Copiii Mihai și Maria Smicală au fugit din centrele de plasament finlandeze în care erau ținuți cu forța de teama relelor tratamente, printre care au menționat, în înregistrări audio, izolarea și interdicția de a mai frecventa școala. Mihai a fost acceptat la unul din cele mai bune gimnazii din Finlanda și vrea să devină avocat.
După ce au fost găsiți de poliție, copiii au fost duși într-o locație necunoscută. Camelia Smicală bănuiește că Mihai și Maria se află în clinici de psihiatrie, ceea ce ar reprezenta un nou abuz adăugat celorlalte. Protestele continuă în fața Ambasadei Finlandei de la București și în acest final de săptămână.
Camelia Smicală a explicat mereu că autoritățile finlandeze de protecția copilului nu vor să-și recunoască abuzurile în cazul copiilor ei, deoarece abuzul a devenit modul lor de lucru. Dacă îi „eliberează”, vor fi nevoiți să facă același lucru și cu alte mii de copii care generează venituri uriașe din bani publici.
La o populație de 5,4 milioane, Finlanda are 89 de centre de copii, 615 furnizori de servicii conexe și 4.290 de familii sociale (de plasament). Prin comparație, România are doar în jur de 2.000 de familii de plasament și, pentru a dezinstituționaliza toți copiii din sistem, are nevoie în total de 4.000 de familii de plasament. Este o cerință europeană, deoarece standardele în domeniu spun că, pentru copii, cel mai benefic este mediul familial, nu centrul de plasament.
Tampere, municipalitatea finlandeză care a decis să-i ia pe Mihai și Maria Smicală de lângă mama lor, ignorând custodia acordată acesteia de către un judecător, a avut în 2018 un buget de servicii sociale pentru copii în valoare de aproape 48 de milioane de euro.
Organizația finlandeză Lokakuun Liike avertizează că Finlanda are cea mai mare rată de copii în plasament. În marile orașe, unu din zece copii primește o formă sau alta de asistență socială, iar unu din douăzeci ajung în plasament. Organizația mai acuză că există multe verdicte de încălcare a drepturilor omului la CEDO în legătură cu serviciile de protecția copilului din această țară și că Finlanda nu are organisme oficiale de supraveghere și control în domeniu. Estimarea organizației este că, la nivel național, un miliard de euro se cheltuie numai pe costurile de plasament. O familie de plasament poate primi până la 30.000 de euro pe an pentru un copil, din care o treime sunt scutiți de impozit. Pe lângă aceasta, familiile de plasament mai primesc și alte forme de ajutor financiar și beneficii. Yle.fi a calculat că, în 2014, costul mediu per copil în sistemul de protecție socială a fost de 51.174 euro.
Finlandezii nu au renunțat însă nici la centrele de copii. Iar o cercetare făcută de platforma online a televiziunii publice finlandeze a descoperit că, între 2017 și 2019, o zecime din căminele de plasament din Finlanda înregistraseră neregularități în întocmirea documentației, încălcări ale drepturilor omului și ale legii de protecția copilului. În presa finlandeză apar periodic știri despre investigații ale poliției cu privire la relele tratamente aplicate copiilor aflați în centrele de plasament din această țară.
Lokakuun Liike mai estimează că 20% din copiii aflați în sistemul de protecție socială au fost luați din familie împotriva voinței lor și fără consimțământul părinților. „Reunirea acestor familii este foarte rară în Finlanda, iar plasamentul este de obicei permanent”, precizează Lokakuun Liike, adăugând că aceasta contravine Convenției Internaționale a Drepturilor Omului.
de Ștefania Armanca, Stiripentruviata.ro
