Centrul pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa” din Vicovu de Jos, județul Suceava, va forma o cruce umană la granița cu Ucraina de 1 aprilie, în memoria celor 5.000 de români din Nordul Bucovinei masacrați în Poiana Varnița de trupele sovietice în 1941, unde intenționau să treacă granița în Regatul României după ce autoritățile de ocupație îi mințiseră că li se va da voie s-o facă, transmite Basilica.
„În acest an, se împlinesc optzeci de ani de la MARTIRIUL ȚĂRANILOR ROMÂNI BUCOVINENI asasinați la 1 aprilie 1941 în pădurea Varnița de lângă satul Fântâna Albă, nordul Bucovinei.
Inițiativa Asociației C.C.P.C.T. Arboroasa este menită să comemoreze, cu respectul cuvenit, pe românii noștri din Valea Siretului care au fost victimele tragediei de acum 80 de ani, la Fântâna Albă.
Acesta nu este un proiect, ci o inițiativă populară destinată în principal tinerilor, elevi și studenți. Dorim ca, împreună cu voi toți, să zidim în anul 2021 o cutumă comemorativă pentru românii din toată țara, care va fi continuată în anii care urmează.
Vă propunem ca, în data de joi, 1 aprilie 2021, ora 18, să aprindem o lumânare pentru sufletul românilor uciși acum 80 de ani în nordul Bucovinei de comuniștii sovietici. În această zi, vom îmbrăca portul național și vom purta insigna cu simbolul comemorării.
Cei care veți veni pe 1 aprilie la Mănăstirea Putna, în județul Suceava, veți putea să vă alăturați nouă. Cei care veți putea, veți merge la Mausoleul de la Fântâna Albă, în Ucraina.
Cei care nu veți veni puteți omagia această zi tristă a istoriei românilor, în localitatea de baștină, în mod asemănător cu noi.
Vă rugăm să ne contactați, ca să vă adăugăm în lista inițiatorilor.
În București, azi, Starea de Libertate omagiază victimele de la Fântâna Albă printr-o acțiune inedită, în Piața Universității, începând cu 5 și jumătate, în memoria românilor care au murit pentru țara lor și Libertate, după cum se afirmă în Evenimentul creat pe Facebook.„După tradiționala întâlnire din Piața Universității, consacrată deja la 5 și jumătate, ne vom îndrepta în marș spre Ambasada Rusiei, succesoarea de drept și de facto a URSS, pentru a urma exemplul colegilor bucovineni, al mânăstirilor Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care și-au anunțat participarea la #FântânaAlbă80 cât și pe cel al Ligii Studenților din Iași, care va organiza un eveniment similar în Piața Națiunii din Iași. Vom forma o cruce umană, cu candele în mâini, și ne vom ruga pentru sufletele celor 5000 de români uciși acum 80 de ani. Frați români, să nu ne uităm eroii și martirii căzuți pentru Libertate! Lupta lor e lupta noastră! La 5 jumate, la Universitate!”, se mai arată, între altele, în mesajul publicat de Starea de Libertate.
Cadrul legal La 1 aprilie este comemorată Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea nr.68/2011.
Art. 2. din Lege: cu prilejul Zilei naționale de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte activități menite să cinstească memoria acestor români.
***Precizare: Acțiunile vor avea caracter de flash-mob, nu de miting, deoarece participarea fiecăruia va veni din decizia ad-hoc individuală, iar transportul la destinație se va face cu mijloacele individuale.
CE VOM FACE NOI (în județul Suceava)
În prima parte a zilei de 1 aprilie, vom merge la Mănăstirea Putna la slujba de pomenire de la Portalul Memorial Golgota Neamului, prilej cu care vom aprinde o lumânare și vom depune fiecare câte o pereche de opinci la crucea Portalului, simbolizând omagiul nostru pentru bieții țărani români care nu au mai ajuns acasă. Vom face aceasta la începutul slujbei de pomenire.
În ziua de 1 aprilie, la ora 18, prin bunăvoința Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, vor bate clopotele în satele din Valea Sucevei, spre pomenirea tragediei din 1941.
La ora 18, ne vom reuni pentru un moment de comemorare, în apropiere de graniță, unde, cu lumânări aprinse, vom forma o cruce vie cu capul spre Fântâna Albă. Vom cânta ceva frumos și vom încheia cu o rugăciune, în sunetul buciumelor.
Vom elibera în aer 16 lampioane albe, reprezentând cele 16 sate românești de unde au plecat conaționalii noștri asasinați în pădurea Varnița: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Davideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești. La fiecare din ele se va spune „pentru frații români din <numele satului>” și continuând cu „Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.
Momentul va dura circa 15-30 de minute.
Vom purta, în această zi, insigna cu simbolul comemorării.
CE PUTEȚI FACE VOI (în țară)
În ziua de joi, 1 aprilie, ora 18, aprindeți o lumânare pentru sufletul românilor uciși acum 80 de ani de comuniștii sovietici.
Puteți să organizați o slujbă de pomenire în această zi la biserica din parohia voastră.
Vă recomandăm să îmbrăcați portul național cu acest prilej.
Vă recomandăm purtarea insignei cu simbolul comemorării în ziua de 1 aprilie.
Parohiile din țară care doresc să ni se alăture, pot să bată clopotele în ziua de 1 aprilie, la ora 18, spre pomenirea tragediei din 1941.
Vă puteți reuni într-un loc liniștit, păstrând distanțarea impusă de contextul actual, la ora 18, pentru un moment de comemorare, unde, ținând lumânări aprinse în mâini, veți forma o cruce vie cu capul spre Fântâna Albă.
Puteți cânta ceva frumos și apoi încheia cu o rugăciune.
Puteți elibera în aer 16 lampioane albe, reprezentând cele 16 sate românești de unde au plecat frații noștri asasinați în pădurea Varnița: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Davideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești. La fiecare din ele se va spune „pentru frații noștri din <numele satului>” și continuând cu „Dumnezeu să-i odihnească în pace!”. Momentul va dura circa 15-30 de minute.
Cei care doresc să ajute pot să difuzeze inițiativa noastră în spațiul public.
Cei care doresc să ajute pot să anunțe cât mai multe organizații și asociații românești, instituții ori entități mass-media care doresc să se alăture.
Cei care doresc să ajute, pot să producă aceste insigne și să le distribuie prietenilor.
Vă recomandăm să prezentați acțiunile voastre prin imagini publicate pe internet, utilizând hashtagul #FântânaAlbă1941 și indicând localitatea de unde provin. De exemplu: București, #FântânaAlbă1941, #FântânaAlbă80
Organizațiile mass-media care doresc să se alăture sunt binevenite să creeze imagini și sunet pentru a susține această inițiativă.
CEI CARE VOR MERGE LA FÂNTÂNA ALBĂ (în Ucraina)
Cei care vor merge în Ucraina, la Memorialul de la Fântâna Albă, pot să adopte modurile de omagiere recomandate mai sus, în acord cu regimul legal din această țară.
***Istoric
În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD.
Cei mai multi au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan.
Coordonatele masacrului care a avut loc în 1941 în Poiana Camencei sunt: 47.9981121 Nord / 25.8738336 Est (Google maps) sau 47.9981121 Nord / 25.8738336 Est
Poiana Camencei, care era un punct obligatoriu de trecere, a fost aleasă de grăniceri pentru a stopa înaintarea coloanei de demonstranți. […] Cei ce erau pe la mijlocul coloanei, care se găseau încă în pădure, auzind țipete și împușcături, au început să se răspândească prin pădure, căutând să se adăpostească de prăpădul în care au intrat, dar s‑au văzut înconjurați de soldații călări care veneau în urma coloanei și care mitraliau pe toți cei ce căutau să iasă din coloană și să fugă în pădure, protejându‑se de copaci și de relieful abrupt al pădurii din zonă. Primii care au căzut au fost cei ce purtau steagurile și crucile. Astfel a căzut Ilie Șcrobaneț, cel ce a fost lovit cu sabia de un soldat călare la trecerea podului de peste Siret, despre care s‑a relatat mai sus, a mai căzut printre primii țăranul Țugui Mihai din satul Cupca și, de asemenea, Ilie Mihailovici, ce purta cea de‑a treia cruce și a cărui țeastă a fost sfărâmată de o rafală de mitralieră. Toți cei ce erau în rândurile din față au fost secerați de focul încrucișat al puștilor mitraliere ce trăgeau din cele trei direcții. În pădurea Varniței s‑a creat o situație de coșmar și adâncă disperare din cauza împușcăturilor, a strigătelor celor răniți precum și a celor rămași ce nu cutezau să fugă, neputând lăsa părinții sau frații împușcați ce se zvârcoleau în ghearele morții. S‑a instalat o atmosferă de teamă, de neputință și de disperare ca urmare a coșmarului provocat de intervenția armată a grănicerilor ce se găseau în tranșeele proaspăt săpate în jurul acelei pășuni blestemate ce se chema Varnița Camencei. La venirea soldaților călări au fost somați și culeși toți aceia ce se puteau deplasa pe propriile picioare, iar morții și răniții ne‑transportabili au rămas pe teren, fără ca cineva să se mai ocupe de ei. S‑au format grupuri de 30–40 de persoane ce erau escortate de grănicerii călări pe drumul de întoarcere spre Suceveni. După plecarea arestaților, răniții rămași ce se văitau și cereau ajutor au fost și ei lichidați sumar spre a nu perturba liniștea nopții ce se instalase între timp.
A doua zi după masacrul din poiana Camencei din pădurea Varnița, asupra satelor din Valea Siretului Mic s‑au năpustit echipe formate din activiști de partid, învățători ucraineni și ruși ce cunoșteau lumea satelor și din militari grăniceri și agenți NKVD care aveau sarcina să depisteze pe toți aceia ce au scăpat de la masacru, fie răniți, fie sănătoși, fie pe aceia ce au avut vreo legătură cu evenimentul respectiv. Astfel că în zonă era un continuu du-te‑vino de mașini și căruțe ce transportau răniți și arestați, ce erau dirijați la Cernăuți, unde NKVD‑ul a eliberat mai multe pivnițe spre a putea „plasa” marele număr de arestați. La Spitalul din Cernăuți, secția de chirurgie era sub un adevărat asediu, căci saloanele erau pline de răniți, iar coridoarele pline de soldați ce păzeau pe cei răniți ca nu cumva să scape vreunul. Tot în acele zile a venit în zonă o comisie de anchetă guverna‑mentală în frunte cu generalul Jukov și cu deputatul Hrușevschi. Se făceau adunări cu țăranii din fiecare comună și li se cerea „să spună sincer tot ce au pe suflet” ca să se poată lua măsuri de la nivel central de eliminare a unor cauze ce produc nemulțumiri și tensiuni.La adunarea ce a avut loc în satul Cupca, a luat cuvântul un țăran foarte dârz și care nu a menajat regimul sovietic și nici pe cei ce‑l reprezentau acolo, adică comisia de anchetă. Astfel, el a zis că țăranii nu mai pot suporta toate vexațiunile și persecuțiile regimului sovietic și că lor nu le‑a rămas altceva de făcut decât să‑și părăsească gospodăriile și să dorească să ajungă cât mai repede în România, că acolo oamenii sunt liberi și nimeni nu se bagă în curtea gospodarului ca să‑l ușureze de munca lui și de bruma de grâne necesară întreținerii animalelor și familiei. Acest demers a încurajat și alți țărani să‑și declare neîncrederea în regimul sovietic și în metodele diabolice de exploatare ale acestuia. Din cauza tonului vehement folosit la ședința de la Cupca, țăranul respectiv a fost arestat imediat și pe urmă nu s‑a mai știut nimic despre el”, se arată în descrierea evenimentului de pe Facebook.
Potrivit agenției de știri Basilica, Mănăstirea Putna a pus la dispoziție gratuit versiunea electronică integrală a volumelor din colecția Destin bucovinean, dedicate suferinței românilor sub ocupație sovietică: „Fântâna Albă – Golgota Neamului” și „Drama românilor din Regiunea Cernăuți: masacre, deportări, foamete în 1940–1941, 1944–1947”.
Volumele sunt coordonate de Alexandrina Cernov, membră de onoare a Academiei Române. Primul cuprinde mărturii ale unor participanți care au supraviețuit masacrului.
Glasul martorilor
„În mulțime pășeau încet bătrâni cu plete albe și trăistuțe din țigaie roșie, oameni de vârstă mijlocie, fete cu cozi pe spate, femei cu copii în brațe și foarte mulți tineri. Unele femei își alăptau pruncii din mers. Parcă toată Bucovina subjugată ieșise la drumul ce avea să devină al patimilor… Iadul cel mai înfiorător clocotea în poiana jalei. Sângele curgea șuvoaie, încât a umplut întreaga poiană de la Varnița, iar răcnetele celor care scăpaseră cu viață, gemetele înăbușite ale muribunzilor se auzeau până hăt, departe… Vântul mi-a adus un bocet abia șoptit. Am pornit după el. Într-un pâlc de brazi, câteva femei se tânguiau deasupra unei mame care-și dădea ultima suflare. Muribunda strângea la pieptul sângerând un băiețel de vreo doi anișori. Parcă o văd și acum cu niște ochi mari și tulburi, în care licăreau lacrimile pierzaniei. Părul bogat îi acoperea umerii. O șuviță de sânge curgea domol peste bundița împodobită cu blăniță de dihor. O femeie a smuls copilașul din brațele mamei care și-a dat sufletul. Apoi, toate au dispărut fără de urmă. Călăii bolșevici au săpat gropi în poiană și i-au aruncat pe toți grămadă. Apoi, cu un tractor cu lopată, au dat lut peste ei. Din aceste gropi s-au auzit mult timp gemete și vaiete înăbușite. Vreo câteva zile au umblat pământul și iarba cu oamenii îngropați de vii… Ca să șteargă urma odioasei crime, bolșevicii au arat poiana și au plantat brazi, pădurea crescând pe osemintele martirilor români masacrați.”
(Fragmente din volumul Fântâna Albă – Golgota neamului, Ed. Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2018)
via Active News
Sovieticii aia criminali din acele vremuri erau,in corpore,jidanii.