Care este diferența dintre ideologia toleranței și acceptării, impusă de progresismul evangheliei răsturnate, și legea îngăduinței și iubirii, propovăduită de Hristos?
Creștinismul cere îngăduință și dragoste pentru omul concret care greșește, dar și discernere între ceea ce e rău și ce e bine.
Progresismul revoluționar cere toleranță și aprobare față de ceea ce e considerat în mod natural, tradițional și religios, a fi greșit sau rău, dar vrea condamnarea și sancționarea omului concret care nu e de acord cu confuzia morală.
Creștinismul e îngăduitor cu omul (și caută să-l sprijine și să-l salveze); progresismul e tolerant cu păcatul (și ajută/încurajează omul să se afunde în el).
Duhul revoluționar declanșat odată cu Revoluția franceză și continuat, sub diverse forme – cu intermitențe din ce în ce mai scurte și mai rare – până în zilele noastre, pare a avea drept principală caracteristică revolta de dragul revoltei și schimbarea de dragul schimbării; o sete de absolut deghizată în diferite iluzii de fericire materială, niciodată potolită, mereu păcălită, alimentând o furie și o frustrare perpetuă.
Nu putem, dacă privim cu atenție, să nu remarcăm că avem de a face cu un duh al amăgirii și tulburării, care deturnează omul de la adevăr și pacea lăuntrică. Or, de unde vine acest duh? E duhul ce deturnează menirea omului, e tatăl minciunii, cel care de la Adam încoace caută să-l păcălească oferindu-i false scurtături către un fals scop, același care l-a făcut și pe amăgitor să cadă: “şi veţi fi ca Dumnezeu”…
Or, revoluționarismul ideologic necontenit al ultimelor două veacuri și jumătate pare inspirat doar din astfel de surogate ale divinului, înlocuitori fake ai rosturilor noastre:
în locul postului, muncii și rugăciunii duhovnicești, practicile sterilului vitalism wellness: veganisme, sport și mantrele stimei de sine
în locul iubirii, libertinajul
în locul milei și compasiunii, toleranța
în locul vieții veșnice, transumanismul
în locul mântuirii, salvaționismul politic
în locul raiului, societatea „mai bună”
în locul Împărăției Cerurilor, statul pământesc (“satul global”)
Inversarea lumii e pe cale de a se produce – și mesajele mediatice o împing înainte: despre familia tradițională se vorbește ca despre spațiu al abuzului, violului și violenței, roz fiind doar ”familiile alternative”; meritul a ajuns să fie considerat privilegiu, frumusețea să fie dată la o parte pentru a face loc urâtului, bărbații sunt emasculați iar femeile masculinizate.
Atenți la a ne revolta doar pentru cele pământești, riscăm a pierde cele cerești: “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea (cele de care avem nevoie pentru a viețui în lume – n.n.) se vor adăuga vouă.” – Ev. Matei 6:33
Ni se servesc pietricele colorate și sclipicioase pentru a renunța la aurul ce trebuie lămurit prin foc al chemării noastre la demnitatea cerească. Căci neosteniții revoluționari nu pe Tatăl nostru din Ceruri Îl vor, ci pe tatăl minciunii; iar prin revoluționarism nu Tatăl lucrează, ci tatăl minciunii.
Sursa: Reacționarii
