Botnița de fier

2 1.543

În spatele scandalului din cazul Cristi Puiu, este interesant să observăm că se folosesc metodele securiste vechi, deja probate ca eficiență.

„Ce a făcut el nu trebuie să se mai repete” – au murmurat Marii Preoți ai Covidului. Și instrumentele contondente s-au pus în mișcare rapid.
Se poate face lesne o paralelă cu raportarea Sistemului (vechi?) la Paul Goma. Dar, să nu anticipăm.
Ce a făcut, de fapt, Puiu?
Cei care au văzut scurta lui introducere la film, au observat că tot ce i se reproșează este o manipulare mizerabilă.
E un negaționist al virusului?
Nici vorbă. Ba mai mult, a declarat publicului de la TIFF că poartă mască în spații închise, păstrează când e cazul distanța etc. Cine-l cunoaște, știe că este foarte precaut în privința bolilor, frizând ipohondria.
Ce l-a enervat de-a dreptul a fost pretenția gazdelor ca să vorbească publicului cu masca pe gură și nas în gradina unde s-a ținut premiera filmului său, ca și aberația ca publicul să stea afară și să poarte botniță vreme de peste 3 ore, cât durează filmul.
Pe lângă absurdul pe care l-a demascat, revolta lui s-a îndreptat asupra guvernanților care pun presiune și îi beștelesc permanent pe români, care aruncă pe cetățean întreaga responsabilitate cu disprețul învățătorului pe loaze. Care se comportă față de noi, poporul, „incalificabil”.
Nu e adevărat?
Uitați-vă la discursul scrâșnit – împungând cu degetul arătător aerul din clasa școlii ajutătoare – al lui Johannis; la șmecheria lunecoasă cu grăsime mesianică tip Arafat, care ne minte în față ca să ne salveze; la elocința de șef de birt în fața bețivilor emotivi a lui Orban; la discursul de Gâgă tâmp în fața cortului sanitar al lui Tătaru șamd – toți certând zilnic poporul prost și indisciplinat.
Cristi Puiu consideră că aceștia ne tratează „ca pe vite”. E greșit?
În Clujul lui Boc experimentul e dus și mai departe (purtatul măștii a devenit obligatoriu pe stradă), fapt care pune sub semnul întrebării și buna-credință a liderilor, și halul de obediență tâmpă a norodului.
Vai, dar cum e posibil, vin alegerile; avem cel mai responsabil guvern din istoria recentă!
Și dă-i și luptă cu iconoclastul Puiu, care a fluierat în biserica nesfântului Covid al IX-lea cel Globalist, idol susținut de hipsterime și securiști.
Dacă tot am amintit inițial de Goma și de Securitate, să observăm cum este „lucrat” Cristi Puiu.
Atunci Pleșiță îl lua de barbă pe Goma și îl dădea cu capul de masă – acum Cristi Puiu e martelat de măciucarii din presă și reprezentanții „poporului binecredincios” cu toate adjectivele infamante, într-un proces cu public.Puiu e doar un „idiot” dornic de publicitate.
Însă nu era suficientă acțiunea directă, pumnul în cap. Exact ca în cazul Goma, experții în dezinformare au aruncat în piața publică ideea că regizorul nu e talentat, nu are o operă valabilă, e o figură minoră dpdv artistic. Într-un cuvânt, e lipsit de talent, e nul.
Cine a trăit sub tirania lui Ceaușescu, observă similitudininea procedeelor foarte limpede.
Dacă romanele lui Paul Goma erau „slabe”, filmele lui Puiu sunt „plictisitoare”, iar în plus cum își permite să facă filme de atâtea ore? Cine e el? Un nimeni în drum dornic de reclamă.
Nu contează că cinematografele sunt închise și implicit filmul nu va avea distribuție, că filmele de autor, spre deosebire de cele comerciale, oricum au un public restrâns. La Puiu, critica timpului prezent e marketing, nu are cum să fie obiectiv.
Cîți cititori avea/are Goma? – și trebuie să recunosc că m-am lăsat dus de propagandă inițial, crezând că e un scriitor neimportant. Câți spectatori va avea vreodată un film-fluviu având ca bază cartea profetică a gânditorului rus Vladimir Soloviov, „Povestire despre Antihrist”?
Tocmai pentru că publicul este restrâns, curvele cu trese își fac meseria și „dovedesc” masei de semidocți că un asemenea artist nu are căderea să le deschidă ochii, nu are dreptul să fie critic cu autoritățile.
Un întreg aparat securistic plus imbecilii utili care fac oricum zilnic exces de zel, pus în funcțiune pentru un singur om care a spus ce crede în acest moment cu iz antihristic.
Dacă era neimportant ce a declarat public, dacă gândea în linia oficială impusă, asemenea revărsare de mizerie nu ar fi avut loc.
Astăzi, ca și ieri.

de Iulian Capsali ActiveNews

2 Comments
  1. IO...gerules says

    Situatia asta cu virusul asta imaginat in calau ucigas de catre o populatie inculta si bolnava spiritual,este ridicola.Adica,iesi cu copii de 5-6 ani,la plimbare,in parcuri,pe strazi,in padure,pe margini de lacuri.Tu si sosia porti masti,cagule,iar copii nu,pentrca ei nu suporta asa ceva in mod firesc.Si ma intreb unde este dragoastea ta,a voastra pentru copii vostrii lasandu-i prada criminalului de virus de care voi va protejati,va aparati cu teama de moarte.Aaaa?

  2. IO...gerules says

    Situatia asta cu virusul asta imaginat in calau ucigas de catre o populatie inculta si bolnava spiritual,este ridicola.Adica,iesi cu copii de 5-6 ani,la plimbare,in parcuri,pe strazi,in padure,pe margini de lacuri.Tu si sosia porti masti,cagule,iar copii nu,pentrca ei nu suporta asa ceva in mod firesc.Si ma intreb unde este dragoastea ta,a voastra pentru copii vostrii lasandu-i prada criminalului de virus de care voi va protejati,va aparati cu teama de moarte..Aaaa?Pe ei dece nu-i protejati,dece nu le astupati gura si respiratia,dece nu le puneti mastilea alea capcana la gura bolilor din lume?Pentruca numai asa ii protejati?De cine?Unde va e judecata mintii voastre?Sau voi deja nu mai judecati cu mintea ci cu nuru?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php