CUTREMURĂTOR! Chirurgul care a operat 22 de tineri împușcați pe 21 Decembrie, la Piața Universității.
„Dimineață fata fochistului s-a uitat și a văzut vreo zece mașini care spălau sângele cu apă caldă și detergent. Nu erau pete de sânge, ci bălți! Am văzut și eu cu ochii mei, pe la 3 noaptea, pe strada cu cinematograful Luceafărul, câțiva manifestanți care au spart vitrina unui magazin, ca să se refugieze înăuntru, și milițienii și-au descărcat armele în rafală după ei. Pe la 7 dimineața, cu Părintele Galeriu, manifestanții au îngenuncheat și au spus Tatăl nostru și cât a durat rugăciunea nu s-a mai tras nici un glonţ. După aceea, când au intrat tancurile și au călcat-o pe fata aceea, s-a auzit strigătul acela martiric: „Vom muri și vom fi liberi!” Zguduitor.””Am început să operez după 17:30. Fusesem de gardă și am rămas să operez răniții de la Universitate timp de trei zile, până duminică. La ora 12, pe 21, am văzut cum… mi se taie picioarele și acum… prin fața Bisericii Colțea a trecut un rând de oameni care strigau „Jos Ceaușescu!” Mă gândeam îngrozit ce-o să li se-ntâmple! (…) Înainte de contravizită, am văzut pe geam cum se strângea lumea în Piața Universității și cum cordoanele de militari blocaseră toate căile de acces. La cinci și jumătate am auzit împușcături, ne-am repezit iar la geamuri și am văzut un spectacol grotesc: cei din Piață se uitau în sus, după trasoare, și în timpul ăsta mai cădea câte unul jos, împușcat! (…)Eu am operat atunci 22. Majoritatea erau tineri, 2 erau studenți și 20 muncitori. Vă rog să rețineți, pentru că e bine de știut cine l-a dat jos pe Ceaușescu! A urmat Dan Maftei, adus pe brațe. Era tetraplegic, adică paralizat la toate membrele. Fusese împușcat dintr-un camion. Glonțul intrase prin dreapta, sus, și era sub piele, la mijloc, în stânga. Nu mai avusese forță să iasă, dar trecuse prin măduvă. I-am scos glonțul fără anestezie, fiindcă nu mai simțea nimic. Toți erau frumoși! Știți, eu văd în toate un semn de la Dumnezeu, este înțelepciunea pe care mi-a dat-o vârsta, și asta am văzut atunci: mieii lui Dumnezeu! Ați văzut vreodată un miel urât? Toți răniții erau frumoși, bine făcuți… (oftează adânc și face o pauză). La ora 8 și jumătate vine un băiat, Vlad Stoenescu, care fusese în fața Expres-ului de la Inter și văzuse o mașină de pompieri venind în viteză pe Batiștei, cu intenția clară să intre în plin în mulțime. A fugit și a sărit pe scara ei, cu gând să tragă de volan, dar a fost împușcat din spate. A și văzut de către cine: un civil a tras din buzunarul unui fulgarin. Și-a zis că dacă leșină nu mai pleacă viu de acolo, așa că a început să se roage „Doamne, ajută-mă să ajung până la Spitalul Colțea!”, și a venit pe picioare până la noi, cale de 450 de metri. A văzut oameni la geam, le-a făcut semn și abia atunci a leșinat. Avea explozie de splină și explozie de rinichi drept, glonțul trecuse pe lângă pancreas, ficat, intestinul gros și ieșise pe partea cealaltă. În burtă avea peste un litru și jumătate de sânge. Cu leziunile astea hipergrave, vitale, mersese pe picioarele lui. L-am întrebat cum a reușit și mi-a spus: „Domnule doctor, eu știu că am zis: «Doamne, ajută-mă!» Nu știu pe unde am mers”. Băiatul trăiește! Și el era frumos! Student. (…)Am operat o fată, Eugenia Popa, care fusese adusă în stare de moarte clinică. Fără puls, fără tensiune. Noroc cu anestezistul nostru, un om absolut excepțional: i-a pus la gură o oglindă, care s-a aburit! Am dat imediat jos de pe masa de operație un rănit mai puțin grav și am pus-o pe ea (ne arată radiografia în care se vede limpede un glonț). Trebuie să fii doctor ca să vezi ce-i acolo, în ficat? Când am deschis-o, avea un cheag de sânge cât o minge de handbal și perforație de venă cavă inferioară. Norocul a fost că fratele ei și cu un prieten au adus-o foarte repede la noi, înainte de a se decerebra – când creierul rămâne fără sânge. Neuronul e atât de specializat încât nu are rezerve nutritive, depinde de oxigenul și zahărul din sânge. I-am suturat vena, i-am scos o parte din pancreas, i-am făcut rezecție de intestin. Fata trăiește. Are și un băiat, de 21 de ani, excepțional de bine „mobilat”, acum e prin America. Băiat care n-ar fi existat. Fratele ei mi-a spus că s-a rugat pe drum: „Doamne, ține-o-n viață până la Colțea!”
