Deputatul Matei Dobrovie: Comunismul n-a murit, ci este dus mai departe de cei care încearcă și astăzi să distrugă familia, credința, să-l despartă pe om de Dumnezeu

0 964

Deputatul Matei Dobrovie și-a exprimat joi pe pagina sa de pe o retea de socializare impresiile de după vizionarea filmului Între chin și amin, care transpune povestea unei familii trecute prin ghearele „experimentului Pitești”, de reeducare prin mutilare fizică și psihică, a oponenților regimului comunist, reali sau presupuși.

Matei Dobrovie consideră că acest film vorbește despre rezistența prin credință în fața dezumanizării brutale, dovedind că „experimentul” reeducării nu a reușit.
Faptul că, în prezent, niște „pseudocercetători de la CNSAS” minimalizează suferințele nevinovaților din închisorile comuniste, considerându-le responsabile pe victime, nu pe călăi, dovedește că regimul comunist nu a murit, „ci este dus mai departe de cei care încearcă și astăzi să distrugă familia, credința, să-l despartă pe om de Dumnezeu și să-l transforme într-o ființă lipsită de orice valori morale”, potrivit deputatului Dobrovie.
„Am urmărit ieri filmul „Între Chin și Amin” despre îngrozitorul fenomen Pitești. În ciuda celor mai crude și oribile torturi, au fost oameni care au rezistat în acest iad prin credință, nădejde în Dumnezeu și iubire față de familie.
Oricât au încercat torționarii să-i dezumanizeze prin bătăi crunte, să-i umilească, așa-zisa „reeducare” nu a reușit. Au fost Oameni care nu s-au plecat în fața Partidului Comunist și a ideologiei oamenilor noi. Experimentul diabolic al unor minți bolnave, care au obligat frații să se tortureze reciproc, să se lepede de Dumnezeu și de cei dragi, este astăzi minimalizat de niște pseudocercetători de la CNSAS, care vorbesc cu dispreț despre victimele Fenomenului Pitești.
Comunismul n-a murit, ci este dus mai departe de cei care încearcă și astăzi să distrugă familia, credința, să-l despartă pe om de Dumnezeu și să-l transforme într-o ființă lipsită de orice valori morale, repere, credințe, ușor controlabilă, redusă la nevoile de bază, în numele unei ideologii extremiste”, a mai scris deputatul Matei Dobrovie.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php