„Cu toții la Marșul Normalității!” Apelul lui Florin Dobrescu pentru sâmbătă 14 august
„Suntem alături de camarazii noștri de la Noua Dreaptă și vom participa cu toții la Marșul Normalității, sâmbătă 14 august, ora 13, în Piața Victoriei”, a scris Florin Dobrescu în mesajul postat pe Facebook și preluat apoi de mai multe platforme on-line.
„În fața neobrăzării promotorilor propagandei homosexuale, care pălmuiesc sufletul creștinătății chiar în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, când în toate bisericile se cântă Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prezența noastră la Marșul Normalității este o formă de mărturisire. Poporul român trebuie să știe că nu este singur în fața ofenselor aruncate în obrazul lui Hristos, că există forțe organizate care luptă împotriva asaltului marxist împotriva fundamentelor creștine ale omenirii. Și, dacă pe Calea Victoriei va marșălui Sodoma, la Piața Victoriei creștinii trebuie să se adune în rugăciune, într-un marș al normalității, al firescului instituit de Dumnezeu atunci cand a creat lumea.
De 16 ani, Noua Dreaptă organizează cu consecvență acest marș mărturisitor, iar noi vom fi și anul acesta alaturi de camarazii noștri. Nu putem uita cuvintele lui Ion Gavrilă Ogoranu, care condamna această agresivă propagare a unor valori străine, ba chiar ostile modului de viață al neamului românesc. Vă îndemn pe toți, credincioși creștini, naționaliști, conservatori, organizații și grupări, să vă alăturați acestui demers curat. Preoții, de nu pot participa, să îndemne măcar credincioșii să vină.
Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a încheiat Florin Dobrescu în mesajul său din 9 august a.c..
Deasemenea,dece este nevoe de un mars al al Normalitatii daca tara este normala,adica este condusa de spiritul si munca roamanilo?Poate da cineva un raspuns pertinent.