Experimentul global se extinde și la sugari? Anunțul unei companii Big PHARMA pentru categoria de vârstă 6 luni- 5 ani

1 1.234

Compania Pfizer ar putea anunța până la sfârșitul acestui an datele studiului privind vaccinarea copiilor cu vârsta de cel puțin 6 luni, a spus directorul general Albert Bourla, informează nbcnews.com, citat de News.ro.

Potrivit sursei citate, Albert Bourla a menționat că există „un studiu pe copii cu vârste de la 6 luni la 2 ani şi un altul pe copii cu vârste de la 2 la 5 ani”. „Deci, până la finalul anului, începutul anului viitor, când vom avea datele, vom şti mai multe”, a spus Albert Bourla. Intenția de a lansa un vaccin pentru copiii cu vârstă mai mare de 6 luni a fost anunțată de Pfizer încă din luna septembrie.

Reamintim că mii de copii sunt folosiți pe post de cobai pentru testarea vaccinurilor anti-covid, fără ca vreo autoritate să se sesizeze cu privire la această practică și chiar dacă, de exemplu, europarlamentarii și-au exprimat, recent, îngrijorarea cu privire la experimentele medicale, cerând interzicerea celor făcute pe animale.

Spre exemplu, Pfizer-BioNTech a anunțat, în septembrie, că a finalizat testarea vaccinului asupra a 2.000 de copii cu vârste de 5-11 ani.

via RostOnline

1 Comment
  1. IO...gerules says

    Nemernicii istoriei civiliztiei umane/Asa deci este vorba despre un act criminal in masa indreptat asupra Goymilor,copii fiind in cap de lista ritualica.Va dati seama,astia,in boala lor mintala si de suflet,isi permit sa omoare civiliztia umana IN CADRUL RITUAL AL TALMUDULUI.sa ramana numai o parte selecta a Koserimii mondiale.Si romanii cand aud despre evrei ceva,niste fapte oribile,le considera hilarice,ii apuca rasul,in loc sa-i apuce plansul.Asta e dovada propagandei jianilor de a sa victimiza in mod fantezist si prostii ii cred.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php