Nu există nimic nemaivăzut în ceea ce privește Covid-19. La fel de noua și infecțioasa gripă asiatică din 1957 a avut un număr asemănător de victime în Marea Britanie: la populația de astăzi a Marii Britanii ar fi echivalentul a 42.000 de decese, în timp ce statistica deceselor (din punct de vedere științific defectuoasă) actuale contabilizează 46.000 de decese. La nivel global, gripa asiatică a fost mult mai letală, provocând între două și patru milioane de victime. Gripa de Hong Kong din 1968-69 a provocat aproape patru milioane de decese la nivel mondial, inclusiv 80.000 de britanici. Cu toate acestea, în ambele cazuri, viața a mers înainte.
Ce este nemaivăzut: niciodată nu a mai fost un virus atât de exagerat. Aș vrea să știu cine este agenția de PR a Covid. Ce buget de publicitate trebuie să aibă!
Într-un sondaj de opinie recent, britanicii au estimat că aproximativ 7% din populația țării a murit din cauza coronavirusului. Asta ar însemna 4,5 milioane de persoane. Scoțienii au presupus că 10% din populația Marii Britanii a murit. Asta ar însemna șapte milioane de persoane. Uluitor dar americanii cred că noul Covid a omorât 9% dintre compatrioții lor, adică 30 de milioane de persoane! Bilanțul deceselor din SUA a depășit într-adevăr borna de 150.000 de persoane, dar să fim serioși, în primul război mondial au murit „doar” 20 de milioane persoane.
Este adevărat că oamenii obișnuiți nu se pricep la statistică. Cu toate acestea posturile de știri i-au copleșit pe oameni zilnic cu statisticile numărului de morți provocate de Covid, iar oamenii au o idee în cel mai bun caz vagă despre numărul total al locuitorilor din țară. Drept consecință, oamenii care cred că în cinci luni de zile s-a pierdut a zece parte din populație – înțelesul literal al cuvântului „a decima” – au nevoie doar să dea la o parte o cifră pentru a-și da seama cât de absurde sunt estimările lor prin comparație cu cifrele vehiculate la știri. Însă, la urma urmei, publicul nu se pricepe la zerouri – un neajuns pe care se bazează cei de la ministerul de finanțe (…)
Aș pleda pentru o educația mai bună la matematică, doar că se pare că Marea Britanie nu mai face niciun fel de educație. În loc de asta, mai bine să discutăm despre impresiile exagerate privind mortalitatea virusului ca o consecință a unei campanii de propagandă de mare succes. Guvernul a distrus țara și trebuie să pompeze isterie pentru a continua să o distrugă. Boris Johnson are parte de multe învinuiri, așa că este timpul să-i dăm credit. Când vine vorba de distrus țara, se descurcă de minune.
În timpul acestor evenimente care par distorsionat de uriașe aud întotdeauna afirmația îndoielnică „nimic nu va mai fi la fel”. Dar pe mine mă îngrijorează că noul Covid s-ar putea să fi născut o nouă intoleranță care s-ar putea să dureze.
Când eram copil nu exista niciun vaccin ROR iar copiii făceau pojar, varicelă, rujeolă. Am făcut și eu aceste boli care erau neplăcute și care – acum îmi dau seama – erau mult mai periculoase decât sugera buna dispoziție a părinților mei.
În mod firesc, am avut gripe și răceli de-a lungul întregii mele vieți și m-am resemnat cu gândul că aceste neplăcute boli se datorau contactului cu oamenii. Din punct de vedere abstract, știam că alți oameni mă pot infecta cu patogeni mai periculoși: tuse măgărească, meningită, TBC, pentru a numi doar câteva. Cu toate acestea, niciodată nu mi-a dat prin minte că ar trebui să mă îmbrac în celofan, să-mi pun un bandaj sanitar pe față și să mă închid într-o cutie.
Cu cât sunt urmărite mai abitir aceste măsuri cum ar fi „distanțarea socială” (o expresie pe care am ajuns s-o urăsc), măștile obligatori, carantinarea unor localități pe baza unor cazuri arbitrare, cu atât avem mai prezentă în minte ideea că ceilalți oameni reprezintă sursa bolii noastre. Înainte trăiam fără probleme cu acest gând, dar acum găsim intolerabilă această idee de a ne amesteca cu alți oameni.
În prezent mă aflu la New York, unde paranoia medicală este la cote înalte, iar viața socială aproape inexistentă. Săptămâna aceasta s-a întâmplat ceva neobișnuit: ne-a intrat un cuplu în casă. Nu s-au așezat, nu au stat mult și au avut grijă să nu atingă nimic. Când au plecat era clar că sunt ușurați și imediat au început să-și dea cu dezinfectant pe mâini. Nu cred că vara viitoare va fi diferit. Google, de pildă, deja le-a recomandat angajaților săi să lucreze de acasă în următoarele 12 luni.
Graficul noilor cazuri din Marea Britanie s-a aplatizat în linii mari în iulie, dar nu s-a aplatizat la zero. Primul-ministru ne spune că doar zero va fi suficient. Așadar, câtă vreme există coronavirus, măsurile profilactice vor continua. În schimbul acestei vigilențe continue spre bine nostru nu trebuie decât să ne sacrificăm prietenii. Apoi, orice fel de prieteni noi. Apoi, toate evenimentele live – muzică, concerte. Restaurantele. Toate celelalte evenimente cum ar fi înmormântările, nunțile, zilele de naștere sau sărbătorile cu familia mai mari. Apoi călătoriile. Colegii. Orice fel de căutare a iubirii. Orice experiență comunitară, precum festivalurile locale. Apoi vizitele la stomatolog. Un sistem de sănătate funcțional. Ah, și economia. Iar în cazul în care e nevoie de lămuriri, asta înseamnă țara. Punct.
„Opțiunea nucleară” a lui Boris, aceea a unei noi carantine, rămâne pe masă. De ce? Singura concluzie pe care am putut-o trage în urma carantinei este că o carantină națională pentru a suprima o boală infecțioasă este o catastrofă. Totuși, cea mai oribilă consecință a Covid19 ar putea fi că măsura de carantinare – care se aplica cândva doar închisorilor – ar putea deveni răspunsul standard la orice fel de boală.
Va exista o nouă maladie, iar apoi încă una. De câte ori poți arunca țara în datorii, poți devasta micile afaceri, paraliza funcțiile statului – inclusiv sănătatea – și suspenda la nesfârșit libertățile unui „popor liber”cândva ? În loc de acest covor de bombe, o bombă nucleară la propriu ne-ar ajuta măcar să trecem mai repede peste agonie.
de Lionel Shiver
traducere: Contramundum
