Președintele Emil Constantinescu: mesaj către Timișoara, la 30 de ani de la Revoluție

La 30 de ani de la Revoluția Română, fostul președinte Emil Constantinescu a ținut să transmită un mesaj către Timișoara. În textul său, Emil Constantinescu îi salută pe revoluționarii și locuitorii Timișoarei pe care „ îi asigur de întregul meu respect“. De asemenea, fostul șef al statului din perioada 1996 -2000 afirmă că „Timișoara ar putea reprezenta astăzi, la 30 de ani de la câștigarea libertății, un model al recâștigării solidarității în slujba unui ideal comun care să conducă România spre o nouă etapă a istoriei sale“.

„MESAJ PENTRU TIMIȘOARA

LA 30 DE ANI DE LA REVOLUȚIA ROMÂNĂ

Emil Constantinescu, președintele României 1996 -2000:

Timișoara ar putea reprezenta astăzi, la 30 de ani de la câștigarea libertății, un model al recâștigării solidarității în slujba unui ideal comun care să conducă România spre o nouă etapă a istoriei sale. O etapă în care sacrificiul fondator din decembrie 1989 să-și recapete sensul și măreția

În acele zile, în Timișoara s-au străbătut toate etapele prăbuşirii unei dictaturi: starea de nemulţumire tăcută, solidarizarea paşnică cu victima unui abuz al autorităților, revolta individuală, reacţia puterii prin măsuri de intimidare, extinderea revoltei, represiunea sângeroasă, revolta în masă a muncitorilor, organizarea politică spontană, dialogul eşuat cu puterea comunistă locală şi centrală, ocuparea sediului puterii de partid şi de stat, înfrângerea forţelor de represiune (armată, securitate, miliţie), obligarea armatei să se retragă în cazărmi şi a reprezentanţilor puterii comuniste centrale să fugă la Bucureşti, transformarea revoltei în revoluţie prin elaborarea unui program politic de democratizare a României, sprijinit de o mare mulţime care proclamă, în plină dictatură, „Timişoara – oraş liber de comunism” şi este gata să moară pentru a-l apăra.

Îi salut pe revoluționarii și locuitorii Timișoarei și îi asigur de întregul meu respect. Oare câtor oameni le-a fost dat să încerce, într-un timp atât de scurt, pe propria piele, fiorul fricii şi inconştienţa curajului, teroarea şi libertatea, suspiciunea şi încrederea, descoperirea generozităţii, credinţei şi toleranţei, dar, mai ales, sentimentul de a trăi pe viu istoria?

Într-o revoluţie cert este începutul şi nu sfârşitul. Anul 1989 are o semnificaţie certă pentru închiderea unui regim, printr-un moment rar în istorie, în care mulţimi de oameni sunt gata să lupte şi să moară pentru un ideal. Acelaşi moment poate reprezenta şi o deschidere a viitorului prin formularea unor ţeluri care se pot îndeplini într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. În acest sens, finalul revoluţiei din 1989 din România poate fi considerat, în funcţie de interpretările date, 17 noiembrie 1996, prima schimbare democratică la putere după aproape 50 de ani, sau 2007, anul integrării europene, care marchează realizarea deplină a proiectului politic lansat în zilele Revoluției la Timișoara.

Într-o revoluţie care a fost marcată, în mod tragic, de pierderea de vieţi omeneşti şi de mutilarea pe viaţă a mii de oameni, cineva este responsabil pentru acestea. Responsabilitate nu poate fi scoasă din contextul analizei revoluţiei române. Va trebui să fim însă capabili să facem o distincţie clară între responsabilitatea penală, politică şi morală, pentru că modul de a răspunde personal sau colectiv la aceste trei tipuri de responsabilitate este diferit.

Am avut şansa de a participa direct, alături de liderii elitelor intelectuale din Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi Ţările Baltice, ţări eliberate în 1989 – 1990 de sub dominaţia sovietică, la proiectul extinderii democraţiei în Europa Centrală şi de Sud-Est. Democraţia a oferit atunci o perspectivă popoarelor traumatizate de tirania comunistă. Democraţia bazată pe principii morale rămâne şi astăzi o soluţie acolo unde există încă regimuri totalitare, unde trebuie depăşite suferinţe şi realizată o împăcare, dar și în cazul unor democrații consolidate care alunecă spre un tip de societate în care valorile fondatoare sunt înlocuite de altele bazate doar pe eficiența economică și interese de grup. În acest proiect de recuperare a valorilor morale și culturale sunt angajat acum cu toate forţele mele.

Secolul XX a adus o extraordinară libertate pentru toate minorităţile rasiale, etnice, sexuale, profesionale, politice. Ce s-a pierdut este solidaritatea. Solidaritatea, forma supremă a libertăţii şi fundamentul puterii sociale de care avem nevoie, nu pleacă numai de la înţelegerea între oameni sau chiar din simţul lor de compasiune, ci din participarea la o operă comună în slujba unui ideal comun.

Timișoara a reprezentat, în zilele de 15-22 decembrie 1989, un model al curajului, luptei și sacrificiului pentru libertate și democrație.Timișoara ar putea reprezenta astăzi, la 30 de ani de la câștigarea libertății, un model al recâștigării solidarității în slujba unui ideal comun care să conducă România spre o nouă etapă a istoriei sale. O etapă în care sacrificiul fondator din decembrie 1989 să-și recapete sensul și măreția.“