Joaca de-a pandemia. Cinci decese înregistrate, 87 raportate. GCS: La solicitarea Ministerului Sănătății
De aproape o lună de zile, statistica anunțată de autorități în privința evoluției pandemiei în țara noastră sfidează absurdul, în buletinul zilnic fiind incluse decese chiar și de anul trecut, decizia fiind luată la solicitarea Ministerului Sănătății.
Așa se face că- în cel mai recent buletin anunțat de autorități- sunt raportate 87 de decese covid, deși în intervalul menționat au fost înregistrate doar 5.
„În intervalul 16.06.2021 (10:00) – 17.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 87 de decese (60 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bistrița-Năsăud, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Olt, Prahova, Suceava și Municipiul București.
82 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 6 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 32 în noiembrie 2020, 21 în decembrie 2020, 6 în ianuarie 2021, 4 în februarie 2021, 4 în martie 2021, 7 în aprilie 2021, 1 în mai 2021 și 1 în iunie 2021, în județele Argeș, Arad, Dolj, Galați, Giurgiu, Olt, Prahova, Suceava și Municipiul București”, scrie negru pe alb în comunicatul transmis, joi ,de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Acest mod de raportare a început în 28 mai, la solicitarea Ministerului Sănătății.
Potrivit datelor GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5 decese și 87 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. La nivel national, incidența este de 0,1, toate județele fiind în scenariul verde, în 11 județe nefiind raportat niciun caz nou de infectare.
sursa: RostOnline