Fostul deținut politic, inventatorul și scriitorul român Dan Lucinescu va fi condus joi pe ultimul drum

1 1.603

Dumitru „Dan” Lucinescu (1927-2020), fost deținut politic și victimă a fenomenului Pitești, a trecut luni la Domnul. Inginerul, inventatorul și scriitorul Lucinescu va fi înmormântat joi, 23 iulie, în Cimitirul Bellu Ortodox din București.

„Dan Lucinescu s-a născut în Botoșani, iar în adolescență a urmat Școala de Zbor de la Sânpetru, Brașov, obținând toate brevetele de aviație încă din adolescență. După absolvirea Licelui Militar „Ștefan cel Mare” din Cernăuți s-a înscris la școala militară de ofițeri de aviație, la care a fost forțat să renunțe în toamna anului 1945. 

S-a înscris ca student la două facultăți, la Matematică și la Fizică-Chimie, însă a fost arestat la 24 aprilie 1948 în urma legăturilor pe care le avea cu o serie de legionari din zona Moldovei, printre care și Alexandru Bogdanovici, inițiatorul „reeducării” de la Suceava. 
A fost condamnat la 15 ani de muncă silnică și închis, pe parcursul anilor, la Siguranța Târgu Neamț, Galata, Iași, Suceava, Jilava, Pitești, Gherla și Aiud. Întreagă familie a fost afectată de represiune: averea le-a fost confiscată, tatăl a fost trimis în domiciliu obligatoriu, mama și una dintre surori au fost închise, cealalată soră, studentă la Medicină, a fost nevoită să abandoneze facultatea. 
După eliberare, Lucinescu a fost urmărit de Securitate timp de peste 20 de ani. A reușit să își termine studiile și a absolvit cu notă maximă Facultatea de Mecanică din București, simțindu-se motivat să lupte împotriva acuzațiilor regimului la adresa deținuților politic. A ajuns lector la Politehnică și pe platforma Măgurele, devenind șef al laboratorului central de izotopi al Grupului de Șantiere Montaj București. 
Dan Lucinescu este autorul a peste 300 de lucrări științifice și inventatorul unei tehnologii speciale, aplicate în Centrala de la Cernavodă”, se arată într-o postare de marți a paginii Centrul de Studii în Istorie Contemporană Fostul deținut politic este și autorul mai multor cărți, dintre care amintim „Lupta”, „Jertfa”, „Voievodul”, „Sfârșit de lumi”, „Ștefan cel Mare și Sfânt” și altele.
„Dragostea este singura necesară și suficientă pentru a ține încă pe pământ un suflet pur și curat de copil. Așa au fost ultimii ani din viața domnului Dan Dumitru Lucinescu, ani în care s-a hrănit și ne-a hrănit cu dragostea sa.
În memoria noastră este zâmbetul sincer care îi lumina întregul chip de fiecare dată când ne primea în vizită la dumnealui. O bunătate și o candoare pe care doar sufletele alese, smerite și greu încercate în această viață le pot atinge!
Dumnezeu l-a chemat la El azi, de Ziua Aviației (20 iulie 2020 -n.red.). Îndrăznesc să cred că Sfântul Ilie l-a luat la Ceruri cu carul Său de foc, așa cum doar sufletele înnobilate de Duhul Sfânt și care au cunoscut bucuria și măreția zborului încă de aici, din viața pământească, primesc în dar de la Dumnezeu. Și mai cred că sufletul domnului Lucinescu era, la plecarea spre Înalt, înfășurat într-un steag românesc, transparent, prin care Cerul se întrevede ca expresie a libertății absolute și a detașării de tot ce e lumesc și deșertăciune”, este necrologul scris de cei care l-au cunoscut, pe pagina web a Fundației Arsenie Boca

via ActiveNews

1 Comment
  1. Adrian says

    Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. A plecat dintre noi un OM cu calități sufletești deosebite, l-am auzit evocînd întâlnirea cu părintele Arsenie Boca, fascinant și cutremurător în același timp. Nu o să uit niciodată vocea caldă, mângâietoare a domniei sale, un adevărat balsam pentru suflet.
    Acum este împreună cu părintele Arsenie, cu Aspazia și toți ceilalți.
    Veșnică pomenire marelui român Dan Lucinescu.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php