Marius Oprea: „Cine votează usr-plus, îi votează, de fapt, pe moştenitorii Securităţii.”

Marius Oprea, „Vânătorul de securiști”, scrie un editorial fulminant pentru pe Mediafax, în care „disecă” legăturile dintre membri marcanți ai ussrplus și fosta Securitate comunistă:

„Nu sunt doar „pionieri” şi „utecişti”: cine votează usr-plus, îi votează, de fapt, pe moștenitorii Securității. În frunte cu Coldea.

Am mai scris deja despre cum a luat fiinţă partidul Plus, în sufrageria unui fost anchetator al Securităţii, Alexandru Iordache. Nu e un accident, ci, în opinia mea, un păcat originar şi o „marcă” nu a unui partid ori ”alianţe”, ci a unui nou curent în politică. Acesta se vrea „nou”, dar nu e, ”curat”, dar nu e, „fără hoţie”, dar… nu e decît un ochean întors, prin care se poate vedea în depărtare silueta unui securist, sub un cer cenuşiu.

Plus, partidul creat în sufrageria unui securist

Alexandru Iordache, fostul colonel de la cercetările penale ale Securităţii din Calea Rahovei, în mintea căruia s-a născut ideea partidului PLUS, a fost suficient de precaut încît să-şi dea seama că el n-are ce să caute în politică. Şi-a împins din spate ”beizadeaua”, pe Adrian, aşa cum aveau să facă mai mulţi. Acesta e genul de tînăr care are nevoie de imunitate parlamentară: abia a fost scăpat de tată (care înainte să se retragă ca notar, a fost consilier atît la Justiţie, cît şi în MAI) de un dosar penal, după accidentarea unui poliţist. Aşa că Adrian Iordache a ajuns vicepreşedintele partidului Plus. La fel ca şi soţia lui Iulia, fiică tot de securist. Nu e poveste şi nici ficţiune: despre această poveste sordidă a „clanului Iordache” aş putea scrie o carte, inclusiv cu capitole poliţiste cu mafia arabă şi contrabandă, folosindu-se ca paravan persoane cu handicap (nevăzători); Am dovezi pentru toate.

De Dacian Cioloş, ce să mai spunem? ”Terist” la Securitate, sub protecţia miliţianului Virgil Ardelean, „Vulpea” care a ajuns şef la „doi şi-un sfert” după ’89, acesta n-a fost un „pifan” oarecare. Dacian Cioloş a supravegheat casa Doinei Cornea – iar după regulile stricte de atunci, această misiune o putea primi numai după un instructaj de specialitate la Securitate, la Serviciul de Filaj. Cu gradul aferent absolvirii lui şi apoi cariera deschisă, în interiorul ”aparatului”. Întreruptă de ”accidentul” din decembrie ’89, ea a fost probabil reluată sub oblăduirea noilor structuri – căci în CV-ul lui Cioloş apar nişte goluri inexplicabile, la începutul anilor ’90.

Au fost mai multe asemenea semne de întrebare, de-a lungul timpului, privind originea ”lupilor tineri” din politica românească, reprezentaţi de Alianţa usr-plus şi a legăturii lor cu un trecut plin de schelete prin dulapuri, întrebări care s-au mulitiplicat, atunci cînd aceştia au încercat să-i exonereze, în politica lor de cadre, pe foştii ”colaboratori minori ai Securităţii” – care n-ar fi avut „discernămînt”, cînd şi-au turnat colegii şi profesorii. Mulţi dintre cei din urmă, după cum am mai scris, cu nume şi prenume, au fost victime directe ale delaţiunilor „inocenţilor”. Dar s-a renunţat la acest criteriu discutabil, abia după reacţia negativă a opiniei publice. Asta nu înseamnă că nu-l şi aplică de facto. N-avem de unde să știm.

Sînt, însă, o mulţime de date care arată că prea mulţi dintre liderii alianţei, prezenţi pe liste, ori deja prin funcţii sînt fii şi nepoţi de securişti, că părinţii, unchii şi mătuşile lor au avut legături directe cu Securitatea şi moştenitorii ei, sau sînt oameni de afaceri în strînsă conexiune cu ”serviciile”. Pe care şi ei înşişi, useriştii, le-au sprijinit direct, şi nu că asta ar fi ceva rău, dar au făcut-o prin acţiuni la limita legii şi care n-au nimic cu apărarea securităţii României.

Într-un alt plan, al valorilor, Alianţa USR-PLUS este în esenţă o formaţiune politică într-adevăr „tînără”, reprezentînd aripa întinerită a ideologiei marxiste, care perpetuează ateismul militant şi care a înlocuit „lupta de clasă” cu lupta împotriva „clasei politice”, adică a partidelor parlamentare care asigură pluralismul politic. Nu vor penali în funcţii publice, dar îşi aduc, pe uşa din dos, rudele penale la contracte cu statul şi la pricopsire pe banul public, atunci cînd nu sprijină ei înşişi, direct şi pe faţă ori mai discret, serviciile secrete şi afacerile foştilor ofiţeri ai acestora, pe o mulţime de Coldea, care îşi lustruiesc epoleţii, în aşteptarea stelelor de generali. Stele pe care un preşedinte darnic în promovări le va arunca pe umerii lor, atunci cînd tinerii lor protejaţi vor ajunge la putere.

Da, o Românie fără hoţie. Fără penali în funcţii publice, adică nu furată aşa, pe firimituri. Ci luată cu totul în antrepriză directă, de partidul unic USR-PLUS, înnoitor şi global, aşa cum e el, drăguţul, şi cu noua ordine mondială cu tot, cu băieţii din umbră, în frunte cu Coldea, păpuşarul lor şef, moştenitori ai Securităţii şi „tăticii” serviciilor, la pupitrul de comandă.

Guvernul Cioloş a întărit „statul paralel”

După instalarea lui Iohannis în locul lui Traian Băsescu, Florian Coldea s-a simţit pe cai mari, cam cum s-au simţit securiştii după ce s-au dezmeticit după Revoluţie şi şi-au dat seama că le-a dispărut stăpînul Ceauşescu, şi acum pot „juca” doar pentru ei. Coldea a mers pe două planuri: în plan politic să legifereze „statul paralel” şi să-şi întărească „reprezentarea” politică şi să facă rost de bani. A făcut şi o greşeală, subestimîndu-l pe Iohannis, care, nevrînd să se lase cu totul pe mîna lui Coldea (acesta învăţase ceva din lecţia Traian Băsescu, care s-a trezit cu familia vînată de „binomul” SRI-DNA, pe care-l năşise), şi-a plasat un om de încredere, pe Eduard Helvig, la SRI. Florian Coldea s-a lăsat amăgit de aparenţe, ba chiar şi-a permis, cum spunea o sursă de încredere, fost prieten de „sufragerie”, să-l socotească pe Helvig „bleg”.

Prima problemă a rezolvat-o uşor. Ministrul justiţiei, Raluca Prună, a fost hotărîtă de la bun început. Ea s-a arătat de-a dreptul de partea ”serviciilor”, fără să-şi bată capul prea tare şi fără să-şi facă probleme. Părea că e „de-a casei”. Şi era, de fapt. Fiică a lui Vasile Prună, care apare pe lista securiştilor din MAE publicată de „defectorul” Mircea Răceanu, condamnat iniţial la moarte de Ceauşescu şi pe care practic l-a salvat Revoluţia, este aşchia care n-a sărit departe de trunchi. Ministra Prună a fost o susţinătoare a „Şcolii doctorale a SRI-ului”, invenţia lui Coldea, unde s-au făcut „teze” pe bandă, ca plăcintele.

Doamna Prună a fost, pe faţă, ucenica „gîndirii” lui Coldea, sprijinind SRI-ul să rămînă „organ de cercetare penală”. Fără nicio jenă, ministra tehnocrată a justiţiei spunea în toamna anului 2016: „faţă de forma iniţială, în varianta de OUG adoptată de Guvern a apărut o prevedere prin care lucrătorii SRI pot fi desemnaţi organe de cercetare penală speciale pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică”. Iată cum, ne spune doamna Prună, din senin, ceva „a apărut” într-o hotărîre de guvern, peste noapte! Ghici, de unde? Premierul Cioloş n-a avut, fireşte, nimic de obiectat.

Numai schimbarea radicală a politicii SRI-ului, sub noua conducere a lui Eduard Helvig, care s-a îngrozit de dimenisunile „caracatiţei” şi a răspuns presiunii publice, a dus la denunţarea vestitelor „protocoale secrete”, care după mintea guvernanţilor tehnocraţi, de fapt nu mintea lor, ci a lui Coldea, ar fi devenit literă de lege. Deşi Raluca Prună a fost de mai multe ori întrebată public dacă a lucrat în SIE (era răzbunarea lui Băsescu, care ştia „jocul”, a întrebat-o chiar şi el), aceasta evitat un răspuns. În cele din urmă, a spus: „Cred că cel mai bine ar fi să vă duceţi să întrebaţi la SIE, în mod transparent, care a fost relaţia lor cu mine”. Nici n-ai şti ce să crezi, despre ministra Prună. Insolenţă ori ignoranţă?

N-a mai fost mult ca Florian Coldea să ducă lucrurile pînă la capăt: să pună mîna pe tot „tortul”. Adică pe USR, pentru că PLUS-ul îl avea deja în buzunar. A început prin şubrezirea lui Nicuşor Dan, prin îndepărtarea principalului său „sponsor” şi lobbyist, Matei Păun , acuzat că e omul ruşilor, într-un scandal în care a sacrificat un pion neimportant, pe soţul Clotildei Armand, candidata „eşuată” la limită la Primăria Sectorului I. Apoi, plănuia să-l dea jos cu totul, ca să lipească cele două felii. Debarcarea sa bruscă de la SRI, de către Helvig, l-a făcut pe Coldea să urgenteze mersul lucrurilor. Nu-şi putea permite să scape lucrurile din mînă, pentru că nu le mai putea coordona prin SRI şi avea nevoie să aibă control absolut asupra „jucăriei” sale politice. Prilejul de a-l debarca pe Nicuşor Dan, prin oamenii săi deja „verificaţi”, Ghinea şi Barna, i s-a oferit cu prilejul poziţionării USR-ului faţă de referendumul pentru familie. Nu i-a fost greu ca, la sfîrşitul lunii mai, în 2017, Coldea să-şi stîrnească „progresiştii” şi să-l facă pe Nicuşor, ale cărui sensibilităţi creştine le cunoştea, să plece. A procedat cam cum a făcut Iohannis cu liberalii, cînd s-a aşezat în locul lui Crin Antonescu. Pe 31 mai 2017, Nicuşor Dan şi-a anunţat demisia: ”E o chestiune de onoare. Nu e nimic dramatic. O majoritate a decis să meargă într-o anumită direcţie. Nu cred că direcţia asta e bună”. Ori ştia, ori simţea, că nu e bine să pui partidul de-a dreptul în buzunarul lui Coldea. Oricum, nu mai voia să facă parte din acest joc.

„Băieţii şcoliţi” de la Sănătate şi lobby-ul cu origini în Securitate

Alt ministru „tehnocrat” al „teristului” Cioloş de la Filajul Securităţii a fost Vlad Voiculescu, de la Sănătate. A fost bursier al Institutului Aspen, a cărui filială în România a fost creată de Nic Voiculescu, cel mai mare „lobbyist” pe piaţa medicamentelor din România, care a dictat practic, prin „consultanţa” acordată firmelor farmaceutice, ce anume e bun şi ce nu în materie de sănătate. În timpul guvernului ”anticorupt” Cioloş, a făcut-o prin fostul bursier Aspen pe care-l cheamă, deloc coincidenţă, tot Voiculescu.

Nic Voiculescu e văr primar cu tatăl lui Vlad Voiculescu. Tatăl lui Nic Voiculescu a fost şeful DIE la Viena. Tatăl lui Vlad Voiculescu a fost informator (dovedit de CNSAS în instanţă) al aceleiaşi Securităţi – fiind verificat, a fost deconspirat conform legii, pentru că avea diplomă şi beneficii de ”revoluţionar”. Să spunem că mai puţin contează trecutul, dar poate contează că mulţi dintre oamenii „lobbystului” Nic Voiculescu de pe piaţa farmaceutică au umplut schema ministerului sănătăţii, condus de nepotul său „de-al doilea”.

Între aceştia, şi un ziarist: Vlad Mixich (acum, dacă nu mă înşel, ajuns colaborator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismumului, pe care îl conduce Alexandra Toader, fosta consilieră a lui Klaus Iohannis, care mi-a făcut pustiul de bine să mă dea afară din institutul pe care l-am creat, dar mult mai mult, să oprească orice căutare prin investigaţii arheologice a victimelor comunismului. Ce face domnul Mixich în locul meu la IICCMER, n-am idee). Ca om al lui Nic Voiculescu în Ministerul Sănătăţii, condus de „Vlăduţ”, lui Mixich (şi el fost bursier Aspen) i se pregătise un contract de consultanţă, pentru 6.000 de euro pe lună, dar cineva a dat drumul în presă draftului contractului.

Totuşi, ziaristul, care-i ridicase deja osanale lui Vlad Voiculescu la Hotnews, înscriindu-l în circuitul „persoanelor publice” şi aducîndu-l chiar în postura de cel mai mediatizat ministru al cabinetului Cioloş, nu putea rămîne pe margine: a fost numit vicepreşedinte la Agenţia Naţională a Medicamentului. Ca o paranteză, Vlad Mixich era la Hotnews unul dintre cei mai activi din „cohorta intelectualilor cu suflete de sclavi”, cum i-a numit Emil Constantinescu pe cei din armata de curteni ai lui Traian Băsescu. După cum s-a văzut mai sus, nu doar din convingere şi entuziasm, devreme ce se apropia de situaţia de a cîştiga pariul cu Andreea Esca, în privinţa salariului, după cum s-a rîs amar în presă.

Vlad Voiculescu, care ajunsese graţie ştirilor „rostogolite” (pe bani) de Mixich unul dintre cei mai promovaţi oameni din partidul lui Cioloş, a ajuns curînd la „fundul sacului”. El a fost victima colaterală a luptei interne din USR între Coldea şi oamenii lui Nicuşor Dan, dintre care unii nu erau nici ei uşă de biserică, cei care luaseră de fapt „în antrepriză” formaţiunea. Presa titra, în culmea goanei după „dărîmarea de idoli”, că despre Voiculescu s-a ”dezvăluit” curînd că a absolvit studii economice la Viena şi la doar 28 de ani devenea vicepreşedine în cadrul unei divizii a Erste Bank, din Austria, ceea ce era practic imposibil la această vîrstă, chiar dacă eşti Einstein – în lumea bancară există totuşi nişte cutume, peste care se trece greu. Au apărut amănunte despre Nic Voiculescu şi tatăl lui, securistul şi taman la timp s-a descoperit şi că tatăl ministrului a turnat la Securitate.

Voiculescu a răspuns neconvingător, la toate. În privinţa „afacerii Viena”, a spus: „Încerc să iau asta ca o glumă sau în cel mai rău caz ca pe o încercare disperată de calomniere. Fraţii bunicilor? Nu ştiu cîţi oameni ştiu tot ce fac fraţii bunicilor lor. Ce au făcut, ce fac sau ce vor face. Orice om îşi face propriile alegeri. Dar poate va ajută în demersul jurnalistic să ştiţi că toţi fraţii bunicilor mei s-au stins în urmă cu aproape 20 de ani. Iar eu am împlinit de curînd 35”.

Cum rezuma deputatul liberal Tănase Stamule: „Fratele bunicului meu (Voiculescu) a fost sef la DIE la Viena si responsabilul de comert exterior dintre Romania comunistă şi Austria. Vărul primar al tatălui meu a fost CEO al uneia dintre cele mai mari companii de farmaceutice din Romania şi astăzi este unul dintre cele mai influente personaje din sistemul sanitar din România. Vărul primar al tatalui meu (baiatul securistului de la Viena) este şi în conducerea Institutului Aspen. Eu studiez şi lucrez la Viena, fără nicio legatura cu istoricul familiei mele acolo. Eu iau o bursă de la Institutul Aspen, fără nicio legatură cu faptul că vărul tatălui meu e în conducere acolo. Eu devin ministru al sănătăţii, fără nicio legătură cu influenţa vărului tatălui meu în sistem. Eu promovez campania Oameni Noi in Politică, deşi provin dintr-o familie cu grade foarte înalte în vechea Securitate. Cum mă cheama pe mine?”

Scenariul lui Coldea, pentru a pune mîna pe USR: „Uitaţi de Nicuşor!”

Întrebările pertinente ale lui Tănase Stamule puse pe facebook nu sînt valabile doar în cazul lui Voiculescu. Şi vor fi puse de liberali, de acum încolo, în legătură cu mulţi dintre colegii lor din USR-PLUS. Tînărul impetuos, s-a văzut aruncat repede la coş, pentru că făcuse imprundenţa să calce prea încrezător pe un teren minat: piaţa de medicamente nu e numai a unchiului său, interesele sînt mari acolo şi se bat rechini pe care nici nu-i poţi imagina, pentru că era a doua piaţă mondială, ca profit, după cea de armament. Pe atunci. Acum, cu pandemia, e sigur prima. Iar pe această piaţă, nu numai ”multinaţionalele”, dar şi ruşii şi oamenii lor joacă încă tare. Aşa că Voiculescu a trecut în plan secund, unde e şi acum, dînd din coate pe la Primăria Capitalei.

La alegerile locale trecute din Bucureşti, de acum patru ani şi apoi la cele generale, s-a jucat altfel. Se vedea de fapt că „tortul” de împărţit e prea mic (de numai 9 procente) şi a început scandalul. Prima coliziune între cele două „aripi”, una reprezentată pe partea PLUS şi a „progresişilor” filo-Cioloş din USR şi cealaltă, a susţinătorilor „tradiţionalistului” Nicuşor Dan, a izbucnit la 14 decembrie 2016.

După ce a fost (credea ea) „săpată” la localele de la Sectorul I, iar partidul nu a obţinut cine ştie ce scor la alegerile generale (numai 9%), „cioloşista” din USR, Clotilde Armand, a răbufnit. Nu ea, ci soţul, Sergiu Moroianu. Eşecul era clar, spunea el: „Am obţinut în Bucureşti mai puţin ca la alegerile locale. Tot efortul nostru de un an a rezultat în jumătate din scorul partidului de apartament PPDD în 2012!” Presa titra: „ACUZAŢII DEVASTATOARE. Legăturile lui George Soros cu partidul condus de Nicuşor Dan IES LA IVEALĂ”. Nu intru în amănunte, le puteţi găsi, sînt savuroase destăinuirile de culise, vizau bani, negocieri secrete, legături directe cu fundaţiile lui Soros, dar şi cu ruşii. Toate acestea erau puse în cîrca lui Matei Păun, fostul coordonator al campaniei electorale la locale al useriştilor.

Degeaba a încercat Clotilde să dreagă busuiocul, afirmînd a doua zi că „postarea soţului meu a fost făcută fără consultarea mea, să ştiţi că nici nu am citit postarea”, că „au fost frustrări, pentru că oamenii nu au avut bani pentru campania lor. O să vedeţi că au fost puţini bani, iar la fiecare leu toată lumea se uita cum e cheltuit. Noi data viitoare o să pornim mai devreme o campanie de donaţie, pentru a avea bani, să-i ajutăm mai mult pe candidatii noştri”. De fapt, lipsa fondurilor era datorată neînţelegerii între ”fronturile” secrete. Fiecare aştepta să dea celălalt, primul. Şi n-a dat mai nimeni.

Clotilde încerca disperată şi fără să înţeleagă ceva (nici acum nu sînt lămurit dacă înţelege ce e cu politica sau administraţia în România) să împace „capra cu varza”, în postări pe facebook care se încheiau cu tonuri înalte, revoluţionare ca la 1789 şi lozinci tipic ”useriste”, că partidul ”nu se va rupe” şi în patru ani va cîştiga alegerile. Acestea au făcut ca ea să-i apară unui jurnalist drept o rară combinaţie de oportunism şi prostie glamoroasă. Un diagnostic corect, după părerea mea. Totuşi, ea n-a izbutit să evite excluderea soţului ei din USR, la trei zile după izbucnirea scandalului. „Gambitul” era inevitabil. Clotilde a comentat, scurt: „a fost o decizie greşită a lui, care a creat o decizie greşită”. Nicuşor Dan a considerat-o o „decizie tristă”. Mai aproape de adevăr a fost Theodor Paleologu, care a considerat-o „stupidă” şi a mai spus că e încă o confirmarea a vorbei lui tatălui său, Alexandru Paleologu: „pluralismul la români e o pluralitate de PCR-uri”.

Sacrificat a fost însă, în acest joc de şah purtat între Coldea şi rivalii săi care cereau şi ei o bucăţică de control, tocmai subiectul dezvăluirilor soţului Clotildei: Matei Păun, consultant financiar cu cetăţenie germană şi domiciliul în Statele Unite ale Americii, omul aflat de cealaltă parte a tablei, a ”nicuşoriştilor”. Au început valuri de ”dezvăluiri”, legate de faptul că numele său apare în Panama Papers (firmele înregistrate în paradisuri fiscale, amestecate în afaceri dubioase), că face afaceri cu ruşii. Într-adevăr, nu vindea tocmai frigidere: printr-una din firmele sale a lucrat ca manager de proiect şi subcontractor al GazpromBank (banca gigantului energetic Gazprom), pentru implementarea secţiunii din Bulgaria a proiectului South Stream şi, printr-o alta, a tranzacţionat una dintre cele mai mari companii de publicitate din Romania, deţinută de mogulul australiano-american Rupert Murdoch unui consorţiu rusesc, condus de VTB Capital (a doua bancă ca mărime din Rusia). Ai spune că sînt chiar chestiuni pe care numai serviciile le puteau şti, şi le-au ştiut pînă la un moment dat numai ele. Informaţia a apărut pe site-ul unui ziar din Constanţa, unde şi agenturile „ruse” au avut întodeauna o „antenă” puternică, fiind rostogolită ulterior. Orice s-ar spune şi oricum s-ar fi poziţionat atunci taberele în USR (cu PLUS era clar, era al lui Coldea, şi gata), e straniu să treci de la Gazprom la USR şi Nicuşor Dan!

Jurnaliştii de la Rise Project, care, cum s-a văzut în alte cazuri (cînd cu afacerile lui Dragnea la Belina), descoperă întodeauna la timp „valize cu documente” abandonate pe cîmp, arătau că Păun postase prin anii trecuţi mesaje de simpatie faţă de Putin. El scrisese prin 2014 sub titlul „Uitaţi de Putin – noi sîntem însetaţii de sînge care încurajăm războiul“, că „oamenilor proşti, puţin informaţi, din zilele noastre le place să-l compare pe Putin cu Hitler. Îi avertizez pe ei şi pe voi că, dacă reuşim să-l dăm jos pe Putin prin declanşarea unei hiper-inflaţii în Rusia, atunci vom putea să vedem cum e cu adevărat un Hitler rus. Iar un asemenea război în Europa ar putea fi orice, dar nu un lucru amuzant”. Şi aşa mai departe. Dar nu el era ţinta acelor dezvăluiri. În cîteva luni, „uitaţi de Putin” a devenit „uitaţi de Nicuşor”.

Matei Păun n-a scăpat neatins. La schimb cu „domnul Armand”, şi-a pierdut capul, la o săptămînă după ce izbucnise scandalul, pe 22 decembrie. „Sînt o persoana tranşantă, dar retrasă – şi de aceea am tăcut în tot acest timp. Cine mă cunoaşte mai bine, ştie că am făcut-o pentru că am oroare să mă bag în faţă şi nu pentru că aş avea nu ştiu ce lucruri sulfuroase de ascuns”. Sună mai degrabă a SOS al unui agent deconspirat, dar care a lăsat şi un mesaj ”de ţinut minte”: „Atunci cînd te grăbeşti să aduni capital politic în partid, e mult mai convenabil şi mai usor de atacat cel mai nesuferit om din USR (adică el, Păun – n.n.) în locul celui mai apreciat om din USR, adică Nicuşor Dan”. N-a mai durat multă vreme, după cum am arătat, şi a venit rîndul lui Nicuşor. Să ştie toată lumea, că Florian Coldea nu uită şi nu iartă!

Securiştii fac bani prin copii şi nepoţi, chiar dacă nu sînt ai lor: Drulă şi „prietenii lui tati”

Să trec acum la altceva, de fapt la miza întregii poveşti: puterea nu e de dragul puterii, ci de dragul banilor. Să vedem cum „se fac” banii securiştilor, prin usr-plus. Cătălin Drulă a fost şi este, înainte de politician userist, fiul tatălui său Gheorghe Drulă, numărul doi în firma Felix Telecom, înfiinţată sub umbra generalului în rezervă Teodor Ilieş. Ca spion ceauşist la Geneva, în anii ’80, Ilieş purtase numele conspirativ ”Claudiu Averescu”. Iar firma unde tatăl useristului Cătălin Drulă e „numărul doi” e una dintre cele care s-a dezvoltat după ’89, de către securişti care au „privatizat” comunismul, tranzacţionînd de fapt avuţia naţională a României. Asemenea firme au fost căpuşe securiste ale statului, profitînd de relaţiile foştilor spioni ceauşişti precum Ilieş, pensionat ca general SIE.

Nu spun eu, a spus-o prietenul meu Ovidiu Ohanesian: „Generalul în rezervă Teodor Ilieş, afacerist de succes al zilelor noastre spionase Occidentul pentru securitatea ceauşistă. Prin firma lui, ofiţerul e abonat la contracte de milioane de dolari cu STS, SRI, Ministerul Finanţelor Publice, MApN şi Hidroelectrica, într-un cuvînt cu instituţiile statului. Printre acţionarii firmei sale cu lipici la contracte bănoase nu se află numai;fostul ofiţer DIE Ilieş, cu nume conspirativ Claudiu Averescu, ci şi Terra SA, firma prin care Securitatea făcea, înainte de 1989 tranzacţii cu tehnică militară;Împinşi de nostalgia Epocii de Aur, găsim în panoplia generalului afacerist cel puţin încă două personaje de poveste : colonelul Gheorghe Hortopan (vărul lui Ilieş) şi cadristul Petru Neghiu, actual preşedinte al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe”. Adică, asociaţia foştilor spioni ai lui Ceauşescu în Occident. Minunaţi prieteni are tata!

De-a lungul anilor, Felix Telekom a cîştigat sute de contracte cu statul, inclusiv pe cele de „mentenanţa reţelei de educaţie”, care s-a dovedit de fapt că nu există, acum, cu pandemia. Şi va mai cîştiga, probabil. Cînd firma tatălui se abonase la unul dintre contracte în timpul guvernului „tehnocrat”, de astă dată cu CNADR, Cătălin Drulă era consiler al premierului Cioloş. I s-a reproşat că protejează interesele Felix Telecom, intervenind la companie. Drulă jr. s-a justificat, spunînd: ”eu încerc doar să ajut proiectele din domeniu cu ce pot, de aici”. Ce putea, în termeni penali se numeşte trafic de influenţă. Cît despre „tata”, consilerul lui Cioşoş spunea că e ”simplu angajat” la firma generalului Ilieş, fostul spion securist. Minţea.

Banul bate partidul, cum bate funcția gradul; şi în fond, nici ciuma nu-i aşa de roşie

Alţi „tehnocraţi” din fosta şi posibil următoarea guvernare n-au trăit printre securişti ori nomenclaturişti, ci se trag direct din cei din urmă. Tatăl lui Victor Vlad Grigorescu, ministrul Energiei din guvernul Cioloş, Andrei Grigorescu, a fost adjunct al ministrului industriei chimice în timpul lui Ceauşescu, după care a trecut cu bine de examenul greu al Revoluţiei, redevenind în timpul guvernului Năstase secretar de stat, în Ministerul Industriei şi Resurselor, ca ministru al petrochimiei. Fiul i-a călcat pe urme. A debutat în timpul guvernulului Năstase, ca expert, chiar în ministerul lui tata.

Au trecut anii şi tînărul „expert” a ajuns el însuşi ministru. Despre „tehnocratul” Grigorescu s-a scris că încasase, vreme de doi ani, 10.000 de euro lunar, timp de aproape doi ani, de la o companie off shore. A fost întrebat ce e cu banii, şi ce e cu acea companie. A spus că primise banii ”pentru un site”. De fapt, era vorba de o firmă din Baku, reprezentînd compania azeră de stat din industria petrolului, iar serviciile sale au fost de lobby şi vînzare de produse. Ceea ce e mai mult decît incorect, faţă de statul ale cărui interese ai jurat să le aperi. Poate că, la USR-PLUS jurămîntul fiind facultativ pe Biblie, acesta nu se pune.

Un alt exemplu este cel al lui Dragoş Pîslaru care a înfiinţat în 2008 firma de consultanţă GEA Strategiy and Consulting SA. Împreună cu Daniel Dăianu, care a povestit cu sinceritate că înainte de 1989 a lucrat pentru DIE, dar şi cu Florin Cîţu, actualul ministru al finanţelor din guvernul Orban. Ce au făcut ei acolo nu ştiu, dar cînd e vorba de „consultanţe” şi bani, se poate face orice guvern de uniune naţională. E drept că din umbră.

Presa a mai semnalat şi alte situaţii stranii: chiar cînd senatorul USR Radu Mihai Mihail solicita mai vîrtos demiterea pesedistului Tudose din fruntea guvernului, partenerul său de afaceri Robert Rucăreanu, fost ofiţer STS, devenea tocmai consilerul premierului. Era un oarecare conflict de interese personale, pentru că senatorul USR îi era „dator vîndut” noului consilier al premierului. În declaraţia de avere a lui Rucăreanu figurează un împrumut din 2016, acordat unui anume Radu Mihai Mihail, adică senatorului USR, în valoare de 50.000 de euro. În declaraţia acestuia se regăsea această datorie către Rucăreanu – dar cu 10.000 de euro mai mică. O problemă de detaliu, pe un fond care ne arată că totuşi ”ciuma roşie” nu-i chiar atît de roşie, cînd o cunoşti mai îndeaproape şi faci afaceri cu ea.

Performanţă de familie, în teritoriu: de la bunic ilegalist comunist, la nepot senator userist

Bunicul lui George Marussi, preşedintele USR Prahova, a fost ilegalist comunist. Iar la venirea acestora la putere, înainte de a-şi lua cuvenita şi substanţiala pensie, a mai apucat să lucreze pentru ocupantul sovieto-comunist în anii stalinismului, mai întîi chiar în Securitatea Poporului, după care a ajuns deputat în Marea Adunare Naţională şi chiar secretar al acesteia, cînd s-a votat Constituţia stalinistă a RPR, în 1952. A devenit apoi primar al Ploieştiului, între 1963 şi 1966. Bunicul Marussi al candidatului USR la Senat poate să fie mîndru de nepot, care duce mai departe moştenirea de idei a epocii sale şi luptă cu putere, pentru înlăturarea obscurantismului şi pentru afirmarea ideilor ateismului şi ale progresului, pentru o nouă ordine mondială.

George Marussi e secondat la USR Prahova de vicepreşedintele USR Felix Bulearcă, a cărui firmă de contabilitate se ocupă şi de contabilitatea partidului. Felix Bulearcă s-a ocupat de coordonarea Campaniei „Oameni noi în politică”. Omul potrivit, la locul potrivit, cum se mai spune: tatăl lui, Petre Bulearcă, după cum scrie presa locală, referindu-se la ceea ce numeşte „famiglia USR ploieşteană” a lucrat în Securitate, făcîndu-se vinovat de arestarea şi torturarea multor ploieşteni, care-l mai ţin minte. Cu asta, promit să revin.

Alţi politicieni „de top” nu sînt deloc noi în politică, cum susţine retorica USR-PLUS. De pildă, europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, de la Sibiu, susţinut de Dan Barna, şi-a început cariera politică fiind membru PD şi asistent la cabinetul parlamentar al Monicăi Iacob Ridzi. Părinţii săi, Paraschiva şi Nicolae, au fost membri ai PSD, dar simţind cum se schimbă vîntul, au trecut în 2005 în barca Partidului Democrat – astfel, Nicolae Ştefănuţă a reuşit să-şi păstreze funcţia de şef al Direcţiei Veterinare, iar doamna, Paraschiva, a devenit directoarea Oficiului Judeţean pentru Consultanţă Agricolă Sibiu. În acest caz, fiul le-a arătat părinţilor calea spre schimbare. Spre o nouă politică, fără penali. E drept, tatăl său a avut o problemă mică cu un dosar, pentru că a cumpărat aparatură de laborator în mai multe rînduri de la acelaşi furnizor, fără licitaţie, dar nu asta ar fi fost problema, dacă preţul n-ar fi fost mai mare de şapte ori decît cel al pieţei. Oricum, „s-a rezolvat”. Viaţa merge înainte, cu o politică nouă, fără penali în funcţii publice. Ce penali, dacă nu vor fi dosare?

Epilog. Folitica de facto a USR-PLUS: „tunde oaia fără să simtă”

USR-PLUS a început să-şi mai piardă tonusul în urmă cu un an. În toamna anului trecut Roxana Wring, şefa filialei USR a Bucureşti părăsea postul la doar cîteva zile după ce Nicuşor Dan s-a înscris în cursa internă a USR, pentru a fi desemnat candidatul partidului la primăria Bucureşti: asta, deşi el nici nu mai era membru al partidului pe care l-a fondat. Doamna Wring, dar şi presa, aflase de dosarul ei de colaborare cu Securitatea, taman la timp ca să-i elibereze terenul lui Nicuşor, care altfel ar fi avut probleme serioase. Fosta ghidă ONT, turnătoare la Securitate, fidelă lui Coldea (care-i protejaze proabil şi dosarul), făcuse parte din tabăra Ghinea–Barna, în războiul pentru înlăturarea fondatorului USR. De fapt, îi şi însoţise la Cotroceni, cînd delegaţia USR s-a întîlnit cu Klaus Iohannis „la consultări”, după alegerile trecute.

Jocurile sînt departe de a fi făcute: acum, se bate SRI-ul lui Helvig şi Iohannis de-a dreptul cu rezerviştii lui Coldea din servicii, puşi pe sifonat bani, din contracte cu statul. Adică, Seviciul Român de Informaţii cu monstrul pe care ei l-au creat şi l-au hrănit, i-au dat şi legitimitate, cînd în 2002 s-au înfiinţat, sub Năstase, „firmele sub acoperire”. Cît din această bătălie se va vedea în plan public, vom fi martorii ei curînd. Dacă va fi alianţă la guvernare între PNL şi USR-PLUS, războiul se va purta în culise, cu unele răbufniri publice; dacă liberalii vor reuşi să guverneze singuri, atunci se vor scoate cuţitele în stradă. Pentru că aceşti oameni din zona ”serviciilor”, ca şi cei din fosta Securitate, nu sînt obişnuiţi să împartă nimic şi cu atît mai puţin puterea – în aceasta rezidă, în fond, şi dispreţul lor funciar faţă de democraţie.

De cînd Nicuşor Dan a anunţat că sprijină deschis PNL-ul, sînt sigur că războiul nu se va mai purta nici cu mănuşi şi nici cu grijă mare pentru discreţie, ci cu toate armele din dotare. Conflictul îmi apare ca inevitabil – e o problemă de supravieţuire a statului, în fond. Avem de ales deci răul cel mai mic.

Îmi permit să anticipez că primul care o va încasa va fi tot tristul Voiculescu, cu armata sa de „necopţi” din Consiliul General al Capitalei, care nici n-au ştiut să se înscrie corect pe liste în august acest an, trebuind să se întoarcă cu ele refăcute: bifaseră căsuţa de „consilier local”, ca şi cum ar fi candidat la o primărie de sector, în frunte cu Claudiu Năsui, copia fidelă a fostului tînăr ministru al sănătăţii, care e şi el, ca multe ”tinere speranţe” vulnerabil: fiul lui tata, iar tata e celebra „afacere Motorola”, care sigur va fi scoasă de la sertar. Singura cu ceva experienţă, Anamaria Gram, care a ocupat un loc de cinste (5) pe lista USR-Plus, pentru Consiliul General Bucureşti e şi ea vulnerabilă. A ajuns acolo pe filiera Cioloş, alături de Vlad Voiculescu. Soţul doamnei, Daniel Gram este (din septembrie 2007) „in-house lawyer at Lukoil Lubricants”. Tocmai ei, ai lui Coldea, care dă-i şi luptă, cu „pericolul rusesc” Păun,să o propună la Consiliul General Bucureşti pe nevasta benzinăriilor Lukoil? Şi, dacă scuturi puţin, iese şi praf de ”ciumă roşie”: în ianuarie 2004, Anamaria Gram era consilier pe probleme de „integrare europeană” în Ministerul Justiţiei. Ministrul Justiţiei era Rodica Stănoiu, iar prim-ministru era Adrian Năstase.Asemenea lucruri, pe care eu le-am adunat vreme de cîteva ceasuri şi le-am pus cap la cap din „surse publice” va tot „ronţăi” presa zilnic, probabil odată cu bucăţi mari din USR-PLUS, ai cărei „lupi tineri” au şcoli înalte, vorbesc bine, sînt puţin ţăcăniţi, atît cît să placă tinerilor, dar au un singur mare defect, spre deosebire de unchii, mătuşile şi părinţii lor de partid şi de Securitate: nu ţin la tăvăleală.Cred că USR-PLUS va pierde, deocamdată cel puţin, prima rundă. Ce au, în fond, de partea lor, pînă acum? O zestre de miniştri „tehnocraţi” pe care, dacă-i ”raşchetezi” puţin, se vede tabla treselor, ori abonamentul la Cantina Partidului. Tineri politicieni „noi”, dar care umplu visteria serviciilor, cu mai mare aplomb decît o făceau supuşii lor vechi, cei din „feseneu” după mineriadă. Ministru tînăr, cu „unchiuleţ” căţărat pe relaţiile babacului, mare securist la Viena, în fruntea lobbiştilor de pe piaţa farmaceutică, ziarist care asigură „interfaţa” pe bani grei şi pe entuziasm compensat cu funcţii.Pile, relaţii, nepotisme – în sens invers, cînd puterea o au „lupii tineri”. Toate sînt însă după vechi reţete, dezvoltate de Securitate în anii tîrzii ai comunismului, dar copiate în fond după filozofia politică şi economică a lui Brîncoveanu, care spunea: „tunde oaia fără să simtă”. Toţi adunaţi într-o piesă în care joacă, cei mai mulţi fără să-şi imagineze aşa ceva, într-o butaforie, în care se află adevărata şi marea corupţie, a „statului paralel”, cel despre care au fost învăţaţi să-l considere o invenţie. Dacă politica în România e un spectacol, Coldea şi cei din spatele său, are merg mai departe şi mai sus decît îmi permit şi să-mi imaginez, ar trebui să primească, neîndoielnic, premiul „Gopo” pentru cel mai bun scenariu.Spectacolul merge acum mai departe, aparent, dar numai aparent, de la sine. Iar cu toţii, actori şi spectatori, sînt vrăjiţi, dar ce se va petrece cînd cortina o să cadă? Ceea ce face de fapt Alianţa usr-plus, mai ales cu electoratul ei, tînăr şi atît de entuziast, încît n-a apucat să citească şi o carte de istorie, e mult peste costul plătit pentru bilet.”