Manevre neomarxiste

1 1.536

Astăzi(10 februarie), coaliția de guvernare a comis o altă manevră nedemocratică, de această dată în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a Senatului, avînd ca țintă Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Pentru președintele acestei comisii, Ștefan Pălărie, care aparține USR-PLUS, schimbarea unor formulări în textul legii este o miză ideologică foarte importantă. Prin urmare, nu a ezitat să încalce procedurile statutare și să refacă un vot neconvenabil. Drept urmare, reprezentanții opoziției au părăsit ședința comisiei.

Faptele:
Săptămîna trecută, la cererea președintelui României, legea pentru drepturile copiilor a intrat în procedură de reexaminare, cu încălcarea statutului Senatului. A fost retrimisă la Comisia pentru muncă. Iar termenul pentru reexaminare în comisie se împlinea azi. Din acest motiv, opoziția, adică AUR și PSD, a cerut să intre pe ordinea de zi a ședinței de azi a Comisiei. Puterea s-a opus, dar la vot a existat un creștin din tabăra coaliției de guvernare care a fost de acord cu opoziția. Așa încît, după votul majoritar de 7-6, legea trebuia să fie dezbătută.

Interesul opoziției este același cu al părinților și copiilor români, și anume ca legea să nu promoveze ”educația sexuală” înțeleasă ca educație pornografică, ci să stipuleze educația sanitară, în sens larg, cu acordul scris al părinților. Puterea vrea exact viceversa.

În acest caz, raportul în Comisiei de muncă este decisiv. Speram ca discutarea legii azi să se soldeze cu o victorie de etapă a bunului simț în dauna ideologiei neomarxiste. Și era cît pe ce. Doar că pluseristul Pălărie, pus în fața unei asemenea perspective, a pretextat că are nevoie de o pauză de 15 minute, pentru a reveni cu documentele necesare, și, în acest timp, a făcut presiuni asupra șefilor liberali care, la rîndul lor, au făcut presiuni asupra ”defectorului” lor din comisie, un om cu valori creștine dar nu atît de tari încît să-l determine să nu respecte ordinul de partid.

După pauză, chiar senatorul liberal care votase cu opoziția a cerut refacerea votului, sub motiv că nu a fost atent la ce se votează. La reluarea votului, scorul de 7-6 a fost în favoarea Puterii. Așa încît legea n-a mai intrat pe ordinea de zi, ci a fost amînată pînă pe 15 martie. Pînă atunci, Puterea speră să găsească argumentele și persuasiunea, inclusiv asupra oamenilor ei cu credință în Dumnezeu și cu un interes minimal față de neam și țară, pentru a obține o modificare ticăloasă a legii, în conformitate cu comandamentele neomarxismului. Cu un raport strîmb din Comisie, votul din plen va fi o formalitate. Cum, de altfel, sînt cam toate voturile de la instalarea la putere a coaliției PNL-USR/PLUS-UDMR, care deține o mjoritate confortabilă de 75 de senatori.

Cu astfel de oameni și de acțiuni ne confruntăm zi de zi. Astăzi nu a fost decît încă o zi tristă pentru noi, AUR, care încercăm să apărăm valorile pe care ni le-am asumat: națiune, credință, familie și libertate. Lupta merge însă mai departe și nădăjduim că, în ciuda celor doar 10 procente pe care le avem în Parlament, vom reuși să obținem și izbînzi.

Și, așa cum am spus încă din 6 decembrie, cînd am acces în Parlament, îi luăm parteneri în lupta noastră pe românii care nutresc aceleași valori. Așadar, vă rugăm pe toți să trimiteți mesaje de încurajare senatorilor din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială pentru a păstra textul legii pentru drepturile copiilor așa cum a fost adoptat de vechiul Legislativ, în pofida recomandărilor prezidențiale care vizează distrugerea inocenței copiilor noștri. Cu Dumnezeu înainte!

de Claudiu Târziu RostOnline

1 Comment
  1. IO...gerules says

    Domle,intr-o tara cu infinite valente de promovare a realitatii si de intarire a acessteia,mai ales a realitatii actuale,e necesar a se infiinta inca cateva ministere,domle,si Institutii cu vana nationala sau internatiuonala,ca ex.:Ministerul incendiilor,Ministerul soselelor neterminate,Ministerul Scolilor cu acoperisuri care se darama peste elevi,Ministerul muncii emigrantilor,Ministerul Muncii de peste hotare a romanilor,Ministerul tradarii nationale,Ministerul Paradisurilor financiare,Ministerul pupincuristilor,Ministerul pupatului de maini si a linsului pe bot…etc,etc.Eu cred ca fiecare persoana,sus pusa din Guvern poate sa propuna un Minister necesar activitatii guvernamentale,nuiasa?Guvernul trebue sa activeze domle,nu sa stea si sa tae frunse verzi peste livezi si sa macine ciocane in batutul de piroane,in scaunele statului,in hora mandatului.Astfel se pare ca este necesara o noua ordine a muncii,se intrevede o noua legislatie,temporara desigur,dar cu o siguranta existentiala de 100% domnilor,pana la noile alegeri cand vin ai de dinainte,in goana dupa placinte,calde,rumene si fofoloance,cum si omului ai place,cum tot omul spera sus,Tari sale-a fi supus,barem pana-a doua zi,cand vin zarile-aurii,cantr-un vis de libertate lasand Tara-n drum pe spate.N-asa?Lasand gluma la oparte memrii AUR-ului trebue sa rupa pisica-n doua,in marsul Guvernamental catre prosperitatea romanilor.Ori e lae,ori balae.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php