NU NI-L LUAȚI PE DUMNEZEU!

1 2.183

de Paul PALENCSAR via Facebook

În ultimele luni, cantităţi enorme de ură s-au revărsat asupra Bisericii Ortodoxe Române.

Nu vorbesc despre mass-media care, într-un stat democratic, liber, penalizează derapajele omeneşti ale unora, inerente oricărui sistem. Asta e democraţie. Nu despre jurnalişti oneşti sau cetăţeni sinceri e vorba, ci despre altceva.

E ură mocnită, pe care o simţi. Poţi să te faci că nu o vezi, dar e acolo. E ciocnirea dintre profan şi sacru, dintre credinţa în Dumnezeu şi neputinţa de a ieşi din sclavia materialismului.

Nu păcate omeneşti sunt luate în cătarea puştii, ci însăşi ideea că Dumnezeu există. Asta deranjează. Nu e combătut răul şi propusă virtutea, ci e combătut divinul şi propus nimicul. Nu bisericile redeschise, ci mersul la biserică e ceea ce roade. Nu scăderile unor preoţi incomodează, ci valorile moralei creştine, pe care Biserica le conţine de două mii de ani. Nu revigorarea Bisericii e scopul, ci distrugerea ei.

A te împărtăşi, a face cruce, a te ruga sunt acte de curaj social, ce îţi lipesc pe frunte eticheta retrogradului. Simpla referire la Biserică şi valorile ei implică riscul de a deveni persona non grata. Chipul lui Hristos pe peretele casei reduce proprietarul la habotnicie. Tradiţia liturgică şi veşmintele sacerdotale ale Bisericii devin expresia ostentaţiei. Citirea Bibliei pe banca din parc aduce zeflemeaua trecătorilor.

Aceasta e lumea în care omul credincios trebuie să rămână credincios. E un act de martiraj. A crede în Dumnezeu, într-o lume care-L doreşte exilat, este o profesiune a curajului existenţial.

Fără Dumnezeu totul e nimic. Sensul dispare. Existenţa omului e derizorie. Nu de pâine e nevoie, ci de spirit.

Nu ni-L luaţi pe Dumnezeu, decât dacă ne daţi ceva pe măsură, ori asta nu există. Au încercat şi alţii, cu seceri şi ciocane. Ei au dispărut, dar Dumnezeu şi Biserica Sa au rămas.

FOTO: Aprox. 1920, Uniunea Sovietică. Desacralizarea unei biserici.

1 Comment
  1. Adrian says

    Iartă-i Doamne că nu știu ce fac.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php