„Fereastra veții”: În Bucovina de Nord funcționează o „cutie pentru bebeluși” abandonați

0 1.172

Un bebeluș abandonat în august 2019 la „Fereastra vieţii” din Storojineţ, Ucraina, a ajuns de Anul Nou  într-o nouă familie, scrie publicația cernăuțeană online Libertatea cuvântului. Potrivit Valentinei Manciulenko-Melinyciuk, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul raional central din această localitate nord-bucovineană, bebelușul va fi adoptat de o familie din raion (județ).

Copilul a fost salvat de „cutia pentru bebeluși” abandonați din Storojineț, care funcționează la Spitalul raional central. Creată pe modelul „baby box”, concept funcțional în state precum Germania, Austria, Belgia, Cehia, Ungaria, Japonia, Canada, „cutia pentru bebeluși” este ca un sertar care se deschide o singură dată la exterior și în care femeile își pot pune copilul pe care nu și-l doresc.

În interior femeile găsesc o scrisoare ca o chitanță, pe care o pot păstra, în cazul în care se răzgândesc și vor să-și recupereze bebelușul. Personalul medical al spitalului este înștiințat când este acționată clapeta „cutiei pentru bebeluși” și merge să preia copilașul. Astfel se previne abandonul sugarilor sub cerul liber, pradă intemperiilor. În ultima vreme, abandonul în stradă, la gropi de gunoi sau în pungi de plastic a crescut îngrijorător … în lume.

VIDEO

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php