Către legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex?

0 1.212

Prinși în vârtejul unei lumi care pare că nu mai are răbdare, părem să fi uitat că nu doar pandemia de coronavirus constituie o amenințare. Alte pandemii, alți viruși mai vechi și mai perfizi, ne afectează de decenii și nu se întrevăd prea multe șanse la un vaccin eficient contra lor.

Recent, mai multe cupluri de același sex au reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului refuzul autorităților române de a le acorda permisiunea oficializării relației, fie sub forma căsătoriei, fie a unui echivalent (parteneriatul civil).

Scopul litigiului este evident: modificarea legislației civile, care în acest moment limitează dreptul de a intra în relații de tip familial la cuplurile heterosexuale unite prin căsătorie sau la persoanele aflate în descendență (rudenia de sânge).

De ce această cale?

Deși litigiul este mai dificil și conferă mai puțină legitimitate din perspectiva comunicării publice decât inițiativa parlamentară, lobby-ul LGBT recunoaște implicit că nu are altă opțiune. Toate încercările lor, de 12 ani încoace – de la prima tentativă – au fost blocate succesiv. Cei care cunosc activitatea noastră știu că și noi am lucrat intens, stăruitor, pentru aceasta.

Din păcate, lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Jurisprudența din ultimii ani a Curții ne stă împotrivă. Bizara interpretare pe care Curtea o dă de câțiva ani art. 8 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sugerează că, probabil, România va fi condamnată pentru încălcarea acestor articole și silită, sub obligațiile asumate la ratificare, să își schimbe legislația internă. Cum și în ce măsură… rămâne de văzut.

Să fim realiști: știam că acest moment urma să vină. Este un semn al vremurilor pe care le trăim.

Ceea ce nu înseamnă, evident, că trebuie să fim de acord sau să acceptăm fără luptă, resemnați, schimbări nefaste.

În formula de „duo” cu care v-am obișnuit de ani, Alianța Familiilor și PRO VITA (București) au remis CEDO observații ca terță parte în sprijinul statului român, în apărarea actualei definiții legale a familiei. 

Importanța formulării legale este greu de supraestimat: adversarii noștri utilizează forța de coerciție a legii pentru a provoca schimbări în societate, în loc să parcurgă calea inversă, așa cum ar fi normal în logica juridică. Pentru că nu au suficient sprijin la „firul ierbii”, doresc să îl „fabrice” schimbând legea.

Vom reveni atunci când (și dacă) aplicația noastră, pe care o puteți citi la link-ul acesta, va fi acceptată.

Sursa: Pro Vita București

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php