Dumitru Bacu, despre experimentul Pitești: A fost o prigoană a creștinismului. Se cerea lepădarea de credință, negarea lui Dumnezeu, dar mai ales a lui Iisus
La închisoarea Pitești teroarea a depășit limitele, acolo a fost o prigoană a creștinismului, unde ceea ce se cerea pe vremuri împăraților păgâni se cerea și acum, anume lepădarea de credință, negarea lui Dumnezeu, dar mai ales a lui Iisus, scrie Dumitru Bacu în cartea „Pitești. Centru de reeducare studențească”.
Negarea, spune Dumitru Bacu, nu era o simplă formalitate, care ar fi constat dintr-un angajament de a nu crede, de a nu se ruga sau a combate eventual pe alții în credința lor „falsă”.
Primul lucru care era cerut era terfelirea numelui Mântuitorului, prin folosirea celor mai insultătoare calificative.
Pe urmă, explică Dumitru Bacu, pentru a stinge ultima urmă de respect pentru cele sfinte, se organizau parodii rituale pe seama tuturor practicilor creștine. Studenții teologi au fost siliți să modifice textele rugăciunilor, schimbând termenii religioși cu injurii triviale, Săptămâna Patimilor sau Învierea fiind ocazii speciale.
„Voi relata o singură scenă, petrecută într-o celulă de la secția condamnaților la muncă silnică, de Paștele anului 1950. Din câteva cearșafuri sau cămăși albe s-a improvizat „cămașa lui Hristos” cum spuneau studenții. Din săpunul cu care se scriau declarațiile s-a confecționat un organ genital masculin, pe care un student teolog, ales ca cel care trebuia să interpreteze pe Iisus, fu obligat să-l poarte atârnat de gât cu o sfoară. Plimbat prin camera, sub lovituri reale de cozi de mătură, simbolizând drumul spre Golgota, fu oprit în cele din urmă lângă fereastră. Acolo, toți studenții fură obligați la rândul lor să treacă prin fața lui și să se închine sărutând bucata de săpun”, scrie Dumitru Bacu.
Potrivit acestuia, o singură persoană nu a acceptat să se coboare la acest sacrilegiu. De altfel nu era nici măcar student, ci elev. A fost schingiuit ore întregi în fața tuturor celorlalți pentru a fi obligat să se aplece. Nu a cedat.
„Concluziile să le tragă fiecare după inima lui. Eu aș menționa doar atât. Unii au murit, alții au rezistat, cei mai mulți și-au revenit. Omul are în el anumite forte interioare pe care nu i le poate distruge nimeni și nici el însuși nu și le poate distruge, fiindcă el, omul, nu-și aparține lui și aceste forțe din el mărturisesc pe Cel Care l-a creat”. D. Bacu, București 1958, Paris 1962.
sursa Active News
