Supravieţuitor al Experimentului Piteşti: „Îi dau în judecată pe cei doi cercetători CNSAS. Eu am avut dreptul să trimit o carte poştală acasă după nouă ani“

Un constănţean supravieţuitor al Experimentului Piteşti spune că se simte umilit de ultimele declaraţii ale doi cercetători ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit cărora teroarea din închisorile comuniste a fost doar o reglare de conturi între grupări de legionari, iar cei care au suportat-o sunt nişte „c..i“ cu ochi, titrează ziarul ADEVĂRUL.

Pe vremea când era tânăr student la Facultatea de Filozofie Bucureşti, George Cuşa, (93 de ani), a trăit oroarea Experimentului Piteşti, fiind arestat şi condamnat în toamna anului 1948 pentru uneltire împotriva regimului, fiind simpatizant al legionarilor. Toţi studenţii condamnaţi erau duşi la închisoarea Piteşti, acolo unde s-a derulat în urmă cu 70 de ani, cel mai crunt experiment din spaţiul carceral: reeducarea, în cadrul căreia mai mulţi studenţi au murit din cauza bătăilor şi alţii s-au sinucis.

Eugen Ţurcanu, iniţiatorul reeducării, un fost legionar convertit la comunism (apartenența sa la Mișcarea Legionara este o imposibilitate având în vedere faptul ca în ianuarie 1941, când a fost desființat Statul Național Legionar iar Mișcarea Legionară trecută în ilegalitate, el avea doar 15 ani n.n. redactia Buciumul) i-a fost coleg de celulă timp de şapte luni. „Era un tânăr inteligent, un tip aspru, care avea o faţă dură şi o voce metalică, un foarte bun organizator, iar comuniştii aveau nevoie de un asemenea element“, aşa cum şi-l aminteşte George Cuşa, una dintre victimele sale. „Un moldovean a înfiinţat Mişcarea Legionară, un moldovean o va distruge“, spunea Ţurcanu colegilor de celulă.

Şi George Cuşa a fost forţat să-şi trădeze prietenii şi colegii. A refuzat iniţial şi a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa. La început nu mi-am dat seama că sunt în stare să te omoare dacă refuzi această reeducare. Iniţial am spus că accept reeducarea, dar nu după metodele sovietice ale lui Anton Makarenko, pentru că acele metode vizau delicvenţii de drept comun, lipsiţi de orice crez. Nu m-au lăsat să termin ce aveam de spus, că au tăbărât pe mine şi m-am trezit abia a doua zi. M-au bătut cu bastoane, scânduri şi tot ce mai aveau pe-acolo. Am fost bătut groaznic“, îşi aminteşte de tinereţea sa pierdută prin închisori. Când şi-a revenit, a decis că doar Dumnezeu îi poate lua viaţa şi a spus: „Da“.

„Am avut şansa mea şi i-am turnat pe vreo 12 foşti colegi care plecaseră în străinătate. În 1949, toţi colegii ne-am întâlnit la Belle Arte şi ne-am hotărât să fugim din ţară. Au plecat 23 şi am rămas doi. Aşa ca m-am gândit să le spun asta pentru că oricum nu avea cum să le mai facă niciun rău. Altfel, ar fi trebuit să spun de rudele mele şi de oamenii din Mihail Kogălniceanu, care erau în mişcarea de rezistenţă“, dezvăluie el.

Faptul că a acceptat să facă parte din „reeducare“, nu i-a adus nicio favoare, niciun blid cu mâncare în plus, aşa cum a fost acuzat acum de cercetători. „Care blid de linte? Care ajutor? Eu, doar după nouă ani şi jumătate de închisoare, la Aiud, am avut voie să trimit o carte poştală acasă“, mărturiseşte el. De la Piteşti, la Gherla „Reeducat“ la Piteşti, George Cuşa a fost trimis de Eugen Ţurcanu la Gherla: „Tu, banditule, mergi la Gherla, la machedonii tăi, să-i tragi de limbă“, i-a cerut el. De la Cuşa aştepta deconspirarea tuturor organizaţiilor care luptau împotriva comunismului, nuclee fiind la Cobadin, Babadag, Sinoe. Voiau să afle dacă au arme şi unde le-au ascuns. Ajuns aici, a reuşit să-şi avertizeze rudele şi cunoscuţii din Dobrogea să se ferească de studenţi. Şi aşa a reuşit să-i salveze pe câţiva de la tortură şi de la moarte.

Eugen Ţurcanu a fost condamnat la moarte şi executat la 17 decembrie 1954.

După mulţi ani, George Cuşa a mers împreună cu un alt coleg, în oraşul lui Eugen Ţurcanu, la Câmpulung. Aici a întâlnit-o pe „tanti Chirică“, care fusese domnişoară de onoare la nunta lui Ţurcanu. Ea l-a întrebat pe constănţean: „Măi, Georgică, ce s-a întâmplat cu Eugen? Chiar aşa de rău a fost?“, iar el i-a răspuns: „A fost aşa de rău cum nici nu poţi să-ţi imaginezi“.

Eliberat definitiv în anul 1964, George Cuşa a nimerit într-o închisoare mai mare, numită România, Securitatea fiind pe urmele sale. În anii 70, spune el, a avut loc o nouă tentativă de arestare pentru că nu şi-a turnat un fost coleg care venise să-l viziteze acasă, la Mihail Kogălniceanu.

„Piteştiul înseamnă şi Gherla, şi Canalul şi lagărele din Deltă“

„Experimentul Piteşti a fost un fenomen unic în istoria detenţiei, dar Piteştiul a fost doar centrul. Piteştiul înseamnă şi Gherla, şi Canalul şi Târgu Ocna şi lagărele de muncă din Deltă“. Din punctul lui de vedere, reeducarea era un fel de anchetă a anchetei, adică să torni la vestita cameră 1 sau 4 ce nu spuneai la Securitate.  El spune că experimentul s-a derulat la Piteşti pentru că aici erau închişi studenţii. „Studenţimea era categoria socială care făcea legătura între generaţii şi voiau să distrugă legătura, mai ales că studenţii au fost cei care s-au opus instaurării regimului comunist în România“.

Occidentul nu a crezut că aşa ceva s-a putut întâmpla în România. În 1999, când a fost în Franţa la invitaţia unui fost coleg, el le-a vorbit studenţilor despre puşcăriile comuniste. La sfârşit, unul dintre tineri a exclamat: „Nu este posibil aşa ceva!“. Şi, totuşi, mulţi tineri au trăit această dramă. Piteştiul, spune bătrânul, „a dat morţi, a dat tineri care s-au sinucis, alţii au înnebunit, iar cei care au scăpat am rămas cu sechele. Cei care au apucat şi-au vindecat rănile“. Şi George Cuşa şi-a vindecat rănile, însă nu credea că după 30 de ani de libertate, când s-au scos la lumină atâtea documente de arhivă despre Experimentul Piteşti, oameni educaţi şi citiţi să-i acuze pe cei torturaţi de faptul că sunt „c…“ cu ochi. George Cuşa spune că vrea să-i dea în judecată pe cei doi cercetători CNSAS Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor.

„Probabil că se vrea discreditarea filmului «Între amar şi chin» al lui Toma Enache. De altfel, eu i-am zis că este imposibil să faci un film despre «reeducarea» de la Piteşti. Poate este o diversiune, dar eu îi dau în judecată pe cei care au făcut asemenea declaraţii“, încheie cel care a cunoscut teroarea Experimentului Piteşti.