Minunata nouă normalitate

0 1.503

În ultima vreme editorialele mele nu au fost foarte amuzante. Nici acesta nu va face excepție. Îmi pare rău. Fascismul mă face să fiu ciufut.

Și nu vorbesc de fascismul pe care media mainstream și falsa Rezistență l-au tot scos în față în ultimii patru ani…

…Vorbesc de fascismul actual, acest fascism bona fide, sau totalitarismul dacă vreți să fiu tehnic. Acela în care statele declara o „stare de urgență” mondială din cauza unui virus cu o mortalitate de 0,2%-0,6% (și care are drept simptome de tipul gripei medii, sau niciun fel de simptome în peste 97% dintre cei infectați, care îi închide în case pe toți oamenii, le suspendă drepturile constituționale, îi terorizează cu propaganda și dezlănțuie brigăzi înarmate asupra tuturor celor care nu se conformează decretelor despotice.)

Vorbesc despre acel tip de totalitarism în care poliția te urmărește după telefonul mobil iar apoi vine la tine acasă pentru a te hărțui că ai mers la un protest politic, sau te atacă pentru că le contești autoritatea lor ilegitimă, iar apoi te acuză de „violență”pentru că ai răspuns, după care media publică un articol în care te acuză că le-ai înscenat o diversiune polițiștilor.

Vorbesc despre acel tip de totalitarism în care poliția secretă are mână liberă să monitorizeze activitatea de pe internet a oricui, să te scaneze cu „cască de supraveghere” și să-ți dicteze cât de aproape poți să stai de prietenii tăi și să te amenințe cu drone și câini-roboți și să-ți smulgă violent copiii din brațe și să te aresteze dacă îndrăznești să protestezi.

Vorbesc despre acel tip de totalitarism care îi torturează psihologic pe copii prin ritualuri de supunere în fața autorității menite să-i condiționeze a trăi în frică și să răspundă la stimuli pavlovieni absurzi, și care încurajează masele să-și închidă mintea și să repete mecanic lozinci propagandistice precum „poartă o mască”, „aplatizarea curbei”, ori să își toarne vecinii la poliție pentru că dau o petrecere „ilegală”…

Da, genul ăsta de lucruri mă face să fiu ciufut.

Să vă dau câteva exemple.

Activiștii „antifasciști din Portland”, de care s-a îndrăgostit media mainstream și care au devenit faimoși pentru cum s-au bătut ei în ultimii patru ani cu amenințarea Trump-care-îl-iubește-pe-Putin, imediat ce a început Corona-totalitarismul, ei bine, ei au făcut ceea ce fac toți anti-fasciștii atunci când statul devine întru totul fascist… nu, nu „au dat de pământ cu statul”, nu au „ocupat străzile” sau ceva de felul acesta.
Și-au pus măștile și au început să facă dezinfectant de mâini vegan.

„Anti-imperialiștii” populari pe internet au început să-i acuze pe toți cei care se opun carantinei că fac parte dintr-o conspirație republicană de extremă dreapta care vrea să „promoveze moartea în masă sub stindardul libertății” sau „să normalizeze moartea” în beneficiul celor bogați sau că sunt membrii ai unui „cult al morții” sau ceva.

Socialiști notorii au dat năvală pe Twitter pentru a avertiza că „vom avea sângele a mii de oameni pe mâinile noastre” și ne-au numit „anti-vacciniști” și „imbecili care susțin că pământul e plat”.

Analiști politici și militari independenți ne-au explicat cu răbdare de ce statele trebuie să fie capabile să-i extragă pe oameni din case împotriva voinței lor și să-i bage în carantină.

Antropologi anarhiști ne-au spus de ce nu va distruge carantina economia productivă; va distruge doar „economia de rahat”, iar aceia care se plâng că au rămas fără serviciu sunt oameni a căror muncă este „în mare parte degeaba”.

Alții pur și simplu și-au mutat privirea în altă parte sau au tăcut în timp ce eram ținuți cu forța în casele noastre și forțați să mergem la magazin cu hârtii de permisie la noi, în timp ce eram bătuți și arestați pentru că nu am respectat „distanțarea socială”, sau eram intimidați și umiliți pentru niciun motiv serios.

(La urma urmei, vorbim de un virus despre care până și experții medicali, e.g., Responsabilul Medical din Marea Britanie, recunosc că este mai mult sau mai puțin inofensiv pentru cei mai mulți dintre noi, și nu vreun fel de ciumă bubonică sau cine știe ce gripă inventată de teroriști sau extratereștrii… așa că scutiți-mă de „nu aveam altă șansă decât să luăm măsuri totalitare”.)

Intenția mea nu este doar de a-i lua în derâdere pe acești oameni (i.e., acești „radicali” „anti-establishment” care s-au încolonat și au mărșăluit pentru că le-a spus presa cum vom muri cu toții), ci și de a-i folosi pentru a arăta limpede cum iau naștere și se mențin poveștile oficiale.

Este îndreptățit să facem asta acum, deoarece „Minunata Nouă Normalitate” s-a născut, dar încă nu a prins rădăcini. Ce se va întâmpla în continuare va determina acest lucru.

Pentru a înțelege cum funcționează acest lucru, să ne imaginăm pentru o clipă că sunteți unul dintre acei oameni care sunt în mod normal sceptici față de guvern și presă, vă considerați un anti-autoritarist, sau cel puțin un prieten al claselor muncitoare iar acum începeți să vă dați seama că nu există un virus ucigaș nemaivăzut (la fel cum nu au existat „arme de distrugere în masă” irakiene, „hackeri ruși” etc.) așa că îți dai seama că te-ai comportat ca un fascist isteric, spălat pe creier tocmai de establishmentul căruia, se presupune, i te opui… sau cel puțin ai fost un laș abject.

Dă-ți seama cum te simți acum.

Probabil destul de ridicol, așa-i? Și ți-e rușine de tine. Așadar… ce vei face? Ei bine, ai o serie de opțiuni.

Opțiunea Numărul Unu este de a recunoaşte ceea ce ai făcut, să-ți ceri scuze cui ai de cerut scuze, și să încerci naibii să nu mai faci așa. Nu vor fi mulți care să aleagă această cale.

Majoritatea oamenilor vor alege Opțiunea Numărul Doi, care înseamnă a încerca cu disperare să negi ceea ce ai făcut, sau să argumentezi disperat ceea ce au făcut guvernele (și în multe cazuri ceea ce fac în continuare).

Acum, asta nu este atât de ușor pe cât pare, pentru că înseamnă să continui a crede (sau cel puțin să pretinzi a crede) că există un virus ucigaș care va ucide sute de milioane de oameni din momentul în care vom înceta carantina. Ei vor trebui să continue a pretinde că virusul mega-ucigaș există, deși ei știu că nu există aşa ceva.

Iar aici intervine „dubla gândire orwelliană”.

Oamenii (i.e., acești „anti-autoritariști”, ca nu menționăm majoritatea publicului „normal”) nu vor dori să fie confruntați cu realitatea faptului că s-au comportat ca niște fasciști (sau lași) fără niciun motiv serios.

Așadar, ei vor continua să susțină disperați că au avut o justificare să se comporte astfel, iar propaganda pe care au înghițit-o și regurgitat-o nu a fost propagandă ci mai degrabă „Adevărul”.

Cu alte cuvinte, pentru a scăpa de rușine vor face tot ce le stă în putere pentru a legitima povestea oficială și a delegitima pe oricine încearcă să o denunțe ca pe o propagandă, cum a fost de fapt cazul. Așa că vor da mâna cu presa mainstream și ne vor numi „extremiști”, „conspiraționiști”, „anti-vacciniști” și multe alte epitete.

Ne vor acuza pe noi cei de stânga că ne-am aliat cu milițiile „de extremă dreaptă”, că facem parte din „coloana a cincea” rusească și ne vor asocia cu tot felul de mișcări care îi sperie pe stângiști.

Mai presus de toate, vor continua să insiste că, în pofida tuturor dovezilor contrare, suntem „cu toții atacați” de „un virus ucigaș” care „poate lovi din nou în orice moment”, așa că va trebui să menținem cel puțin un anumit nivel de totalitarism și paranoia, sau altfel… ei bine știți, teroriștii vor câștiga.

Legitimarea poveștii oficiale de către cei cărora le este rușine să recunoască ceea ce au făcut (și care să încerce să-și dea seama de ce au făcut-o) și nu povestea sau propaganda însăși, va fi cea care va stabili „Minunata Nouă Normalitate” ca realitate (presupunând că procesul va decurge la fel de lin cum a fost cazul cu „Războiul împotriva Terorii”, „Războiul împotriva Populismului” și povestea „Războiului Rece”).

Faptele, informațiile, „știința” nu vor conta. Realitatea este determinată de consens… iar acum asistăm la formarea unui nou consens.

Există în continuare o șansă (acum, nu peste câteva luni) ca acești oameni (unii dintre ei sunt foarte influenți) să se ridice și să spună „Am făcut-o de oaie și m-am comportat un pic ca un nazist”. Dar mă îndoiesc serios că se va întâmpla acest lucru.

Este mult mai probabil că Minunata Nouă Normalitate (sau o versiune mai atenuată) va deveni treptat noua noastră normalitate.

Oamenii se vor obișnui din când în când să fie „carantinați” și să li se ordone să poarte măști și să nu se atingă unii cu alții, să stea în cercuri și cutii desemnate, cum s-au obișnuit cu „măsurile anti-terorism” și cu ideea că Trump este „în mâna rușilor”.

Criza economică va fi pusă pe seama virusului și nu a carantinei care a produs-o în fapt. Milioane de oameni vor ajunge într-o sărăcie lucie sau îndatorați pe viață, așa că vor fi prea ocupați cu supraviețuirea pentru a opune vreo rezistență.

Copiii nu vor fi, desigur, mai bine. Vor crește cu „bariere protective” și „cutii de izolare” și „contact tracing” și vor trăi într-o frică perpetuă de viruși ucigași, atacuri teroriste și revolte ale suprematiștilor albi susținuți de Rusia, sau ce altă sperietoare mai iese din cutie pentru a înfricoșa imperiul capitalist global, care, nu trebuie să o mai spunem, se va descurca de minune.

Eu, probabil că voi rămâne un pic ciufut, dar voi încerca să găsesc partea amuzantă în toate astea. Suportați alături de mine… s-ar putea să dureze un pic.

De C.J. Hopkins – dramaturg, romancier și satirist politic premiat de origine americană, care trăiește la Berlin. Piesele sale de teatru au fost publicate de Bloomsbury Publishing și Brodway Play Publishing, Inc.

traducere: Contramundum

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php