Foștii deținuți politici sunt solidari cu liderul lor. Comunicatul AFDPR – un avertisment către Câțu

1 2.747

ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII DIN ROMÂNIA A.F.D.P.R. ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION

Str. Mântuleasa nr. 10, 030554, Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel./ fax. 021-317.23.17

COMUNICAT

București, 17.03.2021: Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, intrată în istoria recentă sub denumirea prescurtată AFDPR, face unele precizări referitoare la comunicatul nostru din data de 12.03.2021, urmat de „justificarea” domnului prim-ministru Florin Cîțu. „Ori vreți, ori nu, AFDPR a fost, este și va rămâne singura instanță morală din această țară”!

Referitor la comunicatul de presă al AFDPR, din data de 12.03.2021, respectiv la „justificarea” domnului prim-ministru al Guvernului României, Florin-Vasile Cîțu, se impun următoarele precizări:

  • Comunicatul reprezintă punctul de vedere al Comitetului Național de Conducere (CNC) al AFDPR și nu doar al Președintelui AFDPR, domnul Octav Bjoza;
  • Domnul prim-ministru al Guvernului României, Florin-Vasile Cîțu, dă o interpretare tendențioasă comunicatului AFDPR din data de 12.03.2021;
  • AFDPR nu contestă holocaustul;
  • AFDPR nu acuză o etnie, indiferent care ar fi aceea, pentru un număr restrâns de nemernici;
  • AFDPR nu exclude existența unor sensibilități, dar vă rugăm să ne permiteți să le avem și noi pe ale noastre;
  • AFDPR rămâne fermă pe poziție: copiii nu trebuie să suporte consecințele faptelor comise de părinții lor;
  • Dacă ați cunoaște componența „Tribunalelor Poporului” sau „Tribunalelor Militare”, poate ați realiza de ce mulți dintre noi am fost declarați „criminali de război” sau „legionari”, fără a fi!
  • Noi suntem aceia care am suferit și n-o să ne aducem tocmai nouă vreun afront.
  • Domnul premier Florin-Vasile Cîțu afirmă în comunicatul său, cu referire la domnul Președinte al AFDPR Octav Bjoza: „O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului României”, însă trebuie să subliniem că, dacă România ar fi avut demnitari de calibrul Președintelui AFDPR, România s-ar fi aflat astăzi în cu totul alt loc!
  • Îi reamintim domnului prim-ministru al Guvernului României, Florin-Vasile Cîțu, că AFDPR nu a acceptat să fim numiți în funcția de subsecretar de stat pe criterii politice, motiv pentru care am deținut-o timp de aproape 6 ani și jumătate;
  • Reprezentanți ai altor partide politice nu ne-au reproșat nimic în această perioadă, iar interpretarea tendențioasă a comunicatului, ca justificare a unei demiteri intempestive, reprezintă o lovitură cu atât mai mișelească și mai perfidă cu cât vine de la cei pe care îi consideri „ai tăi”;
  • Ați uitat că marii făuritori ai Marii Uniri au fost chiar liberalii, care au murit lângă noi în temnițele și lagărele de exterminare comuniste?
  • Ori vreți, ori nu, AFDPR a fost, este și va rămâne singura instanță morală din această țară!
  • Dintotdeauna, AFDPR a spus, a scris și mai ales a făcut, dând dovadă de respect, moralitate și demnitate;
  • Președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza, face parte de peste 10 ani din conducerea Asociației Internaționale a Foștilor Deținuți Politici INTER-ASSO, reprezentând România, țară în care regimul comunist „ilegitim și criminal” a fost unul dintre cele mai dure și brutale din Europa comunizată;
  • Președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza, a susținut peste 200 de conferințe, în care a propovăduit adevărul despre crimele săvârșite de comuniști, cu documente, fotografii și chiar obiecte, la care au participat peste 15.000 de elevi, studenți, profesori și alte categorii, atât în țară, cât și peste hotare, în Republica Moldova, Italia și Spania;
  • Domnul Octav Bjoza, Președintele AFDPR, despre care prim-ministrul Guvernului României, domnul Florin-Vasile Cîțu, afirmă, printr-un comunicat, că face o încercare de a pune „pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România”, ceea ce ar fi „nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice”, a avut și are prieteni evrei în temniță, în București, dar și în Israel! Domnul premier Florin-Vasile Cîțu uită sau poate nici nu cunoaște că niciunde în lume nimeni nu a sesizat o cât de mică atitudine antisemită din partea Președintelui AFDPR;
  • Toată viața, Președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza, a apărat, aplicat și respectat adevărul și iertarea!
  • Prin gestul dumneavoastră, domnule prim-ministru al Guvernului României Florin-Vasile Cîțu, care „v-ați folosit prerogativele”, ați tăiat aripile singurului fost deținut politic încă apt să mai facă astfel de lucruri, anume să rostească adevărul și să practice iertarea!
  • Prin gestul dumneavoastră, domnule prim-ministru al Guvernului României, Florin-Vasile Cîțu, ați scris o pagină rușinoasă și neagră în istoria PNL, de peste 145 de ani, care va rămâne pentru totdeauna!
  • Din mesajele și telefoanele primite de Președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza a putut constata, însă, că o mare parte a liberalilor sunt în asentimentul său;
  • Cu toate acestea, domnule premier Florin-Vasile Cîțu, ce a făcut Președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza, pentru România, va rămâne în istorie, ce ați făcut dumneavoastră nu!

Comitetul Național de Conducere al AFDPR

1 Comment
  1. Adrian Radu Comăniță says

    In această chestiune a ” eliberării” consider că a fost afectată in primul rand si grav imaginea AFDPR , a tuturor membrilor ei , de fapt a tuturor Luptătorilor Anti-comuniști, cunoscuți sau rămași anonimi prin gropile comune în care i-au împins bolșevicii cu ajutorul cozilor de topor, românești sau nu, imaginea Luptei Anti-comuniste din România, de la începuturi și până în 22 Decembrie 1989.
    Pentru că acuzele care au stat la baza oficială a eliberării din funcție, deosebit de grave, au fost, dată fiind calitatea domniei sale de președinte în funcție al AFDPR, cu voie sau fără voie, transferate, lipite ca o „bulină” din acele galbene, peste viețile și istoria membrilor AFDPR, in mod direct, și în mod implicit peste întreaga Lupta Anti- comunistă.
    E greu de admis că, la un asemenea nivel, s-a greșit pur și simplu, pt că, in mod normal, nu avem de ce să nu plecam de la prezumpția de competență a factorilor de decizie, iar în acest caz rămâne perspectiva cea mai tristă.
    Pt că, dacă am fi cumva în situația de a admite că din cauze obiective ar fi intervenit necesitatea respectivei
    ” eliberări” , era imperativ necesar să existe grija Maximă, pt că , nu– i așa, vorbim de o guvernare ridicată pe valorile luptei Anti dictatură,
    anti-comuniste, ceea ce necesită ca respectiva procedura să aivă grija deosebită de a nu leza in vreun fel, nici măcar prin neglijență, AFDPR, lupta anti bolșevic comunistă.
    Dar e greu de apreciat că a existat vre’un minim efort in această privință , atât timp cât în paralel cu opoziția față de acordarea unor drepturi pt urmașii luptătorilor din munți, rămași cu pecetea de legionari și fasciști din tribunalele sovietice de ocupație, nereabilitati vreodată de „vajnica” justiție ante și post Decembristă,
    deci în paralel cu această opoziție nu s-a inițiat nici măcar o intenție de a readuce drepturile, și privilegiile, pensii și altele, ale fostelor slugi comuniste din toate structurile și de toate tepele, de a readuce această stare la situația justă , de a fi considerați și statuați pe măsura activității lor anti Statului Român, desfășurată pe zeci de ani, și rămasă nederanjata, dar, în continuare, bine răsplătită , inclusiv de actuala coaliție care se revendică , iată, de la valorile democratice.
    Ba, mai mult, periodic apar noi dovezi ale participării in forurile politice și ad- strative , centrale și locale, exemple de torționari, securiști, activiști PCR, milițieni, magistrați, etc, direct ei, ori urmașii și afinii lor , care legiferează, administrează, judecă, acuză, Decid soarta României și a cetățenilor ei, de la cele mai înalte nivele , cu pensii , salarii și privilegii Uriașe !
    despre care nimeni din coaliția aceasta nu dă vreun semn concret, nu vorbe fără acoperire, că ar vrea sa repare respectiva stare de lucruri, anacronică, imorală, incompatibilă cu Democrația, care se pare că este doar clamată, mimată și de către aceștia în care am investit speranțele noastre .
    Dar, in modul cel mai de neînțeles și de admis, există o activitate nestingherită de nici i guvernare, inclusiv prezenta, de a murdari tot ce înseamnă Lupta Anti- comunistă,
    începând cu Deținuții Politici, Luptătorii din Rezistența, trecând apoi pe la Revoltele Studențești din ‘ 56, Revolta din Valea Jiului, Revolta Brașov ’87, Revoluția din Decembrie’ 89, continuând cu P-ta Universității- Mineriadele, 10 August.
    Nu a existat vreo Reabilitare a Luptătorilor din Munți , mânjiți de tribunalele sovietice , Marile Dosare zac în cea mai mare bătaie de joc nerezolvate, in modul cel mai sfidător cu putință , exhibând disprețul pe care ni-l aruncă foștii bolșevici și urmașii lor, din toate structurile Puterii.
    Ca o aceiași față a monezii este grija de a terfeli orice drepturi ale Luptătorilor Anti comuniști .

    În această manieră mai rămâne o singură întrebare:
    Cât va mai dura până când luptătorii Anti comuniști, din toate categoriile, câți mai sunt în viață ,și urmașii lor, vor fi , iată de data asta in mod unitar, declarați dușmani ai poporului, popor care vede și el ce e împins să vadă,
    și trimiși la noi reeducări prin „gherlele” și șantierele României așa zis democrată.

    A.R. Comăniță
    nepot si fiu de urmariti si detinuti politici
    LRD-C 00104, adica Luptator cu rol determinant Decembrie ’89, cf legii 341/2004

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php