PAUL KINGSNORTH, cunoscutul scriitor britanic convertit recent la ortodoxie într-o parohie românească din Irlanda, despre ce ne arată APOCALIPSA COVID. „Chiar dacă ar fi să fiu convins că aceste vaccinuri funcționează în siguranță, nu aș putea niciodată să-mi obțin un pașaport pentru vaccin și să accept segregarea tehnologică a societății. Nu mi-aș putea scana codul fără să tremur. NU POT SĂ PARTICIP LA ASTA”

Momentul Vaccinului, prima parte. Despre zilele revelației

Paul Kingsnorth | Substack

O fi din pricină că sunt englez sau o fi de vină vârsta mea sau poate este doar o prejudecată oarbă, dar când mă trezesc cu vestea că guvernul austriac a impus internarea unei treimi întregi din populația sa naţională ca fiind un „pericol pentru sănătatea publică”, un fior îmi curge pe şira spinării.

Austria, îmi zic. Ah.

Mă uit la fotografiile de la știri cu polițiști înarmați, mascați, îmbrăcați în negru, care opresc oamenii pe străzi pentru a le cere actele digitale și citesc poveștile altora care au fost arestați pentru că și-au părăsit casa mai mult de o data pe zi – cât este permis – și îi aud pe politicienii austrieci declarând că cei care refuză să-şi facă injecția trebuie să fie ocoliți și transformaţi în țapi ispășitori până când vor accepta. Apoi mă uit la interviuri cu „oameni obișnuiți” și aceştia spun că cei „nevaxaţi” o căutau cu lumânarea. Unii dintre ei spun că toți ar trebui închiși, acești dușmani ai poporului. În cel mai bun caz, „anti-vaxxerii” sunt paranoici și dezinformați. În cel mai rău caz, sunt rău intenționați și ar trebui pedepsiți.Câteva zile mai târziu, mă mai trezesc cu câteva știri despre Austria: de anul viitor, toată lumea din țară va avea parte de un vaccin covid introdus în ei cu forţa de către stat, trecând peste dreptul lor la ceea ce anumiți oameni, care în ultima vreme au devenit extrem de tăcuţi, numeau „autonomie corporală”.Apoi mă uit peste graniță la Germania. Văd că, în Germania, politicienii iau în considerare și internarea „ezitantului vizavi de vaccinare” și, de asemenea, au fost de acord recent să impună vaccinarea fiecărui cetățean. Până la sfârșitul iernii, spune înviorător de sincerul ministru al sănătății german, nemţii vor fi „vaccinați, vindecați sau morți”. Se pare că nu există a patra opțiune.Au fost ocupați în Germania. Recent au pus garduri în unele orașe pentru a-i separa pe nevaccinaţii cei rău de vaccinaţii cei buni la târgurile de Crăciun. În aer liber. Poate că vor oferi celor buni și pietre pe care să le arunce peste acele garduri. Când văd caricaturi ca cea din partea de sus a acestei pagini, care a apărut recent într-un ziar german cunoscut, cred că acea situaţie nu e prea îndepărtată. Aici, bărbatul de pe canapea și-a cumpărat un joc cu împușcături cu care se poate distra ucigând oameni nevaccinati. Va fi, spune caricaturistul, „o lovitură de succes sub bradul de Crăciun.”

Ha ha ha, mă gândesc. Germania. Garduri. Internare. Injecții forțate. Poliție înarmată. Scanați-vă codul. Omorâți-i pe nevaccinaţi. Ha ha ha.

Urmăresc toate acestea din Irlanda, țara care are cea mai mare rată de vaccinare din Europa de Vest, la peste 94% din populația adultă. În același timp, în mod curios, avem şi una dintre cele mai mari rate de infectare cu covid din Europa de Vest. Guvernul nu a putut explica acest fapt, dar este o tendință care s-a manifestat recent și în alte locuri foarte vaccinate: Gibraltar, Israel, Flandra de Vest. Nivelurile ridicate de vaccinare nu par să fie în tandem cu niveluri scăzute ale bolii; deseori e chiar invers.În alte părți ale lumii se întâmplă şi lucruri ciudate. Cum e în Africa, de exemplu. Populația Africii este cea mai mare, cu cea mai rapidă creștere și cea mai săracă din punct de vedere material de pe orice continent. Puține guverne de acolo își pot permite să furnizeze oamenilor lor vaccinuri corporative scumpe pe care noi, în Occident, ne-am mizat națiunile. Doar 6% din populația Africii este vaccinată, iar sistemele naționale de sănătate abia există în multe locuri, totuși OMS descrie continentul drept „una dintre cele mai puțin afectate regiuni din lume” de virus. De fapt, părțile mai bogate, mai „dezvoltate” ale lumii par să sufere cel mai rău din cauza pandemiei.Nimeni nu pare să poată explica nimic din toate acestea, dar asta nu a schimbat mersul oficial al lucrurilor. Cu siguranță, în Irlanda, scenariul rămâne același. De șase luni trăim cu apartheid-ul vaccinului, cu cei „nevaxați” excluși din marea parte a societăţii, dar nu a funcționat. Ratele de infecție cresc odată cu sosirea iernii – așa cum v-ați putea aștepta de la un virus respirator. Recent, ni s-a spus tuturor să lucrăm de acasă, iar un alt lockdown e în cărţi. Recent, s-a impus un orar de închidere la miezul nopţii pub-urilor și cluburilor de noapte. Acest lucru este ciudat, deoarece doar persoanele vaccinate au fost lăsate să intre în ele în ultimele luni de zile și am fost asiguraţi în mod repetat că e sigur să te afli în preajma persoanelor vaccinate.Într-o societate onestă, toate acestea ar fi făcut obiectul unei dezbateri publice intense. Am fi văzut oameni de știință de toate orientările dezbătând deschis la TV, la radio și în presă; filmuleţe de toate felurile difuzate pe rețelele de socializare; jurnalişti investigând riguros rapoartele atât despre succesele vaccinurilor, cât şi despre pericolele lor; explorări serioase ale tratamentelor alternative; dezbateri publice despre echilibrul dintre libertățile civile și sănătatea publică și chiar ce înseamnă „sănătate publică”. Dar nu am văzut asta și nici nu o vom vedea, pentru că dezbaterea, ca și opoziţia, sunt demodate. Mass-media de aici, din Irlanda, nu a pus o întrebare critică nimănui aflat în funcţiile de autoritate de cel puțin 18 luni. Algoritmii Google sunt ocupați să îngroape date incomode, în timp ce canalele de social media de la care majoritatea oamenilor își primesc viziunea asupra lumii elimină sau suprimă opiniile critice, chiar dacă acestea provin de la virusologi sau editori ai British Medical Journal.

Zi de zi m-am trezit întrebându-mă: ce se întâmplă?

Internare. Medicaţie forţată. Segregarea unor secțiuni întregi ale societății. Demiteri în masă. Un consens mediatic la semn. Cenzurarea sistematică a opoziţiei. Crearea deliberată de către stat și presă a unui climat de teamă și suspiciune. Ce ar putea justifica acest lucru? Poate combinația dintre o pandemie teribilă care a ucis sau mutilat procente mari dintre cei pe care i-a infectat și existența unui medicament sigur și de încredere, care s-a dovedit că previne răspândirea acestuia. Aceasta, desigur, este ceea ce se spune că trăim. Aceasta este Narațiunea.

Dar este suficient de clar până acum că Narațiunea nu este adevărată. Covid..este o boală urâtă care ar trebui luată în serios, în special de către cei care sunt deosebit de vulnerabili la ea. Dar nu este nici pe departe suficient de periculoasă – dacă ar putea fi ceva vreodată – pentru a justifica crearea unui stat polițienesc global. Cât despre vaccinuri – ei bine, să recunoaștem doar că vaccinarea a devenit un subiect despre care este practic imposibil de discutat cu calm sau claritate, cel puțin în public. Ca în aproape orice altă problemă importantă din Occident de astăzi, opinia este împărțită de-a lungul liniilor tribale și filtrată prin mlaștina fetidă a rețelelor anti-sociale, pentru a se ivi monstruoasă și scurgându-se în lumină.

Adesea, într-o ceartă, motivul pentru care oamenii cred că se ceartă nu este adevăratul subiect al dezacordului, care este mai profund și adesea nespus, dacă este chiar înțeles. La fel este şi aici. Separările care s-au deschis în societate cu privire la vaccinurile covid nu sunt deloc despre vaccinurile covid: sunt despre ceea ce simbolizează vaccinarea în acest moment. Ce înseamnă să fii „vaxxat” sau „nevaxxat”, sigur sau periculos, curat sau murdar, sensibil sau iresponsabil, obedient sau independent: acestea sunt întrebări despre ce înseamnă să fii un membru bun al societății și ce este societatea însăşi și ele se detonează ca niște încărcături de adâncime sub suprafața culturii.

Acest lucru nu înseamnă că dezacordurile de suprafață nu contează. Contează. Există o mulțime de motive întemeiate pentru a fi îngrijorat cu privire la aceste medicamente și la utilizarea lor forțată. Aici avem o tehnologie nouă, nefolosită până acum la o astfel de scară sau în acest scop, folosită pentru a crea o serie de vaccinuri care au fost lansate spre milioane de oameni înainte chiar ca studiile lor clinice să fie finalizate. Aceasta este o situație fără precedent – la fel și vaccinarea împotriva unui virus respirator în mijlocul unei pandemii, despre care unii oameni cu experiență serioasă avertizează că poate agrava situația, mai degrabă decât să îi pună capăt. Companiile care produc aceste lucruri realizează profituri fără precedent clipă de clipă, iar istoria lor lungă de rea credinţă și mușamalizări, plus faptul că sunt imuni din punct de vedere legal la orice răspundere pentru problemele care decurg din aceste vaccinuri, face imposibil să fie luate în serios garanţiile lor privind siguranța. Și când asistăm la o campanie activă de stat/media împotriva tratamentului timpuriu al unei boli – exact opusul a ceea ce fiecare medic este învăţat la facultatea de medicină – împreună cu un refuz de a raporta oricare dintre dovezile tot mai mari ale efectelor secundare pe termen scurt, ar trebui să fie clar că se întâmplă ceva care nu poate fi explicat prin povestea care ni se spune.

Pentru toate aceste motive și pentru multe altele, nu m-am vaccinat împotriva covid și nici nu plănuiesc să o fac. Mă aștept ca cititorii acestui eseu să poată polemiza cu mine în legătură cu decizia mea dacă asta simt să facă și mă aștept să pot să le aduc contraargumente. Cu toții am putea arunca unul celuilalt studii evaluate de colegi pe care nu le înțelegem cu adevărat și toate ar rata obiectivul, deoarece nu vaccinul este punctul esențial. Ideea este ceea ce el simbolizează – și modul în care este folosit pentru a construi ceva.

Sunt scriitor. Știu să construiesc povești. Știu ce le face să reușească sau să eșueze și am fler pentru a şti când o poveste nu stă în picioare. Narațiunea covid este doar o astfel de poveste. Nu se leagă, nici măcar în proprii săi termeni. Ceva este în neregulă. Povestea de suprafață nu reflectă ceea ce se află dedesubt. Și ceea ce se află dedesubt este ceea ce mă interesează acum.

Trăim într-un timp apocaliptic, în sensul originar al cuvântului grecesc apokalipsis: revelație. Ceea ce se întâmplă la suprafață dezvăluie ceea ce a stat întotdeauna dedesubt, dar care în vremuri normale este ascuns vederii. Toată acțiunea acum este în lumea subterană. Sub argumentele legate de a face sau nu un vaccin care poate sau nu să funcționeze în siguranță, zace ceva mai vechi, mai profund, mai lent: ceva cu tot timpul din lume. Un mare spirit a cărui muncă este să folosească aceste timpuri fracturate pentru a ne dezvălui tot ceea ce trebuie să vedem: lucruri ascunse de la întemeierea lumii moderne.

Covid este o revelație. Ea a scos la iveală rupturi în țesătura socială care au fost întotdeauna acolo, dar care ar putea fi ignorate în vremuri mai bune. A dezvăluit conformitatea mass-media și puterea Silicon Valley de a organiza și controla conversația publică. A confirmat necinstea vicleană a liderilor politici și supunerea lor supremă față de puterea corporatistă. A arătat „Știința” ca o ideologie compromisă ce este.Mai presus de toate, a dezvăluit tendința autoritaristă care se află sub atât de mulți oameni și care apare întotdeauna în vremuri de frică. Numai în ultima lună am urmărit comentatorii mass-media care cer cenzura adversarilor lor politici, profesorii de filosofie justificând internarea în masă și grupurile de lobby pentru drepturile omului păstrând tăcerea despre „pașapoartele pentru vaccin”. Am văzut mare parte a stangii politice trecand pe faţă în mişcarea autoritarianist, mișcare care probabil a fost întotdeauna astfel, și nenumărați „liberali” care făceau campanie împotriva libertății. Pe măsură ce libertăţile au fost luate una după alta, am văzut intelectual după intelectual justificând toate. Mi s-a adus aminte de ceea ce am știut întotdeauna: inteligența nu are nicio legătură cu înțelepciunea.Am învățat mai multe despre natura umană în ultimii doi ani decât în precedenţii 47. Am învățat și câteva lucruri despre mine însumi și nu-mi plac nici ele în mod deosebit. Am observat tentația mea continuă de a deveni partizan: să-i judec și să-i condamn pe cei de cealaltă parte a problemei – acele oi, acei dușmani răuvoitori ai Adevărului. Am observat tendința mea de a căuta doar surse de informații care îmi confirmă convingerile. Revelația nu este niciodată confortabilă.Deasupra a toate, însă, ceea ce mi-a dezvăluit apocalipsa covidului este că atunci când oamenii sunt speriați, pot fi controlați cu ușurință.

Controlul: aceasta este povestea vremurilor. În întreaga lume, asistăm la o pretenție fără precedent de a controla de către forțele statului, în alianță cu forțele capitalului corporatist, asupra vieții voastre și a mea. Toate acestea converg către simbolul dezvăluit al epocii noastre: codul QR de pe smartphone care, cu o viteză înspăimântătoare și aproape în tăcere, a devenit noul pașaport pentru o viață umană împlinită. Ca întotdeauna, uneltele noastre s-au întors împotriva noastră. O altă revelație: nu au fost niciodată uneltele noastre de la început. Noi eram ai lor.

Printre mulțimea de fapte contestate care se învârtesc în jurul acestui virus ca un murmur de grauri, întunecând cerurile și amețind mintea, unul iese în evidență. Este singurul fapt care face o gaură în formă de catedrală în strategia urmată de guverne în prezent și care oferă o privire în criptă. Este faptul că aceste vaccinuri, indiferent de eficacitatea lor în alte domenii, nu împiedică transmiterea virusului.Acest fapt unic – care este cunoscut de mult timp, dar abia de se menționează vreodată – distruge argumentele în favoarea pașapoartelor pentru vaccin, segregării, blocării celor „nevaxați” și a tuturor măsurilor similare. Chiar dacă credeți (sau vă prefaceţi că credeţi că) acest virus este suficient de periculos pentru a justifica noile forme radicale de autoritarism care au apărut în jurul lui – și cu siguranță nu cred – acele forme oricum vor eșua dacă atât persoanele vaccinate, cât și cele nevaccinate îl pot răspândi; ceea ce știm că pot.

Care poate fi, deci, justificarea sistemului de control și monitorizare tehnologic care a apărut în jurul nostru cu o rapiditate și o fluiditate curioasă în ultimul an? Și ce ar putea explica limbajul ciudat de asemănător în care guvernele lumii explică și justifică acest sistem, pe care atât de mulți l-au adoptat în moduri similare, cu tehnologii similare, în perioade de timp similare? Pretextul este faptul că „nevaxații” sunt un pericol pentru societate și că „vaxații” trebuie protejați de ei. Dar așa cum vedem pe teren în Irlanda, pretextul este lipsit de temei.

Dacă am opera, așa cum pretindem că o facem, pe temeiul rațiunii – dacă am fi cu adevărat „adepţi ai Științei” – atunci am demonta aceste sisteme în acest punct. În schimb, ne mişcăm mai adânc în ele. Suntem conduși într-un viitor în care scanarea unui cod pentru a dovedi că ești un membru sigur și ascultător al societății va fi o trăsătură permanentă a vieții, la fel de indiscutabilă precum cardurile de credit și permisele de conducere. Ne îndreptăm către vaccinarea obligatorie forțată a întregii populații – inclusiv copiii – și pedepse cu închisoarea pentru cei care refuză. Până la sfârșitul iernii, am putea trăi într-o lume în care statul a preluat controlul complet asupra corpului nostru, iar singura noastră șansă de a rămâne membri activi ai societății este să ne supunem fiecărei instrucțiuni și să acceptăm monitorizarea digitală permanentă pentru a ne dovedi supunerea.

În urmă cu optsprezece luni, oricine sugera că aceasta va fi direcția de deplasare atunci când acest virus a apărut ar fi fost respins ca un fan paranoic al lui David Icke. Dar în acele optsprezece luni am trecut fără probleme de la „două săptămâni pentru a aplatiza curba” la „injecții obligatorii pentru a evita închisoarea”. Am normalizat acest lucru și am acceptat-o. Nu am pus întrebări. Cei care s-au opus au fost cenzurați, reduşi la tăcere, hărțuiți și abuzați.Chiar și în timp ce scriam acest eseu, situațiile din Germania și Austria au fost eclipsate de știrile din Down Under. În acest weekend, armata australiană a început să transfere persoanele infectate cu covid în tabere de stat. Părți din Teritoriile de Nord ale Australiei au intrat într-un „lockdown dur”, în care nimeni nu își poate părăsi casa pentru niciun motiv, cu excepția unui tratament medical urgent. Cei care au contactat virusul sau pur și simplu au fost în contact cu cineva care a avut, vor fi acum „transferați” cu forța de către soldați într-o tabără condusă de guvern unde vor fi ținuți până când statul decretă că sunt suficient de în siguranță pentru a fi eliberați.

Aceste „facilități obligatorii de carantină sub supraveghere” au fost folosite pentru a pune în carantină călătorii care vin în ultimul an. Acum sunt folosite pentru a „reține” cetățenii australieni. Şi mai multe sunt construite pentru o utilizare viitoare. Puteți urmări această măsură anunțată de guvern aici. Puteți vedea un alt politician australian fulminând despre „nevaxați” și despre ce i-ar plăcea să le facă aici. Dacă după aceasta nu ești plin de presimțiri sumbre, atunci nu știu ce să-ți spun.Propriul meu sentiment de presimțire se adâncește zilnic. Sub suprafață, în acele adâncimi, sunt departe de a fi singurul care poate vedea ce iese. Narațiunea nu se leagă, povestea nu se adună, totuşi își face treaba. Este folosit pentru a invoca și justifica o tehnocrație autoritară fără precedent, care ne blochează pe toți fără consimțământ, fără dezbateri și fără drept de renunțare.

În doi ani scurti, dar importanți, acesta este ceea ce am devenit. Noi, cei din Occident, care am petrecut decenii, dacă nu secole, dând lecții restului lumii despre „libertate” și, uneori, încercând să-i bombardăm ca să o accepte. Noi cei care am inventat chestia asta numită „liberalism”; noi care acum o îngropăm. Nu a fost nevoie de mult, nu-i așa, pentru ca cuvintele noastre să fie dezvăluite ca fiind goale?

În urmă cu aproape un deceniu, am scris un eseu numit The Barcode Moment [Momentul Codului de Bare]. Este cules în cartea mea Confessions of a Recovering Environmentalist, dar puteți citi și versiunea originală, în trei părți, aici, aici și aici. Era vorba despre avansul tehnologiilor intruzive, iar întrebarea pe care o punea era: unde îți vei trasa linia? Încercam să găsesc singur răspunsul la această întrebare, care mă sâcâie ani de zile. În ce moment devine direcția de mers a Mașinii atât de evidentă, atât de intolerabilă, atât de înspăimântătoare, încât nu mai poți achiesa? Care este punctul de rupere? Pentru unii oameni au fost smartphone-urile. Pentru alții ar fi putut fi rețelele sociale. Zilele astea cred că oamenii cu adevărat deștepți au coborât din carusel în perioada modemurilor dial-up și au plecat în liniște în pădure.Acel eseu a fost ușor de scris în comparație cu acesta. În urmă cu zece ani, m-am înfiorat la vederea noii tehnologii Glass de la Google, care, privind în urmă, a fost o imagine timpurie a unui prototip al metaverse și am scris despre ce ar putea prevesti. Se pare că este de o mie de ori mai ușor să scrii despre un viitor al controlului tehnologic care ar putea fi după colț decât să scrii despre el manifestându-se în jurul tău.Dar asta se întâmplă astăzi. În ultimele șase luni am scris despre evoluția vastei rețele de control tehnologic pe care o numesc Mașină: de unde a venit, ce o dă putere, cum o manifestăm în cultura noastră și în viața noastră individuală. În următoarele câteva luni, plănuiam să scriu despre cum se manifestă aici și acum, în politica, societatea și cultura noastră. În continuare voi face asta, dar mă trezesc depășit de evenimente. Până când voi termina de scris aceste eseuri, vom trăi într-o lume foarte diferită de cea în care am trăit când le-am început. Deja trăim în ea.

Pandemia covid s-a dovedit a fi experimentul controlat perfect pentru lansarea următoarei etape a evoluției Mașinii. Aceasta este piesa lipsă din puzzle fără de care restul nu poate fi descifrat. Narațiunea nu are sens până când nu înțelegem că privim o nouă formă radicală de tehno-autoritarism care se desfășoară în fața ochilor noștri. Nu este un accident și nu este temporar. În UE, permisele de vaccin pe smartphone-uri sunt disponibile cel puțin din 2018. Întregul scenariu de pandemie a fost exersat cu mai puțin de un an înainte de a se întâmpla. Tehnologia era gata, iar strângerea rotiţelor era de mult anticipată. Era nevoie doar de un eveniment declanșator. Așa cum am scris în ultimul meu eseu aici, viitorul într-o societate care se prăbușește este o combinație atât de dezmembrare, cât și de restricționare. Si asa incepe.

Nu este necesară nicio „teorie a conspirației” pentru ca acest lucru să fie adevărat. Nu înseamnă că virusul nu este real sau că Bill Gates vrea să vă injecteze microcipuri (ei bine, ar putea, dar asta-i altă discuţie…) Nu e nevoie ca vreo cabală ocultă să dețină controlul. Oamenii care dețin controlul – sau cel puțin, care tind spre asta – sunt la vedere și au fost de ani de zile, iar majoritatea dintre noi fie nu observă, fie nu le pasă. Suntem prea ocupați să ne jucăm cu jucăriile pe care le fac pentru noi.

Ceea ce vedem este că Mașina face ceea ce a făcut mereu; ceea ce am urmărit prin istoria sa în ultimele șase luni. Profită de evenimente pentru a-și consolida dominația. Ne colonizează societățile, corpurile și mințile. Înlocuiește natura cu tehnologie și cultura cu comerț. Ne face parte din matricea sa operațională și se folosește de frica noastră pentru a justifica încleştarea. Când ne este frică, primim controlul, salutăm autoritarismul, întâmpinăm cu braţele deschise lideri puternici care ne vor salva pe Noi excluzându-i pe Ceilalţi. Renunțăm de bună voie la libertatea noastră pentru siguranță și nu ajungem la niciuna. Frica noastră ne conduce de mână către următoarea etapă a lungii noastre călătorii departe de Pământ și între artificii; departe de libertatea umană și în rețeaua digitală.

Poate crezi că asta sună exagerat. Isteric, chiar. Cu doar câteva luni în urmă s-ar putea să fi fost şi eu de acord. Cu un an în urmă, aproape sigur aș fi făcut-o. Dar acum un an nu văzusem ce am văzut acum. Nu văzusem pașapoartele smartphone-urilor, scanerele QR, conformarea publicului, ridicarea deliberată a fricii și a urii de către liderii politici. Nu văzusem ordinele de vaccinare obligatorie. Nu văzusem taberele.

Săptămâna viitoare voi scrie mai multe despre ceea ce văd că se întâmplă și încotro se îndreaptă. Dar, deocamdată, este suficient să spun că Momentul meu personal de vaccinare a sosit. Acolo unde eram cândva pe gard, acum sunt ferm în afara lui. Chiar dacă ar fi să fiu convins că aceste vaccinuri funcționează în siguranță, nu aș putea niciodată să-mi obțin un pașaport pentru vaccin și să accept segregarea tehnologică a societății. Nu mi-aș putea scana codul fără să tremur. Nu pot să particip la asta.

Cu toții avem un punct de rupere, și cu toții ar trebui să-l avem, pentru că acesta este mijlocul prin care intuiția noastră umană ne strigă că ceva nu este în regulă. Acesta este al meu. Nu voi fi de acord cu ceea ce se întâmplă. Nu voi valida ceea ce iese la iveală. O să-i rezist. Mă voi opune cu hotărâre.

Ceea ce a fost interesant în ultimele zile doar, cât m-am luptat căutând modul în care să mă exprim aici, este că un număr mare de oameni au ieșit în stradă pentru a spune același lucru: Destul! Pe măsură ce presiunea crește, încep exploziile. În urma revoltelor și a grevelor larg răspândite în SUA în ultimele săptămâni, sute de mii de oameni din întreaga Europă au început să iasă în stradă pentru a se opune supunerii realizate prin tehnologie. Puține dintre aceste demonstrații vaste au fost raportate în mass-media – un altul dintre acele fapte care, dacă lumea ar fi ceea ce pretinde a fi, ar declanşa alarma, dar cu care ne-am obișnuit în epoca Spectacolului.

Ceva se întâmplă acolo, însă. Este ca și cum Momentul Vaccinului ar fi un fel de gândire ce are formă, plutind prin aer, așezându-se asupra a milioane dintre de noi deodată ca o ploaie blândă. Sau poate e mai degrabă o ceață care s-a ridicat brusc. Poate că tot mai mulți oameni vin să vadă că ceea ce se întâmplă acum este Rubiconul epocii noastre. Nimic nu va mai fi la fel după aceasta și nu se dorește să fie la fel. Dacă nu vrem ca viitorul să arate ca un cod QR care pâlpâie pe chipul uman pentru totdeauna, va trebui să facem ceva în privința asta.

Traducere: Cuvântul Ortodox