Diferența între a considera ceva a fi un subiect minor și a minimiza efectele acelui ceva

0 1.310

Parchetul General s-a autosesizat și a deschis dosar penal pentru că, zic ei, AUR ar fi catalogat Holocaustul drept o temă minoră.

Mai întâi să reproducem paragraful buclucaș din comunicatul AUR:

Alianţa pentru Unirea Românilor atrage atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională.

Cred că e foarte clar că în comunicatul AUR educația sexuală este considerată temă minoră, în timp ce istoria Holocaustului este catalogată ca fiind un subiect care poate face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente, respectiv în cadrul Istoriei.

Dar, de dragul demonstrației, să admitem pentru moment că în comunicatul AUR s-ar fi catalogat istoria Holocaustului ca fiind o temă minoră.

Și-n acest caz nu văd cum de au dedus toți că AUR „minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele acestuia”, așa cum sună motivul pentru declanșarea cercetării penale.

Nu e nevoie de studii aprofundate de logică ca să-ți dai seama că e o mare diferență între a considera ceva a fi un subiect minor și a minimiza acel ceva sau efectele acelui ceva. În cazul nostru, fiind vorba de Holocaust, cineva poate considera Holocaustul a fi un subiect minor dar, în același timp, să recunoască efectele devastatoare ale acestuia pentru poporul evreu. Asta înseamnă că și dacă AUR ar fi catalogat istoria Holocaustului ca fiind un subiect minor, tot nu s-ar fi întrunit condițiile pentru deschiderea urmăririi penale.

Dar se pare că s-a dat ordine pe unitate de vânare a AUR, așa că acum se inventează motive. Degeaba, nu se va reuși. Lumea vede, judecă și în mai puțin de trei ani va vota. Și asta-i sperie.

de Dragoș Doran RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php