Sfinții Martiri Brâncoveni: 305 ani de la martiriu
În urmă cu 305 de ani, la Istanbul, au pierit tragic, după luni întregi de chinuri, domnitorul Constantin Brancoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele său, sfetnicul Ianache. Martiriul lor a fost recunoscut de Biserica Ortodoxă Română, care 15 august 1992, i-a declarat sfinți. Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București, lăcașul de cult fiind una din ctitoriile sale.
Îndelungata domnie a lui Constantin Brancoveanu, începută la 29 octombrie 1688 și încheiată tragic în ziua 15 august 1714, a marcat epoca prin amploarea și însemnătatea faptelor sale. Abil diplomat, prin înțelegeri și corespondență dusă în secret față de turci, a căror vasală era Țara Românească, și cu prețul multor pungi cu galbeni plătite cu generozitate, voievodul a mentinut echilibrul politic la granița a trei mai imperii, Otoman, Habsburgic și Țarist. Țara a putut cunoaște o lungă perioadă de pace, iar ortodoxia, amenințată de pericolul catolic și islamic, a fost apărată.
Ultimii ani ai domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au coincis cu sultanatul lui Ahmed al III-lea, care a condus Imperiul Otoman de la finele lui 1703 până în 1730. Este perioada de după chemarea domnitorului român la Adrianopol – când i se pregătea mazilirea -, precum și perioada conflictelor ruso-turce. Soarta Brâncoveanului era pecetluită, turcii așteptau doar să obțină o cât mai mare parte din averea „Prințului Aurului”, cum îl numeau. Din păcate, motivarea unei sentințe de mult hotărâte a fost servită tocmai de boierii țării, scrie „Ziarul Lumina”.
În aprilie 1713, sultanul Ahmed al III-lea îl numește mare vizir pe ginerele său, Silahdar Ali Pașa, prilej cu care acesta din urmă primește titlul de „Damat” („ginere”, atribuit bărbaților care intrau în dinastie prin căsătoria cu o prințesă otomană). Istoricii apreciază că Ali Pașa a fost cel mai dur vizir din istoria Imperiului Otoman! Sursă principală în prezentarea relației dintre domnitorul român și marele vizir este Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnesc cunoscător al realităților vremii. Este suficient să amintim că Del Chiaro numește data de 5 august 1716, când Ali Pașa este ucis în lupta de la Petrovaradin (Serbia) dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, „zi glorioasă pentru lumea creștină”.
Rebeli față de Poartă
Lăcomia fără saț a Sultanului Ahmet nu-l pierdea din vedere pe Brâncoveanu, supusul lui, poreclit de popor Altin Bei, adică Prințul Aurului”. Secretarul domnesc notează chiar că „se știa de persoane inițiate că, îndată după pacea cu rușii, în 1711, Sultanul, de acord cu Marele Vizir, a hotărât o năpraznică exterminare a ambelor familii, Brâncoveanu și Cantacuzino, și că pregătise lista celora ce trebuiau să piară ca rebeli față de Poartă„. În 1716, acest plan era îndeplinit. În relația cu turcii, boierii Cantacuzini s-au dovedit a fi doar instrumente folosite la nevoie împotriva lui Brâncoveanu: spătarul, stolnicul și tânărul domn au fost executați la mai puțin de doi ani după martirizarea rudelor lor. Odată cu arzurile trimise împotriva lui Brâncoveanu la Înalta Poartă, boierii Cantacuzini și-au semnat propria sentință.Voievodul Brâncoveanu a fost acuzat de trădare față de Înalta Poartă.
Nouă capete de acuzare
Împotriva sa au fost mai multe capete de acuzare, printre care și marea avere personală sau înțelegerile și corespondența purtată în secret cu marile puteri străine. A fost îndepărtat de la domnie pe 25 martie 1714, în Săptămâna Patimilor, când solul sultanului le-a anunțat Brâncovenilor firmanul de mazilire.
Domnitorul și întreaga sa familie, bărbați, femei și prunci, în total 13 prizonieri, au fost duși la Înalta Poartă (Istanbulul de azi, numit pe atunci Țarigrad, Constantinopol, Stambul sau Înalta Poartă). După un drum de 3 săptămâni, au fost aruncați cu toții în închisoarea Yedicule, sau ”Închisoarea celor șapte turnuri”.„
Timp de patru luni, în turn sau în ”Groapa Sângelui, domnitorul avea să fie torturat neîncetat pentru a mărturisi unde-și ascunsese averile.
Întins pe roată, ars cu fierul înroșit
Conform istoricilor, a fost întins pe roată, i s-a pus pe cap un cerc de fier încins, a fost ars cu fierul înroșit pe piept și pe spate, a fost străpuns în mâini și în picioare, iar după cumplitele chinuri, turcii i-au smuls semnătura pentru aurul depus în băncile de la Veneția, potrivit site-ului tvr.
Apoi, în ziua de 15 iunie 1714, bărbații Brâncoveni au fost mutați din Groapa Sângelui la Ceauș Emini, o altă temniță din teribila Închisoare a celor Șapte Turnuri, dar mai aproape de lumină. Aici erau închise și Doamna Marica, Domnița Bălașa și cumnata ei, Anica, soția lui Constantin, împreună cu fiul lor de doar câteva luni. Pe 15 August 1714, de Sfânta Maria Mare, Constantin Brâncoveanu , fiii săi și Ianache au fost duși la locul de osândă. Ziua fusese aleasă anume de otomani. Știau că era o mare sărbătoare creștină, ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani, precum și onomastica soției sale, Marica.
sursa: ActiveNews