițiat în 2017. Nu a fost adoptata o lege pentru ca au fost cetățeni care s-au opus (si ar trebui sa le mulțumim).

Domiciliul – un subiect de interes pentru „aleși” și guvernanți.

Se trece de la o extrema la alta. Dacă anul trecut USR voia sa scoată domiciliul din cartea de identitate, anul acesta Guvernul vrea sa introducă niște norme aberante cu privire la domiciliu, cum ar fi: rămânerea fără act de identitate valabil, dacă constata polițistul ca nu mai locuiești la adresa la care ți-ai declarat domiciliul. (Un simplu exemplu cu privire la impactul acestei prevederi: cetățenii romani care locuiesc în străinătate și trebuie sa aibă un domiciliu în tara ca să aibă carte de identitate, se trezesc fără el când o sa constate polițistul ca nu locuiesc la domiciliul declarat)

În acest sens, MAI a pus în dezbatere publica un proiect de OUG (care prevede multe altele – între care și atacarea demnității umane prin amprentarea populației și introducere impresiunilor papilare în cartea de identitate, transformând astfel orice cetățean într-un potențial infractor).

Insa, la o verificare scurta privind acest proiect, am constatat ca el modifica OUG nr. 97/2005.Uitându-mă în dunga pe OUG nr 97/2005, am constatat ca în august 2020 a suferit numeroase modificări.Ea a fost modificata prin Legea nr. 162/2020 (proiectul de lege fiind inițiat în oct 2017, înregistrat la Camera Deputaților sub nr PL-x 575/2017 .Nu am făcut o analiza completa.

Însă, ceea ce mi-a sărit în ochi a fost forma actuala a art 13 alin 3 din OUG nr 97/2005 (introdusa prin proiectul de lege din 2017, devenit Legea nr 162/2020 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/228244): 

„Cartea electronică de identitate permite titularului AUTENTIFICAREA în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții PUBLICE sau PRIVATE, precum și utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii”.

Care va sa zică, în România, cu cartea electronica de identitate ne identificam și autentificam în sistemele electronice ale instituțiilor publice și private. La prima vedere, nu ar părea nimic important. Însă, dacă ne raportam la proiectul de Regulament al UE privind identitatea digitala unică și portofelul digital COM/2021/281 are o mare relevanta.

Articolul 11a

Identificare unică

(1) Atunci când sunt utilizate pentru autentificare mijloace de identificare electronică notificate și portofele europene pentru identitatea digitală, statele membre asigură identificarea unică.”

Articolul 12b 

Utilizarea transfrontalieră a portofelelor europene pentru identitatea digitală 

(1) În cazul în care statele membre solicită o identificare electronică utilizând un mijloc de identificare electronică și o autentificare în temeiul dreptului intern sau al practicii administrative pentru a accesa un serviciu online furnizat de un organism din sectorul public, acestea acceptă, de asemenea, portofele europene pentru identitatea digitală emise în conformitate cu prezentul regulament.

(2) În cazul în care beneficiarii privați care furnizează servicii sunt obligați de DREPTUL NATIONAL sau de dreptul Uniunii să utilizeze autentificarea strictă a utilizatorului pentru identificarea online sau în cazul în care autentificarea strictă a utilizatorului este impusă în baza unei obligații contractuale, inclusiv în domeniile transporturilor, energiei, serviciilor bancare și financiare, securității sociale, sănătății, apei potabile, serviciilor poștale, infrastructurii digitale, educației sau telecomunicațiilor, beneficiarii privați acceptă, de asemenea, utilizarea portofelelor europene pentru identitatea digitală emise în conformitate cu articolul 6a.”

Mai sunt necesare câteva obligativități de introdus prin niște legi române. E posibil sa fie introduse deja și sa nu știm.

Avem de muncă.

Trebuie sa luam la puricat toată legislația adoptata din 2017 încoace și sa scoatem aceste „mici” și „distrugătoare” norme care au fost introduse fără sa ne dam seama (nici noi, nici cei care le-au adoptat nu cred ca au înțeles impactul).

În privința proiectului de OUG pus în dezbatere de MAI: el trebuie oprit. Nu ne pregătește nimic bun.

PS: V-am mai spus ca la finalul pandemiei o sa ne trezim că avem atâtea modificări legislative făcute în liniște, cât era noi ocupați cu masca, Vac, certificatul, de o sa ne ia durerea de cap și nu o sa mai înțelegem în ce lume trăim.

Av. Elena Radu ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php