IN MEMORIAM PIAȚA UNIVERSITĂȚII. Mesajul dlui Emil Constantinescu.

6 1.586

Sub titlul Piaţa Universităţii, azi, dl Emil Constantinescu, președinte al României în 1996-2000, a transmis presei un comunicat în care evocă spiritul acelui fenomen civic unic în lume:

„În 22 aprilie 2020, când se împlinesc treizeci de ani de la debutul mitingului-maraton din Piaţa Universităţii, gândul meu se îndreaptă spre cei care au luptat pentru democraţie, în primăvara anului 1990 – scrie fostul președinte al României.

Spre cei care – militând atunci în Liga Studenţilor, Grupul Independent pentru Democraţie, Alianţa Poporului, Asociaţia 21 Decembrie, Asociaţia 16-21 Decembrie, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Societatea Timişoara, asociaţii ale liceenilor şi sindicate libere – s-au reunit în jurul “kilometrului 0” al “zonei libere de comunism”. Spre greviştii foamei din corturile din faţa Teatrului Naţional, spre primele posturi de radio independente şi spre ziarele România liberă, Baricada, Zig-Zag, Dreptatea, Viitorul care dimineaţa erau citite pe nerăsuflate şi seara, aprinse, deveneau candele ale speranţei. Spre cei care au vorbit timp de şapte săptămâni din balconul Facultăţii de Geologie, pe care l-au transformat într-o tribună şi o “şcoală a democraţiei” şi spre cei care, participând seară de seară la manifestaţie, au dus mesajul lor mai departe.

Credeam că suntem mulţi, alegerile din “duminica orbului” ne-au arătat că eram puţini, dar violenţa represiunii care a pus capăt manifestaţiei din Piaţa Universităţii a demonstrat că cei puternici atunci se temeau de dispariţia fricii din sufletele oamenilor, de forţa adevărului şi a credinţei în idealuri. Mulţi dintre cei care au participat la acea renaştere spirituală a societăţii nu mai sunt printre noi şi avem datoria să-i păstrăm în memoria noastră şi să le aducem un pios omagiu în Săptămâna Luminată.

După treizeci de ani, evenimentele de atunci au devenit istorie. O istorie care ne-a adus în Uniunea Europeană, în Alianţa Nord-Atlantică şi în rândul democraţiilor consolidate. Ne confruntăm cu alte dificultăţi, cu alte provocări şi incertitudini, cu multă dezbinare şi cu un alt val de ură, care s-a mutat din stradă pe reţelele de socializare. Suntem însinguraţi nu numai de pandemia care ne-a izolat în casele noastre, dar şi de egoismul pe care competiţia acerbă pentru interese, bani şi lupta pentru putere l-au răspândit, însă putem regăsi forţa de a ne reuni gândul şi simţirea.

Avem la dispoziţie cincizeci şi trei de zile de acum înainte pentru a rememora evenimentele de atunci, pentru a ne reaminti visurile şi idealurile pentru care am luptat, greşelile pe care le-am făcut, contestările reciproce care ne-au îndepărtat unii de alţii. Sinceritatea şi profunzimea cuvintelor rostite din balconul Universităţii din Bucureşti de mari intelectuali ai României şi de mulţi oameni simpli dar curaţi la suflet, pe care le vom posta pe site-ul nostru în săptămânile următoare, pot fi recuperate într-un recurs la istoria recentă a României. Redescoperirea acelor momente de “lumină în întuneric” ne poate ajuta să învingem nu numai virusurile care ne contaminează corpul, dar şi pe cele care ne contaminează conştiinţa şi să înţelegem că “numai împreună putem reuşi” împotriva Răului, redescoperind Binele din noi.

Emil Constantinescu

6 Comments
  1. Pui de dac says

    Domnule Constantinescu, consider ca de uerss ne putem lipsi chiar disidentul anticomunist a avertizat asupra asemanarii sale cu statul bolsevic sovietic pt noi ue”inseamna mormantul neamului nostru” cum spunea parintele Justin Parvu. ..

  2. Pui de dac says

    Disidentul anticomunist Bukovski: https://youtu.be/5uclnjp9uqI

  3. Pui de dac says

    Si sincer vi se pare ca in prezent suntem ” in randul democratiilor consolidate sau traim intr-un stat politienesc de cosmar care pregateste implementarea noii ordini mondiale „?!

  4. IO...gerules says

    Despre asa zisul presedinte al romanilor ce-si zice emil constantinescu,numele jidanesc nu-l stiu si nici nu ma intereseaza.Dar stiu si ma intereseaza prestatia de tradator,sau de vanzator de tara mai bine zis,ca tradator nu poate fi decat cel de-un neam cu tine.Individul nu este dar se da mare roman cu scaun la capatana si rude la Yerusalim.Toata romanimea stie ce-a facut idividul impreuna cu adrianu nastase zis premier la vremea emilului cu Insula Serpilor,teritoriu Romanesc ancestral,si cu tariceanu excrocul model de toale,privind instrainarea Mosteniri Gojdu,data pe mita grasa jidanilor din Ungaria.ASTA ESTE IMPORTANT despre individul ascuns dupa un zambet inervant de bonom.

    1. Alex says

      Exagerati. O fi avut si Constantinescu greselile lui dar el in 4ani de zile macar nu a pactizat cu securitatea ca iliescu basescu sau actualul claun. ..Iar Nastase a fost prim-ministru dupa alegerile din 2000. Intre 96-2000 au fost 3 Ciorbea raduvasile si isarescu. ..poate l-ati confundat pe nastase cu Adrian severin…care a semnat tratatul cu ucrainenii in 97 cand era isteria aia cu pronato etc…

    2. Alex says

      IAr mostenirea Gojdu s-a instrainat cand era tariceanu primministru prin 2006-2007…Constantinescu nu a avut nimic de a face cu asta…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php