Înființarea Ajutorului Legionar

…Circulara mea cu înfiintarea „Ajutorului Legionar” a aparut în 26 Septembrie 1940. Dupa ce explicam rostul acestei organizatii, în tragicele împrejurari pe care le traieste țara, încheiam circulara cu urmatorul apel: „Legionari, cuvântul de ordine s-a dat. La prima batalie dupa prigoana, ochii întregii tari va privesc cu dragoste si încredere deplina. Biruinta, ca întotdeauna, sta numai în hotarârea voastra. Ridicati „Ajutorul Legionar” la înaltimea marilor bătălii din trecut și veți fi vrednici de recunostinta întregului popor”. În aceeasi circulara l-am numit pe Ilie Gârneata, Comandant al Bunei Vestiri, conducator al noii organizatii. În modul acesta, în afara de rostul primordial al noii institutii, crearea „Ajutorului Legionar” mai avea avantajul ca îi oferea o compensație lui Ilie Gârneata, mâhnit pentru absenta lui din guvern. „Ajutorul Legionar” a luat în cursul guvernării noastre o dezvoltare asa de mare încât putea fi echivalat unui minister.

În 30 Septembrie, Ilie Gârneata, referindu-se la circulara mea, a adresat un apel către populatie, cerându-i sa participe cu toata generozitatea la aceasta batalie, menita sa aline suferintele a sute de mii de dezradacinati si de oameni care nu dispun de nici un minimum de existenta. Noua organizatie s-a întemeiat punând în aplicare una din legile fundamentale ale cuibului. „Ajuta-ți fratele cazut în nenorocire. Nu-l lasa!”.

”Ajutorul Legionar” si-a fixat sediul în fosta cladire „Straja Țării” din Strada Romei si si-a început activitatea cu multa însufletire si dinamism. Ca secretar general l-am numit pe Virgil Mihailescu, venit cu grupul din Germania, care s-a distins prin competenta si eficacitate, fiind un talent în domeniul organizării.

Chiar din primele zile de activitate, „Ajutorul Legionar” s-a bucurat de cea mai buna primire în popor. Contributiile veneau navalnic din toate partile, de la cetațenii umili pâna la cei mai înstariti, ajungând în scurta vreme la milioane de lei. O mulțime de legionari din toate colturile tarii si mai ales doamne din organizatia feminina a Legiunii s-au pus la dispoziția „Ajutorului”, pentru a lucra voluntar în cadrele lui. Nici nu trecuse o luna de la înființare și, sub auspiciile „Ajutorului Legionar”, s-au deschis atât în Capitala cât si în multe orașe din provincie restaurante populare, care au fost o adevarata binecuvântare pentru patura socială cu venituri modeste. Pentru un pret mic, functionarii începatori, vânzatorii din pravalii si muncitorii primeau o hrana substantiala si de buna calitate, fiind tratati cu omenie si dragoste. Reteaua de cantine si restaurante populare, create de „Ajutorul Legionar”, continuau într-o alta perspectiva vechea realizare a Capitanului, a comertului legionar, din anii 1935-1937. „Ajutorul Legionar” a fost de mare folos si în alte chipuri populatiei sarace. Nu a fost familie necajita sau tineri fara slujba care, batând la poarta Legiunii, să nu primeasca o mâna de ajutor. Mai mult decât atât. Legionarii din acest grup, sub conducerea lui Ilie Gârneața, nu asteptau ca lumea săracă să se anunțe la sediul din Strada Romei, ci, constituiti în echipe, cutreierau ei însisi casa de casa cartierele marginașe ale Capitalei, pentru a descoperi nevoile fiecărei familii. La Centru s-a întocmit un fișier cu familiile aflate în suferința si remediile ce trebuiau aplicate pentru a le salva din mizerie. Unii erau bolnavi; altii aveau nevoie de îmbracaminte, iar altii pur si simplu traiau din mila cerului, neavând nici strictul necesar pentru ziua de mâine.

”Ajutorul Legionar” luase legatura cu spitalele din Capitala și intervenea pentru internarea bolnavilor si a copiilor ofiliti, care se prăpadeau cu zile din lipsa unei îngrijiri elementare. Pe tinerii fara lucru îi plasa la diverse întreprinderi, facând apel la Ministerul Muncii.

Masele populare au simtit ca un alt suflu bate în tara, ca indiferenta pentru soarta celor săraci dispăruse prin venirea legionarilor la putere, fiind înlocuita cu solidaritatea națională în fața suferințelor fiecarui individ. Cântecul legionar „Pentru acel, acel flamând ce plânge, ne jertfim în orice clipa” devenise o realitate. Înainte, numai câtiva indivizi se bucurau ocazional de asistenta unor anemice societăți de binefacere; acum se crease o întreprindere uriasa, la scara nationala, care veghea ca sa nu mai existe oameni în România care sa moara de foame. Si tot acest ajutor nu se dadea cu dispretul de odinioara al claselor posesoare, ci dintr-un imbold curat, al dragostei de oameni ajutati sa se desprindă din complexul neputinței și să meargă pe picioarele lor proprii.

Iata ce putea face entuziasmul legionar, când era liber sa se manifeste. Sute de mii de români s-au bucurat de binefacerile „Ajutorului Legionar”, binecuvântând memoria Capitanului.

 Horia SIMA