Limba română este efigia cea mai pregnantă a românilor. Limba este ca un organism viu care se naște, crește, se dezvoltă, îmbătrânește și moare odată cu poporul care a creat-o și căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea, vorbim de limbi vii și de limbi moarte. A noastră este vie și oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu hiperurbanisme, cu prescurtări sau cu SMS-uri năstrușnice, nu trebuie să ne temem. Limba română are puterea de a rămâne ea însăși în ciuda variatelor influențe.
Nu poți fi român dacă nu vorbești românește, deși poți vorbi românește fără să fii român. În ciuda unor elucubrații născute din prea multă iubire, din reavoință, din ignoranță sau din dorința de a epata (de exemplu: limba română este limba dacică eternă și nu are nicio legătură cu limba latină; limba română este o limbă balcanică, fără personalitate, sistematizată abia în secolul al XVIII-lea prin relatinizarea sa de către Școala Ardeleană; româna este o limbă în care nu ar trebui să ne mai exprimăm, ci s-o folosim doar pentru imprecații etc.), limba noastră rămâne viața noastră ca popor. Nu există popor pe lume asta care să nu-și prețuiască, îngrijească și conserve limba. La fel fac ori ar trebui să facă și românii. Că unii s-au plictisit să audă că limba noastră este „ca un fagure de miere” sau că este „limbă sfântă, limba vechilor cazanii” sau că este principala formă de comunicare verbală și scrisă a poporului român, este treaba lor. Azi este mai ușor decât odinioară să te cufunzi în altă limbă, în altă limbă de comunicare. Evident, nu va fi precum limba care vine de la mamă și de la bunică, dar, pentru urmași, se pot schimba și mamele și bunicile. Noi, care „locului ne ținem”, ne-am cultivat limba, am normat-o, i-am stabilit o gramatică și am scos-o în lume. Academia Română, încă de la înființare, s-a îngrijit de corectitudinea limbii și de zestrea ei. În mai bine de un secol, lingviștii români de la Academie au creat Dicționarul Tezaur al Limbii Române, început înainte de 1900 și terminat după anul 2000. Este un monument menit și învingă timpul, în zeci de volume și cu aproape 200 000 de cuvinte, comentate și definite după regulile științei. Mai sunt atlasul lingvistic, colecția de literatură română (în aproape 250 de volume) și câte altele! Prin limba noastră comunicăm și ne prezentăm lumii cu literatura română, adică cu acea pleiadă de lumi recreate de scriitorii români, de la cronicari încoace. În rândul celor 6000-7000 de limbi vii de pe planetă, româna se află – în funcție de mai multe criterii obiective, fixate de specialiști neromâni – între primele 15-20, ceea ce nu este puțin lucru. Mie îmi place să spun că cea mai importantă creație spirituală a poporului român este limba română. S-o păzim așa cum ne îndemna cândva Ienăchiță Văcărescu și s-o dăm frumoasă, caldă, curată și strălucitoare feților și fetelor noastre!
Ioan-Aurel Pop
