„Liberté, Egalitaté, Paternité”: 600.000 de francezi cer retragerea legii care le dă acces lesbienelor și celibatarelor la procrearea asistată medical
La finele lunii septembrie, Adunarea Națională a Franței a votat în primă lectură un proiect de „Lege a bioeticii” care va permite accesul la reproducerea asistată nu doar cuplurilor bărbat-femeie, ci și celor de lesbiene, precum și femeilor singure.
Proiectul propune și recunoașterea copiilor născuți peste hotare din mame-surogat, deși practica surogației (GPA – „Gestation Pour Autrui / Gestația pentru Terți”) contravine legilor franceze, deoarece transformă copilul în obiectul unei tranzacții financiare.
Duminică, 6 octombrie, la Paris, mișcarea civică La Manif Pour Tous a scos în stradă 600.000 de francezi care au cerut legiuitorilor să nu legifereze existența unei categorii de copii care vor fi pentru totdeauna lipsiți de tată.
Sloganurile sub care s-a desfășurat manifestația au fost:
„Libertate, egalitate, paternitate!”
„Un tată și o mamă! Egalitate pentru toți!”
„Pentru familie, pentru (clarificarea) rolul(ui) medicinei, pentru filiație, pentru respectul față de om.”
„Nu reproducerii asistate medical fără tată!”
„Nu maternității-surogat!”
Stéphanie, născută printr-o metodă de reproducere asistată, a declarat, citată de pagina de Facebook a mișcării civice La Manif Pour Tous:
«Domnilor politicieni, vă cer să acționați responsabil și să vă dați seama că, permițând și facilitând producerea masivă de de (astfel de) copii fără să țineți cont de drepturile lor fundamentale (de a avea și mamă, și tată), ne vom confrunta cu un eșec.»
Deputata Valérie Boyer a declarat, citată de pagina de Facebook a mișcării civice La Manif Pour Tous:
«Decontarea reproducerii asistate pentru persoane care nu sunt de fapt bolnave (în acest caz infertile) constituie o lipsă de solidarité care transformă medicina într-un serviciu de împlinire a dorințelor, nu de îngrijire a bolnavilor.»
Bertrand Lionel-Marie, de la departamentul de bioetică al Asociației Familiilor Catolice (AFC) a declarat, citat de pagina de Facebook a mișcării civice La Manif Pour Tous:
«Asigurarea de sănătate are ca scop sprijinul în caz de boală, nu împlinirea dorințelor unei femei celibatare de a face un copil singură.»