S-a stins încă un luptător… IOAN SLĂVOIU – Prezent!

0 2.183

S-a stins încă un luptător… IOAN SLĂVOIU – Prezent!

Primim trista veste a plecării dintre noi a camaradului Ioan Slăvoiu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști – București și fidel susținător al activității Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, unul din membrii Comitetului 100 din cadrul acesteia.

Născut la 24 ianuarie 1929, într-o familie de țărani mijlocași din comuna Bărdești, Râmnicul-Sărat, absolvent de liceu, Ioan Slăvoiu a fost arestat în 1950 pentru participarea la constituirea unei organizații clandestine de rezistență anticomunistă. Condamnat la 5 ani de detenție, a trecut prin temnițele Jilava, Galați și lagărele de muncă Poarta Albă și Peninsula – unde a fost martor la împușcarea doctorului Ion Simionescu.

Prin plecarea neașteptată a camaradul Ioan Slăvoiu, în mijlocul nostru rămâne un sfâșietor gol pe care nu îl va umple decât amintirea luminoasă a sufletului său bun, încununat de o noblețe ce izvora din fermitatea întotdeauna însoțită de blîndețe și eleganță, o modestie ieșită din comun și acea nelipsită oratorie a faptei. Cei care l-au cunoscut, fie la Federația Română a Foștilor Deținuți Politici, unde era nedespărțit, asemeni unui înger păzitor, de bunul său prieten, președintele Constantin Iulian, fie acasă, în Pantelimon, în odăița cu pereți de lut împodobiți cu icoane, asemenea unei chilii în care își trăia viața cuvioasă, simt în aceste clipe că am pierdut încă un luptător, dar am câștigat încă un model. Și mai ales un rugător în Ceruri.

Cei ce doresc să îi aducă un ultim omagiu, o pot face sâmbătă 6.02.2020, la ora 13:30, la Biserica Sf. Ioan – Pantelimon, unde va avea loc slujba înmormântării, după care va fi condus la locul de odihnă de la cimitirul Mărcuța.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ioan Slăvoiu: Prezent!

FOTO: Aurelia Obregia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php