Memorialul Durerii – 30 de ani de la prima difuzare

3 1.805

„Memorialul Durerii” aniversează, în august și septembrie, anul acesta, 30 de ani de la prima difuzare. Luni, 30 august, la ora 18, în sala cinema „Horia Bernea” de la Muzeului Național al Țăranului Român, s-a difuzat, în premieră, o selecție a celor mai reprezentative episoade. Evenimentul a fost organizat de TVR 2, APTR, DacinSara și Muzeul Naţional Țăranului Român.

Cei care au îndrăgit în aceşti 30 de ani „Memorialul” s-au strâns la acest eveniment unde au avut ocazia să se întâlnească cu Lucia Hossu-Longin. Au fost difuzate fragmente de interviu inedite cu Corneliu Coposu, Paul Goma, Elisabeta Rizea si multi alții.În cei 30 de ani de existenţa „Memorialul Durerii” a reuşit să prezinte numeroase interviuri care au rămas mărturie pentru generaţiile viitoare. Pe parcursul documentarii, în acești 30 ani au fost filmate peste 100.000 de minute cu numeroși supraviețuitori ai închisorilor comuniste.

Memorialul Durerii la 30 de ani

Memorialul Durerii este documentarul de televiziune care a prezentat din 1991 la TVR 1 persecuția, închisorile, lagărele de muncă forțată si acțiunile represive ale „Securității” din România comunistă. Producătorul principal este doamna Lucia Hossu-Longin care este si cea care a făcut majoritatea interviurilor.

sursa: Războiul Informațional

3 Comments
  1. IO...gerules says

    „Memorialul Dureri „este o culegere de pagini de istorie,infatisate unilateral de catre o individa,care ar trebui sa-si verifice constiinta.Propaganda facuta acestor pagini de istorie luate pe sarite,ciuntite si prezentate preferential spre atingerea unor falsuri pe post de adevar la vedere sau ascunse,pentru a impresiona o natiune tot mai analfabeta si lipsita de cultura,de cunostiinte reale de istorie.Doamna iesiti pe usa din spate a rusini si imposturi.LASATI ISTORIA PE SEAMA OAMENILOR DE STIINTA ISTORICI DE PROFESIE NU pe seama invadatorilor care au colonizat deja Romania.

    1. Pui de Dac says

      Gerules, ar trebui să-ți fie rușine pentru aberațiile pe care le debitezi! Tot respectul pentru doamna Hossu-Longin. Ion Gavrilă Ogoranu o aprecia enorm.

  2. IO...gerules says

    Ion Gavrila Ogoranu nu stia multe din patimile si suferintele romanilor produse de navalitorii paraziti peste Romania,despre care madama hossu-loghin…nu scoate o vorba.Mneaei nu spune cine,ce natie au avut tortionarii romanilor.Nu spune ca in inchisorile politice infiintate adhoc de cei ce protestau impotriva comunistilor erau numai romani.Numai romanii au fost anticomunisti?Nici un jidan,tigan sau ungur printre chinuitii din puscariile groazei din Romania.Demascandu-i nu se face ura de rasa ci se spune un adevar care trebue recunoscut si spus in fata lumii cu justitia divina alaturi.Dumnezeu sa faca dreptate nu invadatorii nenorociti,care-si ascund crimele cat si odraslele lor in in viitor,odrasle ce acum continua pe alt plan distrugerea fiintei noastre nationale,domnule Pui de …nustiuce.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php