Semnificația postului și sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii.

Adormirea Maicii Domnului, frescă din Mănăstirea Deir al-Souriani, Wadi El-Natroun, Egipt

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul și sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, „căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului”, după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită și prin mulțimea de biserici care poartă acest hram. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Există rânduiala ca împreună cu slujba Vecerniei să se săvârșească în această perioadă a postului și cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Tradiții populare în Postul Sântămăriei

Din informaţiile publicate de Tudor Pamfile, în „Sărbători de toamnă şi Postul Crăciunului”, 1914, Postul Adormirii Maicii Domnului se socoteşte a fi tot aşa de mare, adică de însemnat, ca şi Postul Mare de dinaintea Paştilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor.

Cu privire la perioada postului, muscelenii „nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia (Schimbarea la Față n.n.), că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi.” De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, „la început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, aşa că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi”.

S. Marian scrie că prin unele părţi din Bucovina se crede că dacă plouă mult în acest post, aceasta se întâmplă din pricină că la sfârşitul câşlegilor de carne a nins mult („Înmormântarea la români”).

Semnificația sărbătorii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificații teologice și spirituale pentru credincioși. De altfel, însăși icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină primirii mamei în brațele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ținut în brațe pe Dumnezeu, acum odihnește în brațele Fiului și Stăpânului ei.

Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se unește cu inima Fiului, simțind dumnezeiește durerile lumii și alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni și nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toți credincioșii. Nici timpul, nici spațiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndurerați și inspirând Biserica Fiului ei.

Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbește despre această taină a prezenței Fecioarei în inima lumii și în viața Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că nașterea feciorește și moartea arvunește viață” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământești și cele cerești, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, nașterea Fiului lui Dumnezeu din ea feciorește firea umană și sfințește întreaga creație, iar moartea ca despărțire vremelnică a sufletului de trup arvunește viață, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie și veșnicie, dintre timp și eternitate, dintre libertate și har.  Adormirea Maicii Domnului este așadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veșnică pentru noi se împletește cu prezența permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viața lumii, până la sfârșitul veacurilor.

sursa: Doxologia