Marian Munteanu: Suntem într-un război mondial, planetar, care țintește o transformare a societății moderne, pentru introducerea unui alt mod de viață.

0 1.421

Fostul lider al studenților din 1990, Marian Munteanu, spune că marele pericol care paște societatea este învrăjbirea oamenilor, amestecată cu spaimă și egoism.

În acest context, el s-a declarat gata să renunțe la locul său de ATI, spunând că preferă să moară acasă.

„Cel mai mare pericol care ne paște este această învrăjbire, care devine din ce în ce mai accentuată, amestecată cu spaimă, egoism. Lucrurile sunt cu-adevărat periculoase pentru orice societate.

Trebuie să învățăm să trăim împreună indiferent de opțiunile fiecăruia. Eu declar oficial, că nu vreau să merg la ATI. Nu vreau să creez nimănui nicio problemă. Vreau să fiu ultimul pe listă, dacă cumva…

Toată lumea într-un anumit risc: se îmbolnăvesc vaccinați și nevaccinați. Cunosc mulți oameni, inclusiv din familia mea, care mi-au spus: „În niciun caz (la ATI)”…Pentru că vreau să mor acasă.

Un om n-are voie să decidă unde să moară?”, a comentat Munteanu, la emisiunea lui Marius Tucă.

Antropologul s-a declarat „îngrijorat” de grija bruscă pentru sănătatea publică a unora care au tolerat, ani de zile, pericole pentru public din punct de vedere medical.

„Am observat foarte mulți oameni frământați de o grijă excepțională față de sănătatea semenilor noștri. Să ne facem un bine. Dacă mă uit așa un pic la ce se întâmplă, în zona publică, văd că sunt recomandate de zeci de ani, prin tone de milioane de reclame la tot felul de porcării care îmbolnăvesc oamenii. Nu i-am văzut frământați pe oamenii ăștia: hai să nu mai facem reclamă la niște substanțe murdare, care ne sunt prezentate drept băuturi, la tot felul de pilule care creează dependență, la tot felul de nebunii care sunt aruncate peste noi. Brusc, acum i-a apucat grija. Au devenit grijulii. Vedeți, tipul ăsta de grijă mă îngrijorează!

Statul român, pe care-l văd viguros și grijuliu, prin oamenii lui, m-a băgat în spital. Cu cătușe, cu forța. Nu l-am văzut grijuliu cu vindecarea mea, dimpotrivă”, a mai zis Munteanu la Aleph News.

Despre ultimii doi ani, Marian Munteanu a spus că trăim „un război planetar”, în care „forțe mult mai mari” decât România sunt angrenate.

„Este un război mondial, planetar, care țintește o transformare a societății moderne. Este un război mai catastrofal decât cele de ieri.

Este o insistență la nivel planetar pentru introducerea unui alt mod de viață. Ea este mult peste nivelul nostru decizional. Sunt forțe mult mai mari angrenate în această încleștare. Trebuie să procedăm cum am mai făcut-o în istorie: n-o să fim noi ăia care schimbăm regulile la nivel planetar, dar le putem aplica cu mai multă inteligență.Ca să ai inițiativă, trebuie să ai o brumă de suveranitate. Ori asta a fost abandonată, de treizeci de ani.S-a renunțat la o serie de atribute ale suveranității – spre deosebire de Polonia și Ungaria -, s-a mers pe o altă linie”, a mai spus Marian Munteanu.Liderul protestului din Piața Universității din 1990 a spus că este inacceptabil „să spui omului ce să facă cu corpul lui”. Marian Munteanu a denunțat un curent „care urmărește să impună părinților să-și vaccineze copiii. Este inacceptabil.Este un dezechilibru de abordare.Oamenii ar trebui să fie mai atenți la apologeții certificatelor, ștampilelor, adeverințelor și să nu mai renunțe cu atâta ușurință la drepturile lor.

În ce lume vor trăi copiii noștri? Într-o lume în care vor avea nevoie de un însemn, de o banderolă, cum se punea asupra oameni pentru simplul motiv că erau altfel decât ceilalți. Astfel de lucruri cumplite ar trebui să ne opunem cu vehemență”, a mai spus Marian Munteanu.Acesta a spus că unele posturi media acționează la o comandă și că statul ar trebui să pună capăt isteriei, nu să o potențeze.„Sunt trusturi care în momentul în care s-a apăsat pe buton, reverberează anumite mesaje. Privitorii noștri să se uite 2 ore pe zi, la toate reclamele de la toate posturile, ca să înțeleagă de unde vin banii. Și când știi de unde vin banii, înțelegi cum stau lucrurile. Acolo s interesele.Interesele trebuie să țină cont de libertatea și drepturile persoanei.Un stat trebuie să prezinte lucrurile cu calm, cu rațiune, cu argumente. Ori ei promovează isteria. Nu se poate asta!Autoritățile puteau interveni, să liniștească lucrurile.

Cred că au intervenit niște forțe, există niște direcții mari. Dacă ar fi doar o chestie economică, din care unii au câștigat câteva zeci de miliarde de dolari, atunci ar fi bine. Doamne, ajută! Dar ce nu-mi place este că afectează foarte mulți oameni și nu doar la buzunar”, a mai menționat fostul lider al Ligii Studenților.Despre Partidul Național Liberal, Munteanu a spus că a greșit în 2016, când a mers pe calea stângii.„PNL a făcut câteva greșeli de strategie. Începând cu alegerile din 2016 a renunțat la curentul conservator și a încurajat chițăiala asta neo-marxistă, USR-ismele. Tu, partidul național liberal, te aliezi cu extrema stângă?”, s-a întrebat Marian Munteanu.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php