Într-o lume în care sarcina și nașterea sunt considerate impedimente, avortul o „ajustează chirurgical” pe femeie pentru a se potrivi în această lume. Masa de avort este un pat al lui Procust modern; doar că, într-o hidoasă răsturnare de situație, victimele sunt cele care mărșăluiesc pe străzi pentru a cere, ele însele, să fie întinse pe acest pat.
Dezbaterile privind avortul par a fi conflicte imposibil de rezolvat între două drepturi: dreptul femeilor de a avea control asupra propriului corp și dreptul copiilor de a fi născuți. Ar putea cineva să susțină în același timp drepturile femeii și să se opună avortului?
Susținătorii adevărați ai drepturilor femeilor trebuie să spună adevărul despre avort și să lupte pentru ca această practică să înceteze.
Cu mulți ani în urmă simțeam altfel; pe când eram la colegiu am pledat pentru revocarea legilor avortului [a legilor care îngrădeau avortul, n.tr.] și mi-am susținut prietenele care plecau în alte state pentru a avorta. În acele zile de început pentru mișcările feministe, femeile făceau față unor obstacole descurajatoare. Se credea că femeia tipică era înclinată spre nefericire, doar pentru a se consola mai apoi cu o pălărie nouă. Bineînțeles nu erau cineva care să conducă o corporație – probabil, o femeie nu ar fi avut nici măcar drept de vot, după unii.
Dificultățile nu erau doar legate de politică; ne simțeam vulnerabile fizic, pentru că statisticile privind violurile creșteau iar trupurile femeilor erau exploatate în reclame și divertisment. Ridiculizarea abilităților noastre era dublată de cruzimea la care eram expuse.
Pentru că o sarcină neplanificată era ca un invadator, ca o creatură malefică menită să ne colonizeze trupul și să ne distrugă planurile. Prioritatea era să ne păstrăm trupul în siguranță și sănătos; fără acest lucru, orice alt drept este fără sens.
Azi mă opun avortului tot pentru că mai cred, cu tărie, în dreptul femeii de a-și proteja corpul. Acest drept este al ei din prima clipă și trebuie să îi aparțină, indiferent de locul unde se află – și chiar dacă încă mai viețuiește în uterul mamei. Lucru valabil și pentru fratele ei.
Mulți ani am crezut în teoria potrivit căreia pruncul nenăscut este doar „un mănunchi de țesuturi”.
Când am citit descrierea unui avort în al doilea trimestru de sarcină am fost terifiată de imaginea acului de seringă introdus în pântecele mamei și a copilului care trecea prin spasmele morții. Am aflat că nici avorturile în stadii incipiente ale sarcinii nu sunt diferite: copilul este sfâșiat membru cu membru și aspirat printr-un tub într-o pungă. Și mai rău, am aflat că de 400-500 de ori pe an copii născuți vii, în ultimul trimestru de sarcină, sunt omorâți prin strangulare sau înecare sau, pur și simplu, lăsați într-o găleată până ce scâncetele încetează.
Nu pot să neg: este o violență revoltătoare. Chiar dacă ar fi existat vreo îndoială că nou-născutul este o persoană, chiar și în cazul în care aș fi văzut pe cineva făcând așa ceva unei pisici, tot aș fi fost șocată.
Feminismul, care a sperat să creeze o nouă societate dreaptă, a adoptat ca esențial pentru femeie un act de injustiție.
În romanul Frații Karamazov, unul dintre personaje îl provoacă pe celălalt cu ideea de a consimți să fie arhitectul unei lumi noi, în care toți oamenii să fie fericiți și să trăiască în pace, dar în care „este esențial și inevitabil să torturezi până la moarte o creatură insignifiantă” – de exemplu, acel copil – „și să descoperi edificiul lacrimilor sale nerăzbunate”. Nu este doar o singură moarte în spatele acestui edificiu al avortului, ci zeci de milioane, și alte sute cu fiecare zi ce trece. Dreptatea nu poate fi întemeiată pe o asemenea fundație însângerată.
Cineva a avut de profitat de pe urma legalizării avortului, dar nu femeile
Au avut femeile de profitat de pe urma avorturilor legale? Cineva a avut de profitat, dar nu femeile care au trecut prin această experiență; industria avortului are profituri de 500 de milioane de dolari pe an iar vânzarea de părți din trupurile copiilor nenăscuți pot împinge această cifră până la miliarde. Femeia obișnuită nu câștigă, ci pierde, în momentul când face un avort. Pierde în primul rând sutele de dolari pe care trebuie să-i plătească pentru a face operația. În al doilea rând trebuie să treacă printr-o procedura umilitoare, cu mult mai invazivă decât violul, pentru că interiorul uterului le este golit cu cruzime, prin aspirare, pentru a extrage și ultima picătură de viață. Unele femei vor fi urmărite întreagă viață de sunetul aspiratorului.
În al treilea rând, femeia își poate pierde sănătatea. Pe lângă femeile care mor pe mesele de avort, mai există și alte efecte distructive, mult mai subtile. Poartă de intrare a uterului, colul, este făcut să se deschidă gradat, de-a lungul câtorva zile, la sfârșitul perioadei de sarcină. În timpul avortului, colul este deschis forțat în câteva minute. Fibrele mușchiului pot fi afectate – o afecțiune care poate trece neobservată până în momentul unei viitoare sarcini, dorite, când poate provoca pierderea acesteia. După unele estimări, șansa unei pierderi de sarcină se dublează la femeile care au avortat.
Uterul nu a fost făcut să fie golit forțat. Intervenția poate produce cicatrici care ar putea duce la endometrioză. Dacă acele cicatrici sunt lângă deschiderile trompelor uterine, acestea pot fi parțial obturate. O cantitate redusă de spermă va mai putea pătrunde și fertiliza ovulul, dar ovulul fecundat, de sute de ori mai mare decât un spermatozoid, nu va mai putea trece înapoi în uter. Ovulul fertilizat se va implanta și va crește în trompă, până când dimensiunea fătului atinge limita trompei, trompa explodează, copilul moare – și la fel poate muri și mama. Unele studii arată un risc de creștere a sarcinii extrauterine de cinci procente la femeile care au suferit un avort.
Pe de altă parte, cicatricile pot închide complet intrarea trompelor uterine. În acest caz spermatozoidul nu poate întâlni niciodată un ovul, iar femeia rămâne sterilă; ea a crezut că a întrerupt doar o sarcină, dar le-a întrerupt pe toate, pentru tot restul vieții sale…
Și cea mai devastatoare pierdere dintre toate: femeia își pierde propriul copil.
Retorica avortului prezintă copilul nenăscut ca pe un parazit, o bucată de carne, un „mănunchi de țesuturi”. Dar el este, de fapt, propriul ei copil, semănându-i ca și ceilalți copii, pe care nu-i va mai putea avea, moștenind aspectul ei exterior, talentele ei, continuându-i arborele genealogic. Prin avort, femeia își oferă propriul copil drept sacrificiu pentru dreptul de a-și continua viața ca înainte; este un sacrificiu care nu-i va mai da pace.
Cea din urmă pierdere este pierderea liniștii sufletești. Asociațiile de planning familial au ajuns recent la concluzia că aproximativ 91% din femeile care au avortat au suferit traume psihice. Unele au depresii, coșmaruri, tendințe suicidare; unele se trezesc noaptea, crezând că aud un copil care plânge. Ce fel de „târg” este acesta, între controlul trupului și controlul minții? Copilul pierdut prin avort o ține pe mamă trează noaptea – chiar dacă nu s-a mai născut.
Și în schimb, femeia nu câștigă nimic, în afară dreptului de a „conduce”. Avortul nu vindecă nici o boală; nu aduce niciunei femei vreun premiu. Dar, într-o lume în care sarcina și nașterea sunt considerate impedimente, avortul o „ajustează chirurgical” pe femeie pentru a se potrivi în această lume. Dacă femeile fac parte dintr-o grupare oprimată, atunci sunt unica grupare care apelează la chirurgie pentru a scăpa de oprimare.
În mitologia greacă, Procust era o gazdă riguroasă: dacă nu aveai dimensiunea potrivită pentru patul lui, te întindea sau te tăia pentru a te potrivi în el. Masa de avort este un pat al lui Procust modern, de tip feminist, doar că, într-o hidoasă răsturnare, victimele sunt cele care mărșăluiesc pe străzi pentru a cere, ele însele, să fie întinse pe acest pat.
Mișcările feministe de la începuturi vedeau această problema mai clar. Susan B. Anthony denumea avortul „infanticid” și cerea „prevenirea, nu doar pedepsirea, acestei fapte abominabile”. Feministele din secolul al XIX-lea se opuneau în unanimitate avortului. Elizabeth Cady Stanton îl considera, de asemenea, infanticid și afirma că așa cum este degradant să tratezi femeile ca pe o proprietate, nu poate fi mai bine ca femeile să-și trateze propriii copii astfel. Poate colega lor, Mattie Brinkerhoff, a fost mai convingătoare comparând o femeie care caută să avorteze cu un bărbat care fură pentru că este flămând.
Femeia dorește avortul ca un animal prins în cursă, care se zbate să se elibereze
Întrebarea rămâne, își dorește femeia avortul? Nu și-l dorește ca pe un Porsche sau un cornet de înghețată; ci, ca un animal prins în cursă, femeia dorește avortul încercând să scape dintr-o situație disperată printr-un act de violență și de renunțare la sine. Avortul nu este un semn că femeile sunt libere, ci un semn că sunt disperate.
Cum de s-a ajuns ca o asemenea disperare să prevaleze? Două tendințe ale feminismului modern, ambele asimilate structurii de putere masculine care le-a precedat, s-au îmbinat conducând la ceea ce este avortul azi.
La re-apariția sa, feminismul s-a concentrat în mod esențial pe orientarea femeilor spre viața profesională și publică, mai târziu pledând și pentru libertatea sexuală. Totuși, participarea la viața publică este îngreunată semnificativ de responsabilitatea față de copii, în vreme ce promiscuitatea sexuală este cel mai eficient mod de a „obține” o sarcină nedorită. Această dilemă comportamentală își găsește, inevitabil, răspunsul pe masa ginecologului.
Dacă ne-am imagina o societate care susține și respectă femeia, ar trebui să începem prin a preveni aceste sarcini neplanificate.
Mijloacele contraceptive dau greș și jumătate dintre femeile care avortează recunosc că nici măcar nu le-au folosit. De aceea, prevenirea sarcinilor nedorite presupune întoarcerea la sexualitatea responsabilă. Acest lucru înseamnă ori evitarea activității sexuale în situațiile în care un copil nu este binevenit, ori dorința de a fi responsabil pentru viețile concepute neintenționat, sau poate gândirea unui plan de adopție, întemeierea unei familii sau susținerea financiară a unui copil.
Folosirea contraceptivelor nu este un substitut pentru această responsabilitate, așa cum purtarea unei centuri de siguranță nu te ajută să mergi mai repede. Copilul este conceput fără ca el să poarte vreo vină; este cea mai mare cruzime să-l faci bucăți pentru a-ți continua viață sexuală fără nici o obligație.
În al doilea rând, trebuie să facem ca evoluția sarcinii și creșterea copilului să nu mai fie o povară. Majoritatea este de acord că femeile ar trebui să aibă un loc în viață publică a societății; talentele și abilitățile lor sunt la fel de prețuite ca și ale bărbaților și nu există nici un motiv să le îndepărtăm din viața socială. Dar, când copiii sunt la vârste fragede, mama și copilul preferă, de obicei, să fie împreună. Dacă femeile pot să-și ia acești ani liberi, în plină carieră, ele trebuie să aibă, după cum am spus, alături bărbați devotați, responsabili, care să le susțină. Ambii părinți pot beneficia de flexibilitate mai mare la locul de muncă: de exemplu, părinții cu copii școlari să-și poată ajusta programul de lucru pentru a coincide cu cel de școală sau, pentru reducerea costurilor la birou, cumularea îngrijirii copilului cu lucrul de acasă. De asemenea, trebuie să primim femeile înapoi la locul de muncă atunci când doresc să se întoarcă, considerându-le anii petrecuți acasă ca experiență validă în management, educație și abilități de negociere!
Drepturile femeii nu vin în contradicție cu drepturile copilului; manifestarea acestei contradicții este un semn că ceva este în neregulă în societate. Atunci când femeile vor avea respectul cuvenit pentru sexualitate și flexibilitatea în viața profesională, ele nu vor mai căuta substitutul sângeros al avortului.
Despre autor: Frederica Mathewes-Green (n. 27 oct. 1952, SUA) este fostă vice-președintă a organizației Feminists for Life (Feministe pentru viață). Autoare și oratoare de referință pe subiecte legate de creștinismul ortodox, este soție a preotului ortodox american Gregory Mathewes-Green. Website personal: frederica.com. Traducere și adaptare după The Evangelical Catholic, feb. 1992, si ALL About Issues, mai 1992.
Sursa: Cultura Vieții
Drepturile femeii se includ in falsa imagine a Drepturilor omului.Pornind dela aceasta realitate se pot trage o sumedenie de concluzii in defavoarea propagandei acestei teorii.Petre Tutea,marele Socrate al al timpurilor noastre.El spunea ca omul la nastere are un singur drept si anume sa intrebe”Eu cu ce pot sa va fiu de folos,se trebue sa fac?”(cam asta este ideia).In cazul Femeii,mama,sora tovarasa de viata,dar in esenta coordonatoarea nucleului natiunii care este familia,lucrurile stau cu totul neinteles.Si acest neinteles a fost hranit,dealungul istorie,inca din antichitate(trecerea dela Matriarhat la Patriarhat a fost un act politic),act hranit de dusmanii ascunsi ai omenirii.In esenta se poate spune ca asa zisa emancipare a femeii,dealungul timpului.nu a fost decat valul unei furtuni nevazute,care musca din malurile omenirii lasate de Dumnezeu pe drumul unei vieti morale si sanatoase.Asa zisa emancipare a femeii a frustat omenirea de Zana cea Buna,care dadea Fetii Frumosi familiilor si natiunii.Li s-au luat oamenilor,in mod perfid,cel mai profesionist Dascal al familiilor,al statului si al natiunii lor.Aceasta profesiune,ramasa din dotare divina,a femeii,s-a intruchipat dumnezeieste in fiinta ei.Femeia este creuzetul omenesc in care Duimezeu toarna toata frumusetea fiintelor dupa chipul si asemanarea sa,create de el pe acest Pamant.Deci ea,Femeia trebue privita si tratata,in primul rand,din acest punct de vedere.Drepturile Femeii reprezinta toate simturile lor,morale si pamntesti,si nu i le poate da nimeni altcineva.Astazi Femeia a ajuns doar obiect sexual.Chiar ea insasi si-a pierdut linia moralitatii sub bombardarea imoralului care o copleseste ,impus de o societate iesta din cetatea Lui Dumnezeu.Copiii,fiintele umane care se creeaza in complexa organizare biologica a mamei,sant viitorul omenirii,de care numai Mama lor poate sa le calauzeasca pasii vietii in mod cinstit.Ea,Femeia trebue lasata in matca ei de frumuste si nu smulsa transformand-o in obict de placeri satanice.E adevarat,numai fiinta uman simte placerea actului sexual,dar acest act,din nenorocire s-a transformat dintr-un proces de perpetuare a speciei umane,intr-un proces patologic,in final,de exacerbarare a simturilor,fara a se mai tine cont de maretia,care ar trebui sa existe la finalul acestora de creare a unei fiinte umane,a copilului mult iubit.De aici pornesc toate nenorocirile lumii.Copii sant redusi la nefiinta inca dela procesul creerii lor,ucisi in mod inconstient,sau malformati fizic si spiritual datorita unei educatii salbatice fara Dumnezeu.