Sfinții Apostoli Petru și Pavel – care este originea și semnificația celor două nume?

0 482

Potrivit statisticilor existente la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, peste 500.000 de români îşi aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Dintre cei 503.995 de români care îşi sărbătoresc onomastica, 382.960 sunt bărbaţi, majoritatea acestora purtând numele de Petru sau Petre (208.829), iar 121.035 sunt femei.

Din punct de vedere etimologic, numele Petru provine din grecescul „Πετρος”, care înseamnă „piatră”, fiind o traducere a numelui „Kephas”, regăsită în majoritatea versiunilor Noului Testament. După cum apare în textele evanghelice, numele inițial al Apostolului Petru era Simon (ebr. Shimeon), însă Mântuitorul i-a schimbat numele atunci când i-a spus: „Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa [Chefa]” (Ioan 1, 42). Moștenit din latina populară în forma Chetru (Sânchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus, mai apoi, pe filiera greco-slavă, sub forma Petre, Petru etc.

Pavel nu este altceva decât forma romaneasca a latinescului Paul(us), încetățenit în vocabularul limbii noastre sub influență greco-slavă. Termenul s-ar putea traduce prin adjectivul „paullus” („mic” sau „umil”), fiind înrudit cu „paucus” sau „pauper” („sărăcăcios”). Sfântul Pavel s-a alăturat mai tarziu cetei apostolice, în urma convertirii de pe drumul Damascului, când a auzit glasul Domnului: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”. Din prigonitor, Sfântul Pavel avea să devină, sub noul său nume (tradus și interpretat ca expresie profundă a smereniei), cel mai perseverent propovaduitor al Evangheliei.

În ziua praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel îi vom felicita pe toţi cei care poartă următoarele nume sau alte derivate: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Pavăl, Paula, Petra, Petruţa, Paulina, Polina, Petronela sau Petruca. Un nume rar pentru fetele sărbătorite astăzi este Petriţa, purtat de 342 de romance.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se numea Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Mântuitorul să le explice înţelesul tainelor credinţei.

De asemenea, prin predica ținută în ziua Cincizecimii, a convertit 3000 de oameni la Ortodoxie, aceștia primind Sfântul Botez. Propovăduind în Ierusalim, Samaria, Asia Mică și Babilon, spre finalul vieții, Sfântul Petru a ajuns la Roma, loc în care a murit răstingit pe cruce, cu capul în jos.

Sfântul Apostol Pavel a fost fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei.

Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Sfântul Pavel s-a convertit în urma acestei minuni, a primit Sfântul Botez și a mers în trei călătorii misionare, scriind 14 epistole. A murit la Roma, decapitat, din porunca împăratului Nero.

Tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Petru şi Pavel le dorim sănătate, bucurii şi multe împliniri alături de cei dragi!

sursa :Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php