Simona Popa, fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr, a plecat la Domnul

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu își exprimă pe această cale sentimentele de pioșenie la aflarea veștii trecerii la cele veșnice a doamnei Simona Popa, fiica poetului temnițelor comuniste, Radu Gyr.

„Luminița” care a înseninat amarnica viață a poetului Radu Gyr și căreia acesta i-a dedicat unele dintre cele mai sensibile poezii din creația sa, a plecat la Ceruri, acolo unde îl reîntâlnește mult pătimitorul și mărturisitorul său tată, de care a fost lipsită în copilăria ei…

În viața sa de aproape nouă decenii, Simona Demetrescu-Gyr s-a împărtășit cu prisosință din potirul de amar al iubitului său tată. A fost permanent urmărită, exclusă din facultate de aceeași activistă comunistă care, în parodia de proces politic, ceruse condamnarea la moarte a poetului Radu Gyr (e vorba de Alexandrina Sidorovici, soția tartorului bolșevic Silviu Brucan, născut Saul Brukner). Ea a găsit singurul sprijin la sânul Bisericii, fiind angajată de Patriarhia Română, unde va cânta în corul acesteia. Aici îl va întâlni și pe Constantin Popa, care îi va deveni soț și cu care va împărți amarul sorții unei familii proscrise.

După 1989 s-a manifestat discret în viața publică. Port în suflet amintirea frumoasă a unei vizite ce a făcut-o familiei mele, prin 1998, cu ocazia pregătirilor pentru o comemorare și un simpozion dedicate poetului mărturisitor și organizate împreună. Dumneaei i se datorează cu prisosință eforturile de editare a operei marelui poet care astăzi este din nou interzis, scos din manuale, din librării și din expoziții.Vizitați partenerii noștri, pantofi – lideri în încălțămintea la modă!

Dumnezeu s-o odihnească în pace pe „Luminița” lui Radu Gyr, în lumina lui Dumnezeu!

Florin Dobrescu – secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

„Dormi, copilul mamii, nani, nani…
A plecat şi ultimul lăstun.
Ruginiră plopii şi tufanii,
Şi din temniţa ce-i surpă anii
Nu s-a mai întors tăticul bun.

Dormi, copilul mamii, toamna plânge
Dezgolindu-şi umărul rănit,
Cade frunza, cade şi se frânge,
Orice frunză-i inimă de sânge
Şi tăticul nu a mai venit.

Nani, nani, mâini de crin plăpânde,
La fereastră păsări plâng şi ploi.
Lupii beznelor rânjesc la pânde,
Ţara-i toată temniţe flămânde
Şi tăticu-i dus de lângă noi.

Nani, nani, tata nu mai vine,
Maica stă cu sufletul răpus,
Cine să-ţi mai spuie basmul, cine
Să-ţi sărute pleoapele senine ?
Maica plânge şi tăticu-i dus.

L-au svârlit în temniţă duşmanii
Pentru sfânta-i lege din străbuni.
‘Or să-i ningă peste tâmple anii;
Să crești mare, puiul mamii, nani,
Neamul şi părinţii să-ţi răzbuni.”

Radu Gyr, Cântec de leagăn