GRECIA: PROTESTE MASIVE ÎMPOTRIVA OBLIGATIVITĂȚII ”VACCINĂRII”

0 1.340

Duminica trecută, zeci de mii de greci au protestat în marile orașe ale Greciei împotriva obligativității ”vaccinării și a măsurilor coercitive care se vor aplica celor ce refuzăvaccinarea. Este vorba în primul rând de personalul medical, care riscă suspendarea fără plată, până când se vaimuniza”. Până în acest moment, există aproximativ 10.000 de cadre medicale care nu s-au vaccinat. Din acest motiv, Ministerul Elen al Sănătății a întocmit un plan de măsuri care se vor aplica după suspendarea cadrelor medicale care refuză vaccinarea, incluzând redistribuiri de personal, unirea unor clinici și departamente și angajarea de personal provizoriu. 

Această măsură a fost dezaprobată, între alții, și de cunoscutul Profesor de Epidemiologie și Statistică, Ioannis Ioannidis de la Universitatea Stanford, într-un interviu acordat pe 24 august 2021 Canalului de televiziune TVMax, pentru emisiunea „Koinonia OraMega”. Profesorul Ioannidis și-a manifestat reticența față de aceste măsuri împotriva cadrelor medicale ce nu doresc vaccinarea, afirmând că oricum sistemul de sănătate din Grecia este precar și duce lipsă de personal. În repetate rânduri, în acest interviu, profesorul eleno-american a afirmat, cu eleganța ce îl caracterizează, că obligativitatea vaccinării nu constituie o soluție pentru nici o categorie de cetățeni, în condițiile în care vaccinul abia dacă își dovedește eficiența într-un procent de 50%. Protestatarii de duminică, 29 august, au cerut demisia de urgență a Guvernului Mitsotakis, de centru-dreapta, a cărui popularitate a scăzut drastic în sondaje, în primul rând datorită modului în care a gestionat actuala criză medicală. Se prevede deja posibilitatea organizării de alegeri anticipate. Interesant este însă că nu se mai bucură de popularitate nici opoziția, anume coaliția formațiunilor de stânga, în frunte cu Partidul SYRIZA, condus de Alexis Tsipras, care susține, de asemenea, campania vaccinării obligatorii. Din acest motiv, participanții la manifestații au menționat în repetate rânduri că „organizatorul” protestului este „poporul elen”, care nu luptă nici pentru dreapta, nici pentru stânga politică, ci în numele „sfintelor oseminte ale înaintașilor”, care și-au dat viața în numele libertății. S-au scandat lozinci precum „Viață, credință, libertate!”, „Luați mâinile de pe copiii noștri!”, „Jos dictatura lui Mitsotakis” etc. De altfel, protestele s-au desfășurat sub semnul îndemnului la recăpătarea libertății pentru care poporul elen a luptat cu mari sacrificii de-a lungul istoriei. Manifestațiile au început cu intonarea imnului național, un imn închinat libertății, considerată cea mai mare valoare în conștiința culturală elenă. S-a scandat: „Să le lăsăm copiilor noștri o Grecie liberă!”. „Nu luptăm pentru dreapta sau stânga politică, ci pentru osemintele sfinte ale înaintașilor noștri”, „Libertate sau moarte”, „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră”. O protestatară, asistentă medicală în Tesalonic, a spus: „Nu mi-e frică de ei, nu tremur în fața lor! Valoarea și viața copilului meu sunt mult mai mari decât salariul meu. Nu vă pierdeți curajul, nu vă temeți, nu tremurați la gândul că vă veți pierde salariul! Majoritatea asistentelor medicale și a medicilor a fost împotriva vaccinării. Unii poate vor ceda, dar majoritatea nu dorește să se vaccineze. Nici medicii, nici asistenții, nici infirmierii. Pentru copiii noștri suntem datori cu sacrificiul suprem, nu doar cu sacrificarea unui salariu. ”Protestatarii au mers și la sediile canalelor naționale de televiziune, în fața cărora s-au ținut discursuri ce au denunțat manipularea mediatică la care a fost supus poporul elen și s-a cerut demisia de urgență a responsabililor din media.

S-a vorbit despre trădarea elitelor tehnocrate la nivel global, dar în același timp s-a arătat că se cuvine să nu ne temem de ei, ci să avem încredere în adevăratele elite ale umanității, care sunt sfinții lui Dumnezeu. Unul dintre vorbitorii remarcabili de la manifestația din Atena a fost Profesorul Conf. de Drept Penal Konstantinos Vathiotis, de la Universitatea Dimokritiană din Thraki, avocat și membru permanent al Comisiei Centrale de Codificare (Secretariatul General al Guvernului), autor a numeroase cărți și articole de specialitate. Merită menționat că Profesorul Vathiotis și-a dat demisia din postul său universitar în martie 2020, când s-a impus predarea online, afirmând că el refuză „colivia online”. Încă din acel moment a făcut mai multe declarații curajoase care denunțau, din punct de vedere juridic, dictatura „fascisto-medicală” instaurată la nivel global.Duminică, în Piața Syntagma din Atena, dl. Konstantinos Vathiotis a spus: „Astăzi vor să vaccineze toată țara și toată planeta, cerându-ne să le predăm trupul nostru pentru experimente cu otrăvurile companiilor farmaceutice. Singurul lucru care-i interesează este să arătăm ascultare oarbă față de planurile lor satanice. Orice deces sau afecțiune gravă dobândită ca urmare a efectelor secundare ale vaccinurilor este interpretată de ei drept cantitate neglijabilă. Acest fenomen are însă un singur nume: sacrificiu uman”. Ambalajul juridic al acestui demers este „datoria solidarității” într-un război cu un inamic invizibil. „În acest fel, i se atribuie cetățeanului calitatea de luptător, care, chipurile, are datoria să-și predea brațul său, adică puterea sa, celui ce mânuiește seringa”. Vathiotis a arătat că aceste măsuri sunt anticonstituționale, iar „datoria solidarității” se traduce, de fapt, prin „datoria sinuciderii”. În continuare, profesorul subliniază cât de perversă este pretenția autorităților de a face din cetățeni niște eroi ai vaccinării, pentru un bine incert. „Eroismul trebuie să se bazeze pe alegere liberă, căci eroul constrâns este un sclav îngenunchiat”, spune el. „Iar un stat care ne cere să devenim eroi și să ne vaccinăm cu vaccinuri experimentale, chiar cu prețul vieții, nu este altceva decât un regim totalitar care poartă masca dublă a fascismului medical. Iată, fascismul a luat chipul carnavalului, revenind îmbrăcat în haine medicale”. În continuare, profesorul subliniază că marii juriști greci care au pus bazele legislative ale statului de drept, au făcut eforturi „ca să garanteze în orice situație «consimțământul cetățeanului». Dintr-o dată însă, vine un virus care întoarce totul cu susul în jos, iar consimțământul cetățeanului sănătos pentru o practică medicală periculoasă a fost aruncat fără discuție la coșul de gunoi. Este evident că managerii medicali ne-au transformat pe toți în bolnavi prezumtivi, anulându-ne libertatea de voință și obligându-ne la ceea ce ei dispun în mod arbitrar, ca fiind necesar din punct de vedere medical. Singur lor dogmă este «Așa vreau eu, așa dispun!»”. Profesorul denunță incapacitatea autorităților medicale oficiale de a demonstra eficiența, siguranța și necesitatea noilor vaccinuri, precum și lipsa de disponibilitate pentru un dialog științific cu cei care au alte poziții. Dimpotrivă, „singurul lucru pe care știu să-l facă este să ne fluture biciul prin fața ochilor și să ne desconsidere drept «negativiști», «antivacciniști». Îndată ce îndrăznește cineva să se opună, se activează cleștii sistemului fascisto-medical”, care încearcă să discrediteze pe oricine se opune narațiunii oficiale.

Ne cer să renunțăm la elementul inalienabil al ființei umane, la liberul arbitru. Ne cer să renunțăm la umanitatea noastră. Cei care și-au vândut sufletul diavolului, vor să ne predăm și noi sufletul. Să știți însă că, dacă nu ne opunem, vom fi distruși. Din cobai umani, vom ajunge o specie a regnului animal, care va avea voie să iasă din cușcă doar vaccinat și cipat”. „Suntem martorii unui al III-lea Război Mondial care este purtat în mod camuflat de către guvernele naționale chiar împotriva propriilor popoare. Este ceasul al 12-lea să înțelegem că nu suntem niște soldați obligați să participăm la un război împotriva unui inamic invizibil”. „Singura noastră datorie este să denunțăm efectele secundare ale vaccinurilor și minciunile narațiunii pandemice, ca să îi ajutăm pe concetățenii noștri înșelați de această propagandă să înțeleagă ce li se întâmplă”.

Profesorul Vathiotis i-a îndemnat pe oameni să rupă „lanțurile televizuale care ne țin captivi într-o lume falsă” și fiecare să preia controlul asupra propriei vieți și asupra propriului suflet. A încheiat cu un amplu citat dintr-o scrisoare deschisă a lui Alexander Soljenițîn către Uniunea Sovietică, intitulată: „Să nu trăim în minciună!”, în care, între altele, Soljenițîn spunea: „prețul pe care-l plătești când nu te opui culturii minciunii nu este altul decât propriul tău suflet”.

S-au anunțat proteste masive și pentru duminica viitoare, 5 septembrie, orele 18, în aceleași locuri.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php